Test drive Ford Ranger vs Isuzu D-Max vs Mitsubishi L200 vs Nissan Navara

Ranger L200 D-Max Navara

Pickup-urile sunt o adevărată religie pe continentul american. Însă de curând moda SUV-urilor a început să ia amploare nu doar ca maşini de muncă şi au apărut generații noi sau au fost îmbunătățite unele existente. Noi am pus la cazne grele noul Nissan NP300 Navara, Mitsubishi L200, Ford Ranger, modernizate și ele în cursul ultimelor 12 luni şi Isuzu D-Max. Foto: Bogdan Paraschiv

De ce sunt aşa de populare pick-up-urile în America? Răspunsul poate fi găsit în modul de viaţă american. Conform unor statistici, americanii îşi schimbă domiciliul în medie de şapte ori în viaţă. Şi doar cu un pick-up dublă cabină poţi să îţi transporţi atât familia cât şi tot cabalâcul dintr-o casă. În plus, prin America, preţul unui pick-up pleacă de la 20.000 USD, care reprezintă echivalentul unei maşini compacte cu motor diesel în Europa. În România, pick-up-urile sunt piesa de bază în companiile de utilităţi şi de comunicaţii sau în diverse autorităţi ale statului. Fie că vorbim de Enel, Distrigaz sau Romtelecom, pick-upurile sunt calul de povară. Însă de curând, se observă o cerere în creştere pentru persoanele private care caută o maşină de lifestyle ce poate ajunge şi în locuri sălbatice. Sigur că un vehicul ca VW Transporter poate încărca mai multe bagaje și este mai confortabil, un break sau un SUV se conduc mai plăcut, iar un monovolum oferă mai multă modularitate şi mai multe locuri. Însă un pick-up este pur şi simplu mai cool, pentru că, mai ales în oraş, prezenţa lui impozantă atrage imediat atenţia.

image001
Astfel, piaţa de pick-upuri cunoaşte o emulaţie deosebită începând de toamna trecută. Ford şi Mitsubishi au operat un facelift la Ranger respectiv L200, VW a schimbat total gama de motoare de la Amarok renunţând – contrar curentului de downsizing – la motoarele de 2 litri cu 4 cilindri în favoarea unui V6 de 3 litri, iar Nissan şi Toyota au lansat generaţii complet noi ale lui Navara, respectiv Hilux.
Noi am pus la cazne foarte grele patru dintre aceste pick-up-uri: Nissan NP300 Navara, Ford Ranger, Mitsubishi L200 şi Isuzu D-Max. Modelul nou de Amarok nu a participat, acesta urmând a fi disponibil din septembrie, testul de față desfăsurându-se la începutul lui august.
Construcţia celor patru modele de test este în mare parte similară, fiecare având şasiu separat solid, un sistem de tracţiune integrală fără diferenţial central, cu punţile interconectate rigid între ele, plus diferenţial spate blocabil şi punte spate cu arcuri cu foi. Două excepţii sunt de la această regulă. Noul Nissan NP300 Navara a renunţat la arcurile cu foi în favoarea unora elicoidale, iar Mitsubishi are în afară de sistemul Easy Select 4WD de la modelul de test şi o versiune Super Select 4WD-II cu diferenţial central blocabil.

Nissan Navara
Noua generaţie Nissan NP300 Navara transmite mesajul că pick-up-ul nu mai este doar o maşină de muncă deşi la nevoie poate fi un cal de povară onest. Nu putem să nu remarcăm interiorul de înaltă calitate cu dotări demne de SUV-urile de lux cum ar fi asistenţă la frânarea de urgenţă, cameră de luat vederi panoramică sau faruri full LED pe care concurenţa nu le oferă. Acestea sunt disponibile la echiparea de top Tekna oferită în combinaţie cu motorul mai puternic bi-turbo de 190 CP. În plus, Nissan a avut curajul de a renunţa la puntea rigidă spate şi arcurile cu foi în favoarea uneia multilink şi a arcurilor elicoidale. O privire pe datele tehnice ne arată că renunţarea la arcurile cu foi nu a afectat capacitatea de transport. Navara poate încărca aceeaşi sarcină ca şi L200 sau D-Max.

