Test drive Ssangyong Tivoli Grand 1.5 GDI

SsangYong Tivoli Grand autoexpert.ro

SsangYong este genul de brand auto care tace și face. Nu a făcut pașii uriași precum Hyundai și Kia, dar coreenii de la SsangYong nu au stat pe loc, în ciuda unui destin destul de alambicat. Foto: Bogdan Paraschiv

SsangYong, una dintre cele mai vechi mărci auto din Coreea de Sud, încă încearcă să își găsească drumul pe piața Europeană. Marca s-a specializat în producția de SUV-uri de diverse mărimi și a reușit să crească constant calitatea fără a avea prețuri uriașe. Însă, nu a făcut pași spectaculoși ca Hyundai și Kia în Europa, rămânând cumva în conul de umbră cauzat de lipsa unei imagini de marcă mai puternice.

Puțină istorie

În plus, SsangYong a avut parte de un istoric tumultuos în ceea ce privește proprietarul. Marca din Coreea își are originea în fuziunea dintre alte două mărci din Asia, iar numele SsagYong a început să fie folosit în 1986. Cu toții ne aducem aminte de primele modele care au ajuns la noi în țară în anii 90, SUV-uri ca Musso, Korando, Actyon, Kyron sau Rexton. SsangYong folosea tehnologie preluată de la Mercedes-Benz, în special motoare și transmisii. Din 1997, SsangYong intra în portofoliul Daewoo Motors, dar pentru o perioadă scurtă de timp. În 2004, grupul chinez SAIC prelua controlul și 51% din acțiunile companiei, iar muncitorii coreeni intrau în grevă pentru 7 săptămâni deoarece noul patronat plănuia să concedieze peste 500 de angajați. În 2009, SsangYong intra în grave probleme financiare, dar preluarea de către indienii de la Mahindra în 2010 salva compania. În era Mahindra, compania coreeană lansa modelul Tivoli, cel mai mic SUV din oferta sa, model despre care vorbim în testul de azi, în versiunea sa Grand. Astăzi, SsangYong are un nou proprietar după o perioadă dificilă. Inițial, compania Edison Motors, producător coreean de autobuze și camioane electrice și-a aratat intenția de achiziționa compania, dar nu a reușit să aducă fondurile necesare. Ulterior, în luna noiembrie 2022, SsangYong a intrat în proprietatea KG Group, producător de oțel și substanțe chimice din Coreea de Sud.

SsangYong Tivoli Grand

SsangYong Tivoli a fost lansat în 2015, ca cel mai mic model SUV din gamă. Primele exemplare au fost echipate cu motoare de 1.6 litri pe benzină sau diesel. Pentru cei care aveau nevoie de mai mult spațiu, constructorul a adăugat în gamă și o versiune cu portbagaj mai mare, numită inițial Tivoli XLV. În 2019, gama modelului Tivoli a primit un facelift semnificativ, modelul primind un design exterior nou, faruri cu o formă nouă și stopuri cu o grafică nouă. Tivoli XLV era rebotezat Tivoli Grand.

În prezent, modelele Tivoli și Tivoli Grand sunt oferite la vânzare exclusiv cu motorizare turbo pe benzină 1.5 T-GDI, motor ce poate fi asociat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau automată. Mai interesant este că importatorul în România pentru SsangYong comercializează modelul Tivoli Grand Style la prețul de pornire de 18.990 euro. Modelul testat era echipat și cu pachetul opțional Style Plus ce aduce jante de aliaj pe 16 inch, încălzire în scaune și volan, climatizare automată duală, senzori parcare, geamuri fumurii și transmisia automată Aisin cu șase trepte.

Neajunsul principal este că Tivoli Grand poate fi configurat doar cu tracțiune față, în timp ce concurenții săi direcți au în ofertă și versiuni cu tracțiune integrală. Dar Tivoli Grand are alte atuuri. Modelul din Asia are mult mai multe sisteme de asistență, ca de exemplu asistent pentru menținerea benzii de rulare, moduri de rulare, planșă de bord complet digitală de 10.25 inch cu trei variante de afișaj, volan încălzit și încărcare wireless pentru telefon.

Consola centrală are un ecran tactil de 8 inch cu o grafică modernă, sistemul multimedia se mișcă excelent, iar integrarea Apple CarPlay este optimă. Dar, cel mai important, dacă trecem peste imaginea de marcă aproape inexistentă, Tivoli Grand este o mașină solidă și modernă, cu nimic mai prejos față de concurenți cu sigle mult mai cunoscute.

Poziția la volan este suficient de înaltă pentru o vizibilitate excelentă, interiorul este spațios, scaunele sunt ample și confortabile, iar portbagajul pentru versiunea Grand are oficial 720 litri, dar dacă îl umplem fără să blocăm vizibilitatea în spate, volumul este de 574 litri. Bancheta fracționabilă este standard, dar nu există podea dublă. În schimb avem o grămadă de elemente practice, nu mai puțin de cinci cârlige pentru ca plasele de la cumpărături să nu se plimbe prin portbagaj și benzi elastice pentru a fixa obiecte mai mici, ca de exemplu trusa de prim ajutor și extinctorul. Nu am înțeles însă prezența acestor benzi elastice și pe spătarelor scaunelor față, în loc de buzunare. Și dacă tot vorbim de elemente enervante, sunetul (sau mai bine zis, piuitul) emis de semnalizator când este activat nu este demn de un automobil.

 ➡ Vezi aici ce ulei Castrol i se potrivește! 💡

Cu 163 CP la dispoziție, Tivoli Grand nu este deloc lent, chiar dacă producătorul nu publică nicăieri timpul de accelerație între 0 și 100 km/ oră. Ținuta de drum este mai mult decât adecvată, suspensiile sunt reglate pentru confort, dar mașina nu se înclină excesiv pe viraje. Cutia automată se achită cu brio de sarcini, fără a avea pretenții sportive. Tivoli Grand este un automobil excelent pentru drumuri lungi, dar poate fi folosit fără probleme și în oraș. În ceea ce privește consumul, SsangYong comunică o cifră oficială de 7.7 litri/100 km în regim mixt. În timpul testului nostru, computerul de bord a indicat un consum mediu de 8.5 litri/100 km, iar în oraș cifra poate urma și 9.5 litri/100 km.

Verdict AutoExpert

Chiar dacă nu are o imagine prea bună, iar designul nu este pe gustul tuturor, SsangYong Tivoli Grand oferă un raport imbatabil între preț și ce primești pentru acești bani: un SUV spațios, plăcut la condus, excelent pentru orice familie.
DATE TEHNICE SsangYong Tivoli Grand
Model1.5 GDI Style AT
Motor/nr. cilindri L4, turbo
Cilindree (cm3)1497
Putere maximă/turaţie (CP/rpm)163/5000-5500
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm)260/1500-4000
Tracțiunefață
Cutie de vitezeautomată, 6 trepte
L × l × h (mm)4480 × 1810 × 1646
Ampatament (mm)2600
Volum portbagaj (l)574
Masă la gol (kg)1425
Acceleraţie 0–100 km/h (s)nc
Viteză maximă (km/h)175
Consum mixt (l/100 km)7.7
Emisii CO2 (g/km)175
Preț (euro, cu TVA) 18990

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top