Test noul Jeep Renegade, juniorul gamei

Pentru cei mai mulți dintre noi, Jeep e o marcă îndepărtată pe care o fac americanii și care a dat numele unui întreg segment în limba română. Noul Renegade Trailhawk ne arată și de ce numele Jeep a ajuns să fie sinonim cu mașinile de teren.

“To new adventures”. Asta scrie cu niște litere abia perceptibile pe plasticul de lângă contactul noului Jeep Renegade – genul de lucru care te face să te simți bine, să te bucuri de mașina pe care ai cumpărat-o, dar pe care există toate șansele să nu-l observi decât la mult timp după ce ți-ai luat cheile în primire. Iar interiorul lui Renegade este presărat cu tot soiul de astfel de surprize, niște nimicuri la prima vedere, însă nimicuri care te apropie tot mai tare de spiritul mărcii până când îți vei spune „gata, de-acum înainte nici o zi fără Jeep”.

Să luăm, de exemplu, tapițeria modelului Trailhawk. Scaunele sunt acoperite într-un material textil închis la culoare, cu linii curbe ceva mai deschise – nimic special la prima vedere. Dacă-i acorzi puțină atenție, însă, vei vedea că liniile alea reprezintă, de fapt, niște hărți topgrafice, cu tot cu cotații de altitudine. La fel, suprafața aderentă a spațiului de depozitare de sub consola centrală – ar fi putut fi crestată, ca la orice altă mașină, numai că aici crestăturile formează o altă hartă. Deasupra navigației stă gravat în rama din plastic „Since 1941”, o trimitere către Jeepul primordial, în timp ce logoul stilizat cu grila radiatorului și cele două faruri rotunde – chiar dacă poate fi găsit în nenumărate locuri din interior, e o prezență discretă, deloc sufocantă.

renegade - autoexpert.ro (9)

Noul Renegade reușește să fie în același timp extrem de serios, dar și foarte jucăuș. Pentru caracteristica din urmă, e suficient să te uiți la cum arată. Culoarea portocalie nu avea cum să-i susțină sobrietatea, dar nu-i vorba numai despre asta: poate și pentru că e cel mai mic din gama Jeep, Renegade are un aer prietenos, pare adolescentul grupului dispus oricând să chiulească de la ore, iar ăsta e un lucru cu care oricine dintre noi se poate identifica (la modul aspirațional, cel puțin).

Renegade devine foarte serios, însă, atunci când e vorba despre off-road. Se prezintă drept „cel mai capabil SUV de clasă mică pe teren accidentat” și, uitându-te la concurență, ai spune că asta nu-l recomandă în mod special, întrucât este ultimul lucru la care ceilalți producători s-au gândit atunci când și-au proiectat modelele.

renegade - autoexpert.ro (29)

Dar ceilalți producători nu sunt Jeep. Chiar dacă și noul Renegade poate fi comandat cu tracțiune față și o gardă la sol de crossover timid, asta ar însemna să-i interpretezi complet greșit personalitatea. Renegade nu și-ar dori să existe decât sub forma versiunii Trailhawk, gândită special pentru cei care privesc asfaltul doar ca pe un suport pentru a ajunge acolo unde distracția începe cu adevărat. Însă toate versiunile 4×4 dispun de un sistem de tracțiune integrală inteligent care poate livra până la 100% din cuplu către o singură roată, dacă situația o cere.

Trailhawk vine în standard cu cel mai puternic motor diesel din gamă, un M-Jet de doi litri și 170 de cai putere și cu un cuplu maxim de 350 Nm. Demultiplicarea se face cu ajutorul unei cutii de viteze automate cu nouă rapoarte, o dotare unică pentru segmentul în care se află Renegade și o noutate încă pentru întreg spectrul industriei auto. De asemenea, vine cu o suspensie mai înaltă decât celelalte versiuni ceea ce-l ajută să obțină o gardă la sol de 21 cm, un unghi de atac de 30,5 grade și unul de degajare de 34,3 grade.

În teren, cifrele astea înseamnă că Renegade va negocia tot soiul de râpe, vaduri, drumuri forestiere și locuri care n-au văzut nicio mașină vreodată fără prea mari eforturi. Îl ajută și tracțiunea integrală care pe versiunea Trailhawk este standard și, în plus, vine și cu un reductor care asigură o demultiplicare de 20:1 – poartă numele de Jeep Active Drive Low și este o dotare exclusivă acestui nivel de echipare.

renegade - autoexpert.ro (27)

