Test comparativ Audi S3 vs Mercedes-AMG A35

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35 autoexpert.ro

Turbo, peste 300 CP și tracțiune integrală. Scopul lor: să producă plăcere atunci când drumul nu este drept. Și dacă destinația e mai îndepărtată, sunt și confortabile. Unul are sigla celor patru cercuri, iar altul, steaua. Dar în multe privințe sunt ca doi frați: Audi S3 vs Mercedes-AMG A35. Foto: Quattroruote

Sunt rapide, dar fără a atrage prea mult atenția. Modelele Audi S, aflate cu o treaptă sub RS-uri, au reprezentat întotdeauna echilibrul ideal pentru fanii care caută mai multă discreție. Te deplasezi fără să atragi atenția (cu excepția celor avizați), călătorești confortabil, dar știi că ai un pachet tehnic care, la nevoie, oferă performanțe pe măsură și produce plăcere. Este o formulă care funcționează și care a fost copiată și de alții. Și când spun „alții“, mă refer la rivalii obișnuiți, BMW și Mercedes, care împreună cu brandul celor patru inele formează o triadă ce s-a concurat reciproc, ocupând prompt fiecare nișă de pe piață, într-o succesiune rapidă.

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35 autoexpert.ro

În cazul specific al mașinii sport compacte și discrete, pionierul – așa cum am spus – provine din Ingolstadt, deoarece S3 există de la prima generație Audi A3, deci de peste 20 de ani, în timp ce în Stuttgart un produs similar a fost introdus abia la finele anului 2018. Pentru că la fosta generație Clasa A exista doar versiunea A45 AMG, un model hard core fără compromisuri, care avea în vizor RS3-ul cu legendarul motor în cinci cilindri.

Asemănări Audi S3 vs Mercedes-AMG A35

Dar acum, Mercedes-AMG a dezvoltat un A35 după chipul și asemănarea lui S3, care, între timp, a ajuns la a patra generație, fiind lansat la doar câteva luni după noul A3. Conceptul tehnic al celor două modele este același: motoare de 2 litri cu patru cilindri supraalimentate cu turbocompresor, de peste 300 CP, tracțiune integrală, cutie automată cu ambreiaj dublu, plus un aspect exterior și o configurație care reprezintă punctul de întâlnire ideal între normalitate și o viață paralelă sportivă.

Audi S3 autoexpert.ro

După cum veți vedea, asemănările dintre cele două modele sunt mai multe decât vă puteți imagina. Prin urmare, sarcina mea este să evidențiez nuanțele care diferențiază cele două modele. Pentru început, aș vrea să încep cu sfârșitul, adică cu formalitățile economice, plictisitoare, dar importante. Mercedes-AMG A35 costă 48.850 de euro, fiind primul model AMG sub 50.000 de euro, iar Audi S3 costă 44.433, fiind cu peste 4000 de euro mai ieftin.

Și în vreme ce Audi este mai generos și oferă scaunele sport în pachetul standard interior Sport S, Mercedes vine cu trei pachete de scaune sport opționale, AMG Performance (2665 de euro), AMG performance Advanced (3891) și AMG Performance High-End (5260), prezent și pe mașina de test.

Mercedes-AMG A35 autoexpert.ro

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35: motoarele

Și acum, să ajungem la subiect, adică la inimile celor două modele. Motoarele sunt perfect comparabile în ceea ce privește datele tehnice, dar și valorile accelerațiilor și reprizelor, deoarece și masa celor două modele este apropiată, Audi fiind cu numai 22 kg mai ușor. În detaliu, Audi e puțin mai rapid, însă diferențele sunt marginale, iar la volan, în ambele cazuri percepi aceeași tenacitate remarcabilă de a accelera. Dar există și ceva diferit, și anume distribuția cuplului. Curba de cuplu a lui Mercedes-AMG A35 este mai abruptă, cuplul maxim fiind livrat ceva mai sus, astfel că acesta răspunde mai spontan la turații medii și înalte și produce și un sunet mult mai plăcut, dar, pe de altă parte, propulsorul lui A 35 nu are vigoarea motorului lui S3 la turații mici.

Cu o curbă de cuplu mai aplatizată și aceeași valoare maximă a cuplului, disponibil cu 1000 rpm mai repede și care rămâne apoi constant pe o plajă foarte largă (plaja de cuplu maxim e de 3450 rpm la S3, față de doar 1000 rpm la A35), motorul lui S3 este și mai elastic, astfel fiind mai plăcut în utilizarea de zi cu zi. Același lucru este valabil și pentru transmisiile automate cu șapte trepte și ambreiaj dublu, două realizări excelente, care oferă aceleași favoruri atât în timpul unui condus relaxat, cât și la un condus sportiv.

Transmisiile

În această din urmă situație, atunci când este utilizată în modurile sport sau în cel manual, transmisia de la Mercedes acceptă schimbări care nu sunt atât de rapide, dar sunt mai incisive.

