Test Ford S-Max: un Mondeo mai practic

Ford S-Max test Mallorca

Nu, nu e van, dar oferă modularitatea unui van și dinamica unui Ford Mondeo. Beneficiind de noua platformă utilizată de Mondeo, a doua generație S-Max oferă o dinamică ieșită din comun. Primele impresii de la Mallorca.

S-Max a inaugurat un concept unic care combină o siluetă sportivă, mai scundă și mai aerodinamică decât un monovolum cu modularitatea și versatilitatea unui monovolum.

S-Max oferă șapte locuri full-size pe trei rânduri, lungimea mașinii fiind cu 7 cm mai mică decât la Mondeo. Spătarele scaunelor din rândul al doilea și al treilea se pot rabata electric de la cinci butoane amplasate în portbagaj în partea stângă. Este de apreciat că și în versiunea cu toate cele șapte locuri montate, volumul portbagajului oferă încă o valoare convenabilă de 285 litri.

În configurația cu cinci locuri, volumul ajunge la 700 de litri, iar dacă se rabat scaunele din rândurile al doilea și al treilea, volumul de încărcare până la tavan depășește 2 mc. În premieră la Ford, pe lângă hayonul acționat electric se oferă și posibilitatea deschiderii hayonului prin mișcarea piciorului pe sub bara spate.

În față se stă cu câțiva centimetri mai sus decât în Mondeo, Ford oferind în premieră pentru acest segment scaune multicontur cu reglaj pe 8 direcții, putându-se ajusta inclusiv lățimea șezutului. Scaunele multicontur oferă și funcții de încălzire, ventilare și masaj cu 11 perne. Cu parbrizul panoramic și montantul față în formă de Y, vizibilitatea în față este foarte bună, iar luneta generoasă oferă o vizibilitate foarte bună și spre spate.

S-Max utilizează platforma lui Mondeo care include și noua punte spate integrală multilink. Ford a introdus pe S-Max direcția activă care reduce numărul de ture de volan în virajele strânse și la manevrele de parcare, devenind mai directă. La viteze mai mari, direcția devine mai indirectă livrând un răspuns mai soft la schimbarea de bandă. Bineînțeles, acest sistem poate fi combinat cu sistemul de reglaj a trenului de rulare similar cu cel de la Mondeo care permite alegerea a trei moduri: sport, normal, confort. Pe Sport, direcția este mai incisivă și forța necesară rotirii volanului este mai mare.

  • Șapte locuri full-size confortabile
  • Portbagaj suficient și cu toate locurile montate
  • Diesel de 180 CP rafinat și energic
  • Ținută de drum sportivă
  • Confort la rulare de înaltă clasă
  • Preț atractiv în segment
  • 2.0 EcoBoost cu consum mare
  • Loc în spate relativ mic la genunchi

S-Max se conduce la fel de plăcut și aproape la fel de incisiv ca și Mondeo, masa suplimentară de 120 kg (în cazul versiunii 2.0 Ecoboost/240 CP cu transmisie automată vs Mondeo Wagon cu aceiași propulsie) și centrul de greutate ușor mai înalt neavând nicio influență negativă. Niciun un alt van de pe piață nu se conduce atât de incisiv și de plăcut.

La testul din Spania am condus două motorizări: 2.0 TDCi/180 CP combinat cu transmisie manuală cu 6 trepte și 2.0 Ecoboost/240 CP cu transmisie automată cu 6 trepte.

Dieselul este soluția optimă pentru Europa, versiunea de 2 litri fiind oferită în cinci trepte de putere: 120, 150, 180 și 210 CP. Dieselurile de 150 și 180 CP pot fi combinate cu sistemul 4×4 de la Kuga și cu transmisia automată Powershift cu dublu ambreiaj, care este standard la dieselul bi-turbno de top de 210 CP.

Dieselul de 180 CP oferă un compromis bun între eficiență și dinamică. Consumă în medie doar 5,0 l/100 km, atinge o viteză maximă de 211 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h sub 10 secunde. Este rafinat și silențios și se potrivește atât cu ideea de mașină de familie cât și cu cea de sportivitate conferită de trenul de rulare foarte dinamic. Motorul turbo pe benzină de 2 litri și 240 CP oferă accelerații mai dinamice și atinge o viteză maximă mai mare dar consumă sensibil mai mult.

Planșa de bord este similară cu cea de la Mondeo, având sistem multimedia cu display tactil de 8 inch și sistem SYNC de generația a doua. În premieră în segment, S-Max dispune de sistem de asistare a coliziunilor cu detectarea pietonilor, iar complet nou este limitatorul inteligent de viteză.

Ford S-Max va fi disponibil din iulie. Versiunea 2.0 TDCI/150 CP cu pachet Trend va costa sub 27.000 euro în timp ce versiunea 2.0 TDCI/150 CP cu pachet Titanium va fi sub 30.000 de euro. Tracțiunea integrală costă 1.500 euro opțional.

Verdict

Cu S-Max, Ford demonstrează că nu trebuie să faci compromisuri de dinamică ca să te bucuri de modularitatea și versatilitatea unui van. Se conduce la fel de plăcut ca un Mondeo dar oferă șapte locuri full-size pe care pot călători confortabil șapte persoane și bagajele lor.

Date tehnice         
Model1.5 EcoBoost2.0 EcoBoost2.0 TDCI2.0 TDCI2.0 TDCI2.0 TDCI
MotorL4, turboL4, turboL4, turbodieselL4, turbodieselL4, turbodieselL4, bi-turbodiesel
Cilindree (cmc)1.4981.9991.9971.9971.9971.997
Putere maximă/turație (CP/rpm)160/6.000240/5.400120/3.500150/3.500180/3.500210/3.750
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)240/1.500-4.500345/2.300-4.900310/1.750-2.000350/2.000-2.500400/2.000-2.500450/2.000-2.250
Transmisieman. 6 trepteaut. 6 trepteman. 6 trepteman. 6 tr./aut. 6 tr.man. 6 tr./aut. 6 tr.aut. 6 tr.
L/l/h (mm)4.796/1.916/1.6554.796/1.916/1.6554.796/1.916/1.6554.796/1.916/1.6554.796/1.916/1.6554.796/1.916/1.655
Ampatament (mm)2.8492.8492.8492.8492.8492.849
Masă la gol (kg)1.6451.7041.7251.725 (1.733)1.726 (1.734)1.766
Volum portbagaj (l)285/700/2.020*285/700/2.020*285/700/2.020*285/700/2.020*285/700/2.020*285/700/2.020*
Accelerație 0-100 km/h (s)9,98,413,410,8 (10,8)9,7 (9,5)8,8
Viteza maximă (km/h)200226183198 (196)211 (208)218
Consum u./ex./mixt (l/100 km)8,0/5,6/6,510,3/6,5/7,95,6/4,6/5,05,6/4,6/5,0 (6,1/4,9/5,4)5,6/4,6/5,0 (6,1/4,9/5,4)6,3/5,1/5,5
Normă poluare/emisii CO2 (g/km)EU6/149EU6/180EU6/129EU6/129 (EU6/139)EU6/129 (EU6/139)EU6/144
Valorile din paranteze sunt pentru versiunile cu transmisie automată; * volumul până la plafon.

Adaugati comentariu