Test Maserati Levante

Când un producător lansează primul său SUV în istoria de 102 ani, e clar că este un model crucial. Construit pe platforma lui Ghibli, Levante are toate ingredientele tradiționale Maserati. Primul test cu Levante în România cu motorul V6 diesel de 3 litri și 275 CP.

Levante reprezintă pentru Maserati ce a reprezentat Cayenne pentru Porsche în 2003. Adică, mai pe scurt, este un model crucial dacă ne gândim la țintele sale de vânzări. Maserati vrea să vândă în 2017, primul an întreg de producție, 30.000 unități Levante, adică aproape cât cele 32.517 unități vândute în total în 2015. Într-un cuvânt, Maserati speră ca Levante să dubleze vânzările mărcii cu sediul în Modena. Ideea unui SUV Maserati datează încă din 2011 de la conceptul Kubang.

Și e bine că la solicitarea fostului șef Harald Wester, Sergio Marchionne a renunțat la ideea inițială de a construi Levante pe platforma lui Jeep Grand Cherokee. Da, Levante, este 100% Maserati, utilizând platforma lui Ghibli. Noi am avut pentru test versiunea diesel, care probabil va fi cea mai vândută în Europa, chiar dacă spiritul Maserati te îndeamnă să alegi versiunile pe benzină, care cel puțin din punct de vedere al soundului, degajă acea emoție specifică mărcii din Modena.

Cu 3 mm peste 5 metri lungime, Levante este masiv, iar masa la gol este importantă, de 2.205 kg la gol. Italienii au încercat să compenseze dezavantajul de masă cu un tren de rulare foarte bine reglat și sofisticat și o distribuție egală 50-50% a maselor pe punți. Levante are o construcție a suspensiei similară cu a unui GT, fiind derivată din cea de la Ghibli, și adaptată pentru un SUV, cu brațe duble suprapuse în față cu multe componente din aluminiu și multilink cu cinci brațe pe spate.

1

De asemenea, pentru reducerea masei, dar și echilibrarea maselor pe punți, capota motorului, capacul portbagajului și ușile sunt din aluminiu. Maserati l-a dotat pe Levante cu cel mai bun tren de rulare posibil, având suspensie pneumatică sofisticată, care beneficiază atât de reglajul tăriei suspensiei cât și al gărzii la sol și diferențial blocabil la puntea spate. Față de Ghibli, a apărut în plus modul Off-road, alături de ICE (Eco) și Sport. Cuplăm modul Sport și motorul și cutia trec pe Sport, iar dacă apăsăm încă o dată butonul Sport, atunci comută și suspensia în mod Sport. Dacă pe modul Normal există un mic ruliu, pe modul Sport, ruliul e practic zero.

La condus, Levante se simte evident mai masiv decât Ghibli și în virajele alternante se simte transferul important de mase datorat și centrului de greutate mai înalt față de Ghibli. Însă pentru un SUV de acest gabarit, este extrem de agil chiar dacă subvirează mai mult decât Ghibli. Totuși, pentru un SUV, centrul de greutate este coborât (Maserati spune că este cel mai coborât din clasa SUV-urilor de lux), iar diferențialul blocabil la puntea spate care face parte din echiparea standard, conferă o ținută de drum foarte sigură în viraje. În ciuda masivității sale, Levante trece cu viteze mult mai mari prin viraje decât simte șoferul și doar când privești vitezometrul vezi viteza reală.

2

Direcția provoacă multă plăcere pentru că oferă un feedback foarte bun și este foarte precisă. Feedback-ul foarte bun este explicat și prin faptul că direcția este hidraulică și nu electrică. În modul Normal, suspensia pneumatică oferă un confort foarte bun chiar și cu jantele enorme de 21 de inch cu care era încălțată mașina. Însă chiar și pe modul Normal, suspensia pneumatică își păstrează acea fermitate tipică Maserati și nu apare acel fenomen de pompaj care se manifestă la multe mașini echipate cu suspensie pneumatică pe modul Normal.Suspensia pneumatică adaptivă (standard) permite nu doar reglajul tăriei ci și al gărzii la sol.

Levante are o gardă la sol standard de 207 mm dar aceasta coboară la 187 mm (Aero 1) la peste 130 km/h și la 172 mm (Aero 2) la peste 185 km/h. Garda la sol se poate regla și manual de la un buton din spatele schimbătorului. Dacă se gândește cineva să utilizeze Levante în off-road, atunci poate ridica garda la sol încă două trepte, la 232 mm (Off-road 1) între 40 și 90 km/h sau la 247 mm (Off-road 2) sub 40 km/h. Dar Levante nu este gândit pentru off-road, iar tracțiunea integrală are rol mai mult în îmbunătățirea dinamicii. În mod normal, pe autostradă, Levante merge doar cu puntea spate cuplată și acest lucru se vede pe pictograma dintre indicatoarele de bord.

4

Când se accelerează, între 20 și 30% din cuplu se transferă spre față, iar la nevoie până la 50% poate fi transferat spre față. Împreună cu diferențialul blocabil la puntea spate, tracțiunea e superbă și Levante reusește să transmită la sol fără nici cea mai mică patinare cuplul enorm, de 600 Nm, al motorului turbodiesel de 3 litri. Turbodieselul V6 de 3 litri are o forță de bivol și trage viguros încă de la 1.800 rpm. Nu este cel mai spontan diesel în clasa de lux în ceea ce privește plăcerea de a se tura, dar cu siguranță este printre cele mai bune în ceea ce privește forța de împingere, cuplul de 600 Nm oferind reprize foarte bune.