Și ca să încheiem cu capitolul trenului de rulare, merită să facem câteva comentarii și despre instrumentul de comunicare dintre mâini și asfalt. Am avut o experiență mai bună cu direcția progresivă cu raport de demultiplicare variabil de la Audi, oferită standard, care e mai ușoară, mai directă și mai sensibilă. Comparativ cu direcția lui A35, este însă puțin mai lentă în conducere rapidă. Pe de altă parte, în special la viteze mari, prefer sistemul de frânare de la A35 AMG, care e mai puternic și mai consistent. La S3, cursa pedalei se lungește la utilizare intensivă, însă fără a compromite în vreun fel eficacitatea și distanțele de oprire, care sunt mai bune decât ale rivalului său.

Pe șosea

Revenind la un stil de conducere mai relaxat, cei doi germani conving prin ușurința în utilizarea de zi cu zi, care nu diferă de cea a versiunilor standard. Sunt foarte silențioase chiar și la viteze mari și oferă un bun nivel de confort. Ambele au opțional suspensie adaptivă, prezentă pe mașinile de test, care oferă un spectru larg de acțiune, pentru ca dinamica și confortul să coexiste în armonie. Audi S3 absoarbe puțin mai bine denivelările, în special la puntea spate, o parte din acest merit revenind jantelor de 18 inchi, în timp ce Mercedes era încălțat cu jantele opționale de 19 inchi (standard, 18 inchi).

Revenind la conducerea sportivă, nivelul de plăcere este ridicat, și aici ne întoarcem la considerațiile inițiale: sunt manevrabile, confortabile, dar, de îndată ce apar virajele, trebuie selectat modul sport pentru a te bucura de abilitățile lor sportive. La Mercedes-AMG A35, ai un buton sofisticat pe volan, de inspirație Porsche, de la care alegi unul dintre cele cinci moduri de rulare, pentru că a apărut în plus modul Slippery, pe lângă Comfort, Sport, Sport+ și Individual.

Modul Individual permite reglajul separat al răspunsului motorului (Moderate, Sport, Dynamic), al transmisiei (manual sau automat), al suspensiei AMG Ride Control (Comfort, Sport, Sport+), dar apare și AMG Dynamics, care reglează răspunsul sistemului ESP și intervine prin frânarea ușoară a roții de pe interiorul virajului, reducând subvirarea. Se poate alege reglajul Basic, asimilat modurilor Slippery și Comfort și Advanced, activat în modurile Sport și Sport Plus, însă acestea pot fi activate și manual. La Audi e mai simplu, dar sunt mai puține opțiuni, modurile Auto, Comfort, Dynamic, Offroad, Efficiency, Individual fiind selectate de la un buton de pe consola centrală.

Comportamentul la limită

Rezultatele sunt însă aceleași: vocea motoarelor capătă o altă tonalitate, pedala de accelerație răspunde mai repede la apel și ruliul se reduce. Sub picior stau la dispoziție 400 Nm, care se transmit eficient la sol, adică prin sisteme de tracțiune integrală care, în cazul pierderii aderenței, transferă tot ce este necesar roților din spate. Din acest punct de vedere, S3 s-a îmbunătățit față de fosta generație. Pe ud, te poți distra mai mult, pentru că spatele derapează mai mult și poți ieși din viraj cu volanul drept. În condiții de aderență optimă, cei doi germani sunt neutri și nu irosesc nici măcar un cal-putere, aderența fiind foarte bună. Rezervele de tracțiune sunt enorme și doar la limită apare subvirarea, care este mai pronunțată la A 35, atât în faza de intrare în viraj, cât și la parcurgerea unei curbe.

Interioare și vizibilitate

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35 autoexpert.ro

În toate aceste manevre, corpul rămâne bine ancorat în scaunele sport, care oferă un bun compromis între confort și sprijin lateral, în special cele de la Audi. Te simți bine țintuit, dar nu constrâns într-un scaun poziționat foarte jos, care are o geometrie perfectă. Iar sub nasul tău este un sistem multimedia de ultimă generație, MMI touch response, cu display tactil de 10,1 inchi, care vine la pachet și cu un virtual cockpit cu afișaj de 12,3 inchi (2034 de euro).

Audi S3 autoexpert.ro

Și aici, bătălia este foarte aprigă și se termină cu un egal, pentru că și sistemul MBUX de la A35 este la fel de performant, plus că are și meniuri specifice personalizate AMG (opțiunea AMG Track Pace, care afișează harta și sectoarele unui anume circuit și înregistrează 80 de parametri pe turul de circuit, 297 de euro). Și sistemul MBUX al lui Mercedes (654 de euro navigația pe hard disk, 535 de euro instrumentele de bord virtuale afișate pe ecranul de 10,25 de inchi) este la fel de performant și de spectaculos, doar că touchpad-ul nu e la fel de precis.

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35: turul de circuit

Pe circuitul Quattroruote, de la Vairano, Audi a fost mai rapid cu aproape o secundă. În ceea ce privește plăcerea conducerii, ambele oferă multe satisfacții, fiind fun la condus, fără să se forțeze deloc. La Audi, apreciem omogenitatea comportamentului și agilitatea la intrarea în viraje. Puntea față intră sigură în curbă, iar spatele se mișcă suficient pentru a ajuta înscrierea ideală pe traiectorie.

