Test comparativ anvelope: vară, iarnă sau..CrossClimate?

Comparativ Michelin

Michelin a lansat CrossClimate, o gamă adaptată oricărei condiții climatice, cu ambiția de a îmbunătăți performanțele clasicelor all seasons. Am mers în zăpezile din Noua Zeelandă pentru a vedea dacă a reușit. Comparativ anvelope Michelin: CrossClimate vs. Primacy 3 vs. Alpin 5. 

CrossClimate nu este o anvelopă all season, ci un model de vară cu certificare hibernală. Așa caracteriza noul produs Jean-Dominique Senard, administratorul delegat Michelin, în cadrul conferinței de prezentare ce a avut loc la începutul anului. Accentul pe care oficialul îl punea asupra definiției (un fel de oximoron) nu era o coincidență: servea pentru a sublinia diferența dintre noua anvelopă Michelin față de produsele all season concurente, care sunt mai mult sau mai puțin potrivite pe zăpadă, dar cedează pe umed și uscat când temperatura ambiantă creşte.

Michelin CrossClimate
Anunțul a stârnit rumoare și din cauza faptului că producătorul recomandă CrossClimate pentru toate tipurile de autoturisme, fără a lua în considerare dimensiunile, performanțele sau rulajul anual, dacă sunt utilizate doar ocazional pe zăpadă. Iar prezența marcajului M+S și a fulgului de zăpadă îi conferă noului Michelin legitimitatea utilizării în condițiile în care legea prevede anvelope de iarnă sau prezența lanțurilor.

 
În căutarea frigului

 
Din păcate, momentul lansării și disponibilitatea pe piață a primelor exemplare a împiedicat includerea modelului CrossClimate în testul comparativ al anvelopelor all season, în afară de faptul că a ridicat probleme în găsirea zăpezii în mijlocul verii (am mers până în Noua Zeelandă, la antipozi, unde în iulie este iarnă). Pentru a evalua însușirile noii anvelope, disponibilă cu dimensiuni de 15, 16 și 17 inch, cu lățimi între 185 și 225 mm, am pus-o la încercare cu modelele de vară și iarnă Michelin, respectiv Primacy 3 și Alpin 5, cu dimensiunea 225/45 R17.


În mod diferit de versiunile all season, care au bandă de rulare brăzdată de multe canale, modelul Michelin are un desen neobișnuit, chiar dacă la prima vedere poate părea elementar. Nimic din toate acestea: amprenta a fost dezvoltată după lungi țeste și, așa cum vom vedea, este foarte eficientă. Printre altele, profunzimea șanțurilor este de doar 7 mm, ca la anvelopele de vară, ceea ce fac și mai surprinzătoare rezultatele obținute pe zăpadă. De fapt, în asemenea condiții, CrossClimate se comportă aproape identic ca modelul de iarnă Alpin 5, demonstrând caracteristici optime de demaraj și frânare și fiind întotdeauna sigur în timpul rulării. În acelasi timp, modelul Primacy 3 evidențiază limitele anvelopelor moderne specializate atunci când lucrează în condiții îndepărtate de cele pentru care au fost proiectate.

 
Promisiuni respectate

 
În condiții de căldură estivală și asfalt umed, respectiv uscat, situația se răstoarnă și arată limitele anvelopei de iarnă. La fel și cu cele all season, în vreme ce CrossClimate își ține promisiunea. Decalajul față de Primacy 3 este de fapt foarte redus și permite garantarea unei siguranțe ridicate în toate condițiile de mers. Doar când se conduce la limită pierderea de aderență este mai bruscă comparativ cu referința de vară, dar este vorba despre situații pe care șoferii normali le experimentează extrem de rar.

 
Alte teste pe uscat evidențiază mici deteriorări ale caracteristicilor testate și anume rezistența la rulare, confortul și zgomotul în habitaclu. Mici dezavantaje, pentru un produs versatil și sigur în orice condiții. Rămâne necunoscută durabilitatea, însă în această privință Michelin are în spate o reputație solidă.

Comparativ Michelin

 

Zăpadă

Caracteristicile hibernale sunt evident importante pentru CrossClimate, care candidează la substituirea atât a anvelopelor de vară, cât şi a celor de iarnă. Iar pe zăpadă, în confruntare cu ambele, demonstrează calităţi optime: ecartul faţă de excelentul Alpin 5 este mic, în particular la testele de accelerare, în vreme ce la condusul pe circuit este puţin mai lent, dar întotdeauna sigur. Primacy 3 este total inadecvat unor astfel de condiţii.

Accelerație 0-20 km/hDistanțã (m)
De iarnã6,4
Crossclimate7,4
De varã13
Frânare de la 50 km/hDistanță (m)
De iarnã27,9
Crossclimate32,2
De varã55,8
RulareTimp probã urcare
De iarnã2'’17''5
Crossclimate2'’26''4
De varã3’'6''4

Comparativ Michelin

Umed

Asfaltul umed şi clima caldă sunt condiţiile în care anvelopele all season au cel mai adesea probleme, aşa cum am văzut şi în testul anterior. Nu este şi cazul lui CrossClimate, care frânează în spaţii reduse, comparabile cu cele ale referinţei de vară şi se comportă bine la rularea pe umed: comparativ cu Primacy 3 manifestă o subvirare mai mare, în vreme ce puntea spate este întotdeauna mai stabilă. Din contra, hibernalul Alpin 5 impune o conducere mai atentă şi mai precisă, deoarece imprimă automobilului un caracter lejer supravirator.

Frânare de la 100 km/hDistanțã (m)
De varã50,2
Crossclimate51,2
De iarnã57,1
RulareTimpul pe tur
De varã1’'44''9
Crossclimate1'’47''7
De iarnã1’'48''5

Comparativ Michelin

Uscat

În ciuda temperaturii estivale (28 gr. C), înregistrată în timpul probei pe uscat, CrossClimate a demonstrat însuşiri remarcabile de aderenţă: la frânare, decalajul faţă de referinţa estivală este foarte mic, în vreme ce anvelopa de iarnă cedează clar. Şi fără a penaliza mult alte caracteristici.

Frânare de la 100 km/hDistanțã (m)
De varã41,0
Crossclimate43,7
De iarnã50,5
Putere absorbitã la 65 km/hValoare (CP)
De varã8,1
Crossclimate8,5
De iarnã8,8
ConfortAccelerație verticalã (m/s2)
De varã3,2
De iarnã3,4
Crossclimate3,8
Zgomot la 60 km/hNivel (dB(A))
De iarnã60,2
De varã60,4
Crossclimate60,7

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top