Cu siguranță, dieselul este alegerea înțeleaptă datorită cuplului și eficienței, dar la fel de sigur motorul V6 pe benzină este alegerea emoțională dacă apucați să îl ascultați și să îl turați vreodată. O dată cu urcarea în ture, motorul rămâne silențios, compartimentul motor fiind foarte bine antifonat. Cutia automată ZF cu 8 trepte este cunoscută și de la alte mărci și se remarcă prin rafinament și rapiditate în schimbări. Ca și la Ghibli însă, am fi preferat o mai bună precizie a cuplării modurilor P, R, N și D.

În schimb, frânele sunt foarte puternice, demne de un GT. Levante frânează sigur și are o stabilitate excelentă și la frânarea pe suprafețe cu coeficient de frecare diferit. Maserati anunță un consum mediu de 7,2 l/100 km și 6,6 l/100 km pe autostradă. Noi nu am reușit însă să coborâm sub 8,5 l/100 km pe autostradă și sub 10,9 l/100 km în oraș. Din acest punct de vedere, Levante nu este chiar cel mai economic din clasă, dar se situează în media segmentului. Interiorul este pur și simplu fabulos în ceea ce privește materialele. Italienii rămân maeștri în amenajarea interiorului.

Tapițeria din Alcantara gri de pe plafon și montanți, pielea maro fină de pe scaune cu inscripția Maserati de pe tetiere (standard), bordul îmbrăcat în piele neagră (opțional) și inserțiile de lemn nobil de pe tunelul median conferă o atmosferă deosebit de elegantă. Scaunele mai tari, în spirit german, sunt mari, oferă o susținere laterală foarte bună și dispun de reglaje pe 12 direcții.

6

Însă cel mai mult am apreciat îmbunătățirea sistemului multimedia, care se regăsește acum pe toate modelele Maserati. Noul Maserati Touch Control Plus cu display capacitiv de 8,4 inch surprinde plăcut în primul rând prin rezoluția mult mai bună a ecranului. De asemenea, deasupra controller-ului existent a mai apărut unul concentric, care permite în modurile radio și media, alegerea melodiei sau reglarea volumului. Controllerul principal, de jos, este utilizat pentru schimbarea posturilor de radio, dar și pentru a trece prin toate funcțiile celorlalte submeniuri.

Acesta are doar o mișcare de rotație și nu se mișcă stânga-dreapta sau înainte-înapoi. Practic, operarea sistemului este o combinație între rotirea celor două controllere, butonul Enter și comenzile tactile. E nevoie de puțină obișnuință însă spre deosebire de Jaguar spre exemplu, comenzile climatizării din meniul sistemului multimedia sunt dublate de butoane fizice, ceea ce este un mare plus. Excepție face încălzirea scaunelor care poate fi activată doar intrând într-un meniu al centralei.

Cu un ampatament de peste 3 metri, spațiul în spate este generos, bancheta se poate înclina sub diverse unghiuri, iar prin rabaterea fracționată 60/40% se obține o suprafață aproape plană de încărcare. Și portbagajul este de asemenea generos, având 580 de litri. Levante nu oferă nici opțional 7 locuri, pentru că Maserati este despre lux și confort, iar patru oameni pot călători în cel mai deplin confort. Prețul de bază este ceva mai mare decât la rivalii germani, dar Maserati vine cu o echipare standard mult superioară, iar la prețul cu dotări echivalente este chiar mai ieftin.

VERDICT

Levante este 100% Maserati în ceea ce privește comportamentul rutier și calitatea interiorului. Suspensia pneumatică sofisticată și sistemul de tracțiune integrală cu blocabil pe spate standard contribuie la o dinamică remarcabilă. De asemenea, reînnoirea sistemului multimedia este un mare pas înainte. Iar interiorul oferă acel rafinament tipic italian, exclusiv și complet diferit de ceea ce oferă rivalii germani.

  • Interior cu materiale de calitate excelentă
  • Confort foarte bun al suspensiei
  • Motor cu cuplu omniprezent
  • Ținută de drum sigură și sportivă
  • Ruliu aproape zero pe Sport
  • Spațiu interior generos
  • Moduri P,R, N, D ușor confundabile
  • Unele detalii de ergonomie
DATE TEHNICEMaserati
ModelLevante Diesel
Motor/nr.cilindriV6, turbodiesel
Cilindree (cmc)2.987
Putere maximă/turație (CP/rpm 275/4.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm600/2.000-2.600
Transmisieintegrală permanent
Cutie de viteze 8 trepte, automată
L/l/h (mm)5.003/1.968/1.679
Ampatament (mm)3.004
Masă la gol (kg)2.205
Volum portbagaj (l)580
Accelerație 0-100 km/6,9 s
Viteza maximă (km/h)230
Consum /extra/mixt (l/100 km)8,2/6,6/7,2
Norma poluare/emisii CO2 (g/km)174
Preț (euro cu TVA74.693

Adaugati comentariu