E destul de greu să-l pui în dificultate altfel decât să-i ceri să meargă prin ceea ce ar fi putut foarte bine să treacă drept o orezărie – în momentul în care anvelopele de stradă s-au umplut de noroi, totul se rezumă la aderența efectivă dintre două suprafețe și toată tehnologia lui Renegade – sau a oricărei alte mașini – nu-l mai poate salva. Iar noul model Jeep nu duce lipsă de electronică: vine echipat cu sistemul Jeep Selec Terrain de a doua generație, care-i permite să aleagă între setări special calibrate pentru nisip, zăpadă, noroi, o poziție „auto” (în care se merge pe asfalt) și, exclusiv la Trailhawk, o altă poziție pentru off-road mai extrem denumită „rock”.

renegade - autoexpert.ro (17)

Pe stradă, Renegade este și mai surprinzător. Ținuta dinamică este excelentă grație în mare măsură unor suspensii ceva mai rigide decât te-ai fi așteptat și unei direcții care, la corecțiile de până într-un sfert de tură a volanului, este fermă și precisă. Nivelul de zgomot este perfect acceptabil și, destul important, e constant până pe la viteza de 140 km/h, un lucru foarte surprinzător dacă te uiți la forma aparent deloc aerodinamică a lui Renegade.

Poziția în scaun este confortabilă, iar spațiul este mai mult decât suficient, fiind foarte ușor să uiți cât de mic este Renegade de fapt atunci când stai în interior. Locurile din spate oferă și ele spațiu amplu pentru picioare, iar o privire aruncată plafonului drept pe întreaga sa lungime îți spune că nu vor exista niciodată probleme de spațiu nici pe verticală. În plus, noul Jeep are și un portbagaj de 351 litri ce poate fi extins până la 1.297 litri prin rabatarea banchetei – suprafața obținută, însă, nu e perfect plată. Totuși, scaunul din dreapta față poate fi și el pliat pentru a face loc obiectelor mai lungi.

Unul dintre puținele lucruri pe care i le poți imputa lui Renegade Trailhawk este vibrația motorului la relanti, care se simte destul de puternic în habitaclu, în special la rece. Altfel, însă, motorul și cutia de viteze automată cu nouă trepte sunt combinația perfectă, oferind putere din plin și schimburi line și oportune ale treptelor în ciuda faptului că nu este o cutie cu abreiaj dublu. Pentru momentele în care treapta de viteză în care te afli este foarte importantă (cum ar fi în off-road), există și un mod manual secvențial.

renegade - autoexpert.ro (16)

Interiorul lui Renegade este exact așa cum lasă să se întrevadă exteriorul: modern, rezistent, util și cu un design plăcut, proaspăt. Pune mână pe orice componentă a bordului și-ți va părea făcută din granit. Butoanele sistemului Uconnect de pe lângă ecranul tactil de 6,5 inci necesită o apăsare hotărâtă (pentru a evita apăsările accidentale), iar întregul aspect al bordului aduce aminte de laptopurile indestructibile Toughbook de la Panasonic sau telefoanele mobile Sonim.

Cu toate astea, sistemul de infotainment și navigația au o interfață prietenoasă și ușor de folosit, în timp ce rezoluția ecranului principal este bună, cu o grafică plăcută. Același lucru poate fi spus și despre celălalt ecran – mai mare (de șapte inci) – amplasat între cele două cadrane din zona instrumentelor care poate fi configurat să afișeze multiple informații concomitent. Este cel mai mare display de genul ăsta din segment și vine să sublinieze încă o dată faptul că, prin Renegade, Jeep nu oferă doar o mașină cu performanțe în off-road, ci un SUV complet de clasă mică, competitiv sub toate aspectele cu modelele concurenței.

Verdict AutoExpert

 Noul Renegade e cel mai european Jeep de până acum – de fapt, e cel mai universal. Însă pentru a reuși asta, Jeep nu a mers pe rețeta „să facem ceva care să nu deranjeze pe nimeni”, ci „să facem ceva atât de bun, încât să placă tuturor”. Sunt mulți – printre care și eu – cărora le plăcea marca asta, doar că din lipsa unui model decent, țineau lucrul ăsta secret. În sfârșit, Jeep Renegade ne eliberează. 
Date tehniceJeep Renegade
Model2.0 M-Jet 170 Trailhawk
Motor/nr. CilindriL4/turbodiesel
Cilindree (cmc)1.956
Putere maximã/turație (CP/rpm)170/3.750
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)350/1.750
Transmisieintegralã
Cutie de vitezeautomatã, 9 trepte
L/l/h (mm)4.232/1.804/1.689
Ampatament (mm)2.570
Masã la gol/sarcinã utilã (kg)1.548/-
Volum portbagaj/banchetã rabatatã (l)525/1.440
Accelerație 0-100 km/h (s)8,9
Vitezã maximã (km/h)201
Consum urban/extr./mixt (l/100 km)7/5,2/5,9
Normã de poluare/emisii CO2 (g/km)Euro 6
Preț (euro cu TVA)31.950

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top