Nissan Navara

Însă suspensia multilink şi arcurile elicoidale pe spate au adus un plus semnificativ de confort mai ales pentru pasagerii din spate care nu se mai simt ca un Hopa-Mitică pe macadam sau pe drumuri denivelate. Teoretic, trecerea la puntea spate multilink ne-ar putea face să credem că noul Navara nu mai este la fel de solid ca înainte. Eroare! Alături de Toyota Hilux pe care am testat-o ediţia trecută, Nissan se simte la fel de indestructibil. La trecerea cu viteze de 40-50 km/h prin terenuri desfundate, se simte rigiditatea excepţională a şasiului şi Navara pare solid ca o stâncă. Senzaţia la volan este că mergi cu un tanc uşor. Surprinzător, deşi are o alură impozantă şi un gabarit mare, la fel ca şi Ranger, Navara nu este cel mai greu din test, având 2.023 kg la gol. La condus, Navara nu este foarte agil însă conferă o senzaţie de siguranţă extraordinară. Nu are incisivitatea lui Ranger, dar oferă un mai bun compromis între condusul pe şosea şi în off-road. Este extrem de confortabil pe orice fel de suprafaţă şi cine caută confortul la un pick-up atunci Navara este prima adresă alături de Amarok.

 

Nissan Navara
Motorul turbodiesel de 2,3 litri cu turbină cu geometrie variabilă dezvoltă cel mai mare cuplu din test, iar la pornire sunetul este ca al unui motor de avion care îţi dă şi mai mare încredere. Deşi pe hârtie şi Isuzu are un cuplu apropiat, Nissan se simte mai puternic, ca un urs grizzly al familiei de pick-up-uri. Prin răspuns şi cuplul imens, motorul lui Navara îmi aduce aminte de cel de 3 litri de la Nissan Patrol. La fel ca şi la Patrol, pleacă din rampă fără să accelerezi. Iar forţa lui de împingere este colosală. Pe o rampă destul de accentuată plină de bolovani şi şleauri, Navara s-a urnit din loc cu reductorul cuplat şi diferenţialul spate blocat de parcă ar fi pornit de pe teren plat.

Nissan Navara
Chiar şi versiunea medie de echipare Acenta oferă trei prize de 12V şi o priză USB. Deşi nu are cel mai mare ampatament, Navara oferă cel mai mare spaţiu la genunchi în spate. Bancheta spate are un spătar relativ bine profilat dar şezutul este poziţionat cel mai jos dintre toţi concurenţii şi pasagerii stau cu genunchii în aer. De asemenea, Nissan are bena cea mai lată şi cea mai lungă. Un punct în minus pentru toate: cea mai mare lăţime minimă, de 1.120 mm o are Navara astfel că nu încape un europalet pe lat care are 1.200 mm. Singurul la care este posibil aşa ceva este Amarok.

Test Ford Ranger
Ford Ranger se apropie mai mult de ideea de SUV, beneficiind de incisivitatea tradiţională a mărcii americane. În ciuda celei mai mari mase din test, de 2.079 kg, şi celui mai mare gabarit, Ranger se simte agil şi este foarte plăcut la condus. Motorul de 2,2 litri trage foarte bine şi este rafinat pentru un SUV dar cutia automată cu 6 trepte este lentă şi această impresie nu se schimbă radical nici pe modul manual. Spre deosebire de Navara, Ranger are o suspensie puţin mai rigidă. Este foarte confortabil pe şosea şi destul de confortabil în off-road, oferind mai mult confort decât L200 sau D-Max.

