Test drive Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 – Mastiff

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Fix ca un mastiff arată și se comportă a patra generație Kia Sorento, un prieten uriaș, loial, care atrage privirile, dar care, la nevoie, te protejează atunci când condițiile de trafic se complică. În test, versiunea hibridă cu tracțiune integrală Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4. Foto: Bogdan Paraschiv

În ipoteza că nu ești familiarizat cu rasele de câini, dă-mi voie să-ți explic. Mastifful, indiferent că vorbim despre cel tibetan, cel englez sau de orice altă subrasă, este unul dintre cei mai mari, imperturbabili, loiali și plini personalitate câini de pe glob. Exact așa este noul Sorento! Sigur, nu e un SUV mare, ci unul mediu, dar uită-te la el și spune-mi că îl pui pe aceeași treaptă cu SEAT Tarraco și cu Peugeot 5008. În realitate, Sorento s-a americanizat într-o asemenea măsură, încât arată mai impunător decât oricare alt rival.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 – exteriorul

De fapt, nu este vorba despre dimensiuni, pentru că a patra generație a crescut cu câte un centimetru în
fiecare direcție față de precedenta. E vorba despre agresivitatea designului, care îmbină dinamica tușelor oblice cu robustețea unei cărămizi. Coreenii au mărit calandrul frontal „tiger nose“ la extrem și au încorporat la capete farurile full-LED cu trei elemente optice. Apoi, au împins montanții parbrizului în spate cu 3 cm, au desenat un al treilea geam lateral extrem de plonjat, au adăugat un eleron ascuțit și jante de până la 20 de inchi (în premieră), în încercarea de a crea o siluetă dinamică. Și au desăvârșit desenul cu o pereche de stopuri verticale cu aromă de Mustang ’65. Dacă descrierea pare eterogenă, rezultatul e al naibii de omogen și de plăcut ochiului!

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Designul interiorului

Înăuntru, robustețea off-roader-ului s-a diluat puțin în marea de materiale fine și tehnologii tipice modelelor premium. Kia spune despre noul Sorento că este cel mai avansat model al casei construit vreodată. Adevărul e că, înconjurat de butoane fizice și iconițe, selectoare rotative și ecrane, m-am simțit puțin copleșit în primă instanță. Apoi, pe măsură ce mi-am setat profilul pe sistemul multimedia și am înțeles filosofia coreenilor, totul a mers ca uns. Pentru a evita aglomerația de comenzi și, implicit, confuziile, designerii au preferat să distribuie butoane în zone-cheie, o strategie care permite operarea naturală după o scurtă perioadă de acomodare și pe care o apreciez infinit mai mult decât îngroparea comenzilor esențiale în meniul sistemului multimedia.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Infotainment

Apropo de infotainment, noul Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV vine, începând cu al doilea nivel de echipare, Activ, cu un instrumentar de bord digital de 12,3 inchi și un ecran multimedia de 10,25 de inchi. Dacă instrumentarul de bord nu este configurabil, ci doar își schimbă aspectul în funcție de modurile de rulare, ecranul Home al display-ului tactil central poate fi împărțit în trei zone, care pot afișa orice informații alese de șofer.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Ce-i drept, e nevoie de ceva timp de acomodare cu sistemul, până la a-l configura după propriile gusturi, dar, după aceea, meniul intuitiv, grafic simplifică mult operarea. Două telefoane pot fi conectate simultan prin bluetooth, iar până la șapte mufe USB asigură curent pentru dispozitivele mobile! Nu mai cerceta, e un caz unic în segment.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Mici trucuri pe care ajungi să le iubești au fost presărate prin habitaclu, precum cadourile prin camera copiilor –
mufe USB pe spătarele scaunelor, comenzi pentru reglarea scaunelor electrice accesibile pasagerilor din spate, difuzoare de aer segmentate în două elemente reglabile separat… Gigantul ăsta e plin de surprize! Aroma de piele Nappa și confortul scaunelor electrice costă 2817 euro, dar restul materialelor sunt standard și plac atât la privit, cât și la atingere. Mai puțin infamul Piano Black, pe care rămân amprente și care capătă zgârieturi fine în timp.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Spațiul

Spațiul e vast, indiferent de criterii. Standard, bancheta oferă trei locuri și este reglabilă în două segmente, atât longitudinal (pe distanța de 45 mm), cât și ca înclinare a spătarului. Însă opțional, poți alege două scaune individuale în locul banchetei, o soluție cu note premium, imposibil de întâlnit la rivali. Pasagerii de pe al doilea rând se bucură de tot ce-și pot dori, de la locuri încălzite și suporturi pentru doze de răcoritoare în cotierele de pe uși și pe cea centrală până la materiale moi peste tot și perdeluțe la geamurile laterale.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Portbagajul

Se poate opta și pentru două scaune pliabile în portbagaj, dar exemplarul meu a venit în configurația standard, cu cinci locuri. În schimb, mi-a adus 697 de litri de spațiu pentru bagaje și butoane pentru rabatat bancheta pe lateralele portbagajului, iar suspensia „self-level­ling“ mi-a promis că păstrează garda la sol constantă, indiferent cât de mult o să încarc mașina. Am crezut-o și m-am întors la volan, ca să văd cum se mișcă singurul SUV hibrid mediu din Europa.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Sistemul hibrid

Poți să-l comanzi și cu tracțiune față, la prețuri începând cu 45.458 de euro, dar eu am primit versiunea cu tracțiune integrală. Piesa principală de sub capotă este bine cunoscutul motor pe benzină de 1,6 litri, dar care a primit noul sistem de distribuție variabilă CVVD, ce promite un consum scăzut cu 5% și performanțe dinamice în progres cu 4%. Este o tehnologie revoluționară, care variază durata de deschidere a supapelor de admisie, nu numai momentul și adâncimea deschiderii. Motorul pe benzină este asistat de unul electric surprinzător de puternic pentru un sistem hibrid, de 60 CP și 264 Nm. În total, 230 CP și 350 Nm se luptă cu cele două tone ale mașinii.

Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV 4×4 autoexpert.ro

Învârtind selectorul rotativ montat pe tunelul central, poți alege unul dintre cele trei moduri de rulare (Eco, Sport și Smart), iar apăsându-l, capeți acces la cele trei programe dedicate terenului dificil (Mud, Snow și Sand). Am ales Eco pentru rutele urbane și am obținut un consum care a variat puternic în funcție de trafic. Dacă dai peste blocaje și mergi mult la viteze mici, motorul electric este capabil să propulseze singur mașina, iar consumul poate scădea și sub 7 l/100 km. De îndată ce se eliberează traficul prin oraș, cei 60 CP nu mai țin pasul, ci pot doar să suplinească motorul pe benzină, iar consumul poate crește până spre 10 l/100 km. Cel mai des, ai însă valori de 8–9 l/100 km, decente pentru masa și gabaritul mașinii.

Confort și dinamică

Cu jantele de 19 inchi, încă te poți baza pe o filtrare bună a denivelărilor. În plus, zgomotele sunt ținute magistral departe de urechile călătorilor. Caroseria se simte închegată și nu „lucrează“ la trecerea peste șinele de tramvai. Coreenii spun chiar că are o rezistență torsională cu 12,5% mai mare decât a celui mai sigur model din segment și că folosirea oțelurilor înalt aliate a scăzut greutatea cu 21,3% față de a fostei generații. Nu pot să-i contrazic, ci doar să completez că, în pofida gabaritului mare, vizibilitatea este bună, iar la manevre, sistemul panoramic de camere permite determinarea exactă a distanței față de obstacole. Iar dacă ignori avertismentele senzorilor, te trezești cu frâna călcată automat, ca să-ți intre bine în cap că nu e loc de greșeli la volanul lui Kia Sorento 1.6 T-GDI HEV!

La drum

Nu-ți murdărești pantalonii, pentru că pragurile sunt „îmbrăcate“ de zona inferioară a ușilor. Te bucuri de o poziție înaltă la volan, iar dacă te enervezi în trafic, te poți relaxa cu sunetele din natură pregătite de Bose. Un veritabil cocon în agitația traficului, susținut din plin de tranzițiile ireal de fine dintre propulsia electrică și cea pe benzină și de schimbările insesizabile ale treptelor. La culcarea accelerației, cei 230 CP nu se simt în totalitate, dar demarajele nu dezamăgesc.

Sorento hibrid autoexpert.ro
Senzația se păstrează și la reprizele la peste 100 km/h, unde pare că mașina trage mai degrabă relaxat. Este, însă, doar o impresie creată de antifonarea excelentă a habitaclului (până și geamurile laterale sunt laminate). O privire aruncată vitezometrului relevă creșterea susținută a ritmului. Mare păcat că nu există turometru, fapt care anulează total utilitatea padelelor de la volan. Nu poți schimba treptele fără să știi ce turație are motorul. Consumurile extraurbane variază de la 6 l/100 km la mers relaxat, până la 9–10 l la viteze de autostradă.

➡ Cum ar putea arăta viitorul Sportage 💡

Nu te teme de viraje! Deși inerția e mare, ruliul este bine ținut sub control. Totuși, nu confunda Sorento cu Stinger! Nu te teme nici de teren dificil. E adevărat, nu ai posibilitatea de a bloca manual diferențiale și de a activa reductorul de turație. Dar modul Mud, pe care l-am folosit în off-road, știe exact cum să distribuie cuplul la fiecare roată. Ne-a scos cu bine la liman, în ciuda anvelopelor de șosea Continental PremiumContact. Doar unghiul ventral mare, dat de creșterea ampatamentului cu 35 mm, și garda la sol moderată, de 17,5 cm, limitează distracția.

Verdict AutoExpert

Verdict Bogdan GrigorescuO realizare impresionantă, care rulează cu aceeași dezinvoltură în oraș, pe autostradă și pe teren accidentat. O mostră de tehnologie și calitate. Un prieten de nădejde, care te protejează cu o multitudine de sisteme de asistență. Well done, Kia!
  • Sistem hibrid rafinat
  • Spațiu interior uriaș
  • Tehnică și finisaje de top în segment
  • Surprinzător de ușor de condus, în ciuda gabaritului
  • Șoferul nu poate bloca diferențialele și activa manual reductorul de turație
  • Lipsa turometrului face padelele inutile
DATE TEHNICEKia Sportage
Model1.6 T-GDI HEV 4x4 Premium
Motor termic
Motor/nr. cilindriL4, benzină
Cilindree (cmc)1598
Putere maximă/turație (CP/rpm)180/5.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)265/1500-4500
Motor electric
Putere maximă (CP)60
Cuplu maxim (Nm)264
Sistem hibrid
Putere maximă/turație (CP/rpm)230
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)350
Transmisieintegrală permanentă
Cutie de vitezeautomată DCT, 6 trepte
L x l x h (mm)4810 x 1900 x 1695
Ampatament (mm)2815
Gardă la sol (mm)174
Masă la gol (kg)1957
Volum portbagaj (l)697-902/2085
Accelerație 0-100 km/h (s)9
Viteză maximă (km/h)193
Consum mixt WLTP (l/100 km)7,4
Emisii CO2 (g/km)167
Preț (euro cu TVA)53.651

Adaugati comentariu