Audi S3 vs Mercedes-AMG A35 autoexpert.ro

Este sensibil la accelerare și, jucându-te cu accelerația și volanul, poți să pui mașina în ce poziție vrei. Audi S3 suferă puțin din cauza unui ruliu mai mare pe circuit. O calibrare mai fermă a modului sport al suspensiei adaptive ar fi fost de preferat. Prin comparație, A35 are o suspensie mai fermă, iar frânele mușcă mai viguros. Însă este mai subvirator în virajele lente, atât la intrarea în viraj, cât și la parcurgerea lui.

 

Verdict AutoExpert

Audi S3
Audi S3 vs Mercedes-AMG A35
Mai ieftin și mai plăcut în utilizarea de zi cu zi datorită unei curbe de cuplu mai aplatizate, Audi este ceva mai plăcut și în conducere sportivă, pentru că subvirează mai puțin. Nu are atâtea opțiuni de personalizare ca A 35.
Mercedes-AMG A35
Audi S3 vs Mercedes-AMG A35
Cu un motor exploziv la turații înalte și un ruliu mai mic, dar și cu un interior mai spectaculos, cu mai multe opțiuni sportive, Mercedes-AMG A35 este mai atrăgător. Subvirează însă mai mult și e mai scump.

DATE TEHNICE Audi Mercedes-AMG
Model S3 A35
Motor/nr.cilindriL4, turboL4, turbo
Cilindree (cmc)19841991
Putere maximă/turație (CP/rpm)310/5450306/5800
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)400/2000-5450400/3000-4000
Transmisieintegralăintegrală
Cutie de vitezeautomată, 7 trepteautomată, 7 trepte
Tip pneuri225/40 R18235/35 ZR19 91Y
Dimensiuni pneuriGoodyear Eagle F1 SupersportPirelli Pzero
L x l x h (mm)4351 x 1816 x 14384436 x 1797 x 1405
Ampatament (mm)26302729
Masă la gol (kg)15751555
Volum portbagaj (l)325-1145370-1210
Accelerație 0-100 km/h (s)4,84,7
Viteză maximă (km/h)250250
Consum mixt WLTP (l/100 km)8,18
Emisii CO2 (g/km)183183
Volum rezervor (l) 5551
MĂSURĂTORI QUATTRORUOTE
ACCELERAȚII
0-80 km/h (s)2,02,1
0-100 km/h (s)4,64,7
0-120 km/h (s)6,36,5
0-130 km/h (s)7,27,6
0-150 km/h (s)9,58,7
400 m cu start de pe loc (s)12,813,0
1 km cu start de pe loc (s)23,624,0
REPRIZE în D
Repriză 70-90 km/h (s)2,42,5
Repriză 70-120 km/h (s)4,95,1
PERFORMANȚE DINAMICE
Viteză maximă (km/h)250,7250,8
FRÂNARE DE LA 100 km/h
La gol, rece (m)38,840,5
Sarcină maximă, rece (m)38,039,6
Sarcină maximă, cald (m)37,038,9
CONSUM
Consum la 90/100/130 km/h (l/100 km)6,17/6,76/8,935,85/6,45/8,55
Consum oraș/drum național/autostradă (l/100 km)10,20/7,75/8,479,90/7,46/8,19
Consum în test (l/100 km)8,93591
Autonomie (km)616686
MASĂ
Masă măsurată (kg)16641686
Distribuție mase (%)60-4061-39
ZGOMOT INTERIOR
La 50 km/h pe asfalt (dB(A))59,160,7
În accelerare maximă (dBA)78,783,4
COSTURI&GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)178179
Garanție2 ani fără limită de km2 ani fără limită de km
Garanție împotriva coroziunii 12 ani12 ani
PREȚURI/ECHIPARE (euro cu TVA)
Preț de bază 44.43348.850
Airbaguri frontale/laterale/cortinăserie/serie/serieserie/serie/serie
Climatizare automatăserieserie
Sistem audio Hi-Fi897863
Radio/Bluetooth/indicatoare virtualeserie/serie/ (1)serie/serie/535
Sistem de navigație2034 (1)1427
Asistent frânare de urgențăserieserie
Pilot automat/adaptiv340/659 -/714
Asistent bandă/unghi mortserie/602serie /535
Cameră marșarier465serie
Senzori parcare față/spate/asistent parcare909803
Scaune sport/ încălzite fațăserie/387serie/345
Scaune față reglabile electric 795750
Tapițerie piele naturală 14771190
Banchetă fracționabilă227serie
Tren de rulare adaptiv/suspensie adaptivăserie/741serie/738
Jante aliaj 18 inchiserieserie
Faruri LED/Matrix LEDserie/1806499
Vopsea metalizată795702
Preț comparat (euro cu TVA)56.22757.951

 

 

Adaugati comentariu