Test Ford Ranger
Ca şi Navara, Ranger te întâmpină cu un interior luxos şi elegant. Versiunea Limited vine cu tapiţerie de piele, scaune încălzite faţă, climă automată şi sistem multimedia cu ecran tactil de 8 inch. De altfel, comenzile clasice ale climatizării sunt dublate de comenzi tactile însă direcţiile de ventilare se pot regla doar de pe ecranul tactil. În afară de acest aspect care necesită oarecare obişnuinţă, Ranger are o ergonomie modernă. Volanul multifuncţional include două grupaje de butoane. Din cel din stânga se intră în meniul computerului de bord şi al sistemelor de asistenţă, iar cel din dreapta este rezervat sistemului audio. Buzunarele din uşi sunt relativ înguste dar cele de pe consola centrală sunt generoase, torpedoul este răcit şi pasagerii faţă au la dispoziţie două prize USB şi două prize de 12V. Opţional, se poate comanda şi navigaţie. Are cel mai mare ampatament, iar spaţiul în spate este aproape la fel de mare ca cel din Navara. De asemenea, după Navara, are cea mai încăpătoare benă, iar sarcina utilă este cea mai mare din test. Alături de Isuzu, are cea mai mare gardă la sol şi unghiuri de trecere foarte bune.

Mitsubishi L200
Mitsubishi L200 este un model total diferit de Ranger, fiind o maşină tipică de muncă. Este practic exponentul clasic de pick-up, conceput pentru activităţi dificile şi mai puţin pentru lifestyle. Suspensia sa este foarte rigidă şi mai ales pe off-road, pasagerii resimt fiecare pietricică de pe drum. În această evaluare trebuie să ţinem seama însă că L200 era singurul dotat cu pneuri de teren, cu flancuri mai rigide, care afectează destul de mult confortul. Şi şoferul simte denivelările drumului în volan. Categoric, L200 este un dur şi nu întâmplător este prima alegere pentru multe companii de utilităţi mai ales că are şi un preţ atractiv în versiunile Invite, testată de noi, și Intense.

 

Mitsubishi L200
Cel mai scurt model din test este şi cel mai uşor şi acest lucru se simte la condus. Mitsubishi are o direcţie incisivă şi se simte mai agil decât rivalii săi. Motorul de 2,4 litri are un cuplu mai mic decât Ranger sau Navara. Răspunde spontan de la turaţii mici dar, subiectiv, nu are forţa de împingere a rivalilor amintiţi. Cel puţin în versiunea Invite, nu foarte dotată, Mitsubishi are un interior uşor demodat deşi a trecut printr-un facelift anul trecut. Displayul alb-negru, butonul cu reglaj liniar pentru recirculare şi textura plasticelor dure nu mai sunt moderne însă Mitsubishi atrage printr-un preţ mai scăzut. Are cea mai mică benă şi cel mai mic spaţiu în spate la genunchi.

Mitsubishi L200

De asemenea, cu garda la sol de numai 200 mm, L200 a mai atins ușor pământul la proba de urcare extremă dintre barajul de la Gura Siriului şi lacul Vulturilor. În schimb, unghiurile de trecere sunt printre cele mai bune. Sistemul Easy Select 4WD este similar cu cel de la Ford sau Nissan, versiunile de top având un sistem mai sofisticat similar cu cel de la Pajero, care vine şi cu diferenţial central blocabil.

Isuzu D-Max
Isuzu D-Max pare mai degrabă destinat pieţei americane decât celei europene pentru că toate reglajele sunt specifice pieţei de peste Ocean. Direcţia este destul de indirectă, suspensia este moale, cutia de viteze manuală are cele mai lungi rapoarte, iar pedala de frână nu este liniară şi frânarea începe abia de la jumătatea cursei pedalei. Motorul turbodiesel de 2,5 litri are un cuplu apropiat de al lui Nissan dar nu este perceput ca atare la volan. Răspunsul motorului este destul de lent în ciuda celor două turbine, însă impresionează prin liniaritatea lui. Nici nu simţi când intră în funcţiune turbocompresorul.

Isuzu D-Max

Spre deosebire de Ranger şi Navara, versiunea de top nu oferă dotări de ultimă oră dar, per total, interiorul este primitor şi scaunele oferă un bun confort. Însă în off-road, suspensia moale amplifică prea mult denivelările şi confortul este afectat destul de mult mai ales pentru pasagerii din spate. Planşa de bord este tipic americană şi se remarcă prin nelipsitele suporturi de băuturi în stânga şi dreapta, fără de care o maşină ar fi aproape imposibil de vândut pe piaţa americană. Buzunarele mai mici din faţă sunt compensate de prezenţa celor două torpedouri şi de compartimentul de deasupra planşei de bord. La fel ca L200, nu are sistem de asistare la coborârea pantelor, iar în loc de priză USB am găsit doar o priză mini USB. Este ceva mai spaţios şi are o benă uşor mai mare decât L200, în timp ce sarcina utilă este printre cele mai mari din test. Este singurul care nu are diferenţial blocabil spate de la bord. Are totuşi un autoblocant la puntea spate care, surprinzător, este aproape la fel de eficient ca un blocabil clasic pentru că la proba de urcare extremă nu a întâmpinat niciun fel de probleme.

Ranger L200 D-Max Navara
Modelele de test erau în echipări diferite şi la multe dintre versiunile ieftine nu se pot comanda opţionale astfel că este dificil de realizat un preţ comparat. Isuzu și Mitsubishi beneficiază de promoții în această perioadă, D-Max fiind cel mai ieftin. Însă rivalii dispun de opționale mai moderne, cu un plus pentru Nissan, care alături de Mitsubishi atrage şi cu garanţia mai lungă, de 5 ani.

Concluzii

Nissan Navara 2.3 dCi Acenta

Este exponentul progresului în segmentul pick-up îmbinând construcţia solidă ca o stâncă cu un confort foarte bun pe orice suprafaţă. Interiorul rafinat, spaţios şi cu dotări moderne şi cea mai mare benă i-au asigurat o victorie clară alături de motorul care împinge ca un taur. Toate acestea se regăsesc însă într-un preţ mai mare.

 

Ford Ranger 2.2 TDCi Limited

Este rafinat, se conduce ca un SUV şi are un interior modern şi foarte bine dotat, iar motorul este performant. Cutia automată este însă lentă şi creşte mult consumul. Are cel mai mare gabarit şi cea mai mare masă dar nu este mai spaţios decât Navara și este foarte scump.

 

Mitsubishi L200  2.4 DI-D Intense

Se conduce foarte agil şi este cel mai uşor din test. Interiorul nu este la fel de modern ca al rivalilor, iar confortul este destul de slab, existând circumstanţa atenuantă a pneurilor de teren, foarte rigide, prezente pe maşina de test. Are cel mai mic interior şi cea mai mică benă dar are un preţ atractiv şi inspiră multă încredere în teren greu.accidentat.

 

Isuzu D-Max 2.5 DSL Style

Are un interior primitor dar este primitiv în conducere şi în dotări. Confortul este destul de slab în teren accidentat în ciuda unei suspensii moi, care amplifică prea mult denivelările. Cutia lungă şi direcţia indirectă ne duc cu gândul spre maşinile americane. Preţul este foarte atractiv inclusiv pentru versiunea de top.

 

Verdict AutoExpert

Lumea se schimbă rapid şi pick-up-urile nu mai sunt doar cai de povară. Au interioare mai rafinate, dotări de confort moderne, sisteme de asistenţă de ultimă oră. Însă aceste modernizări aduc după sine şi majorări de preţuri. Lăudabil este că, deşi au câştigat mult pe planul confortului, au rămas aceiaşi parteneri de încredere când sunt solicitați la munci grele. Nissan Navara oferă cel mai bun compromis între o maşină de muncă şi una de lifestyle, iar Ranger se apropie de ideea de SUV. L200 este o maşină eminamente de muncă în timp ce D-Max întruchipează ideea de pick-up american, mai rustic și mai boem. 
DATE TEHNICEFord RangerIsuzu D-MaxMitsubishi L200Nissan Navara
Model2.2 TDCi Limited2.5 DSL Style2.4 DI-D Intense2.3 dCi Acenta
Motor/nr.cilindriL4, turbodieselL4, turbodieselL4, turbodieselL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)2.1982.4992.4422.299
Putere maximã/turație (CP/rpm)160/3.700163/3.600154/3.500160/3.750
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)385/1.500-2.500400/1.400-2.400380/1.500-2.500403/1.500-2.500
Transmisieintegralã nepermanentãintegralã nepermanentãintegralã nepermanentãintegralã nepermanentã
Cutie de vitezeautomatã, 6 treptemanualã, 6 treptemanualã, 6 treptemanualã, 6 trepte
L/l/h (mm)5.362/1.860/1.8045.295/1.860/1.7955.205/1.785/1.7805.330/1.840/1.805
Ampatament (mm)3.2203.0953.0003.150
Masã la gol/sarcinã utilã (kg)2.079/1.0812.020/9751.945/9602.023/973
Masã remorcabilã fãrã/cu frânare (kg)750/3.500750/3.500750/3.100750/3.500
Gardã la sol (mm)232235200223
Adâncime vad apã (mm)800600600600
Unghi atac/ieșire (grade)28/2830/22,730/2230,4/25,5
Unghi ventral (grade)25222422,1
Înclinare lateralã (grade)nc.494550
Vitezã maximã (km/h)175180169184
Consum ur./extr./mixt (l/100 km)9,6/7,0/8,0 (1)8,9/6,4/7,37,6/5,8/6,47,4/5,9/6,4
Emisii CO2 (g/km)209192169169
Volum rezervor (l)80697580
Mãsurãtori Autoexpert
DIMENSIUNI
Înãlțime interioarã fațã/spate (mm)970/930990/9001.010/9501.000/900
Lãțime interioarã fațã/spate (mm)1.530/1.4701.500/1.4901.470/1.4501.470/1.460
Spațiu genunchi spate (mm)170-430170-410140-380200-440
Înãlțime poziție de condus (mm)730760760740
Lãțime min./max. benã (mm)1.110/1.5201.070/1.5001.060/1.4801.120/1.540
Lungime/înãlțime benã (mm)1.440/4701.430/4751.410/4601.540/470
Înãlțime încãrcare benã (mm)850790880820
COSTURI&GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)330375366345
Interval revizii (km)30.00020.00020.00030.000
Costuri revizii pentru 60.000 km2.1384.2933.6453.855
Garanție2 ani fãrã limitã km3 ani/100.000 km5 ani/150.000 km5 ani/160.000 km
Garanție împotriva coroziunii12 ani12 ani12 ani12 ani
PREȚURI/ECHIPARE (euro cu TVA)
Preț de bazã36.924 (2)26.894 (3)27.588 (4)31.880 (5)
Airbaguri frontale/laterale/cortinãserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serie
Aer condiționat/climatizare automatã-/serieserie/--/serieserie/-
Radio/CD/Bluetoothserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serieserie/serie/serie
Sistem de navigație-1.621---
Pilot automat/HDCserie/serieserie/-serie/-serie/serie
Geamuri fațã/spate electriceserie/serieserie/serieserie/serieserie/serie
Senzori parcare spateserie---
Scaune încãlzite fațãserie---
Scaun șofer reglabil electric----
Tapițerie de pieleserie---
Jante aliaj 16/17/18 inch-/serie/--/serie/--/serie/-serie/-/-
Faruri xenon/LED-/--/--/--/-
Vopsea metalizatã555serie540540
Preț comparat (euro cu TVA)37.47926.89428.12832.420

Adaugati comentariu