Test Renault Koleos dCi 190 X-Tronic All Mode 4x4i facelift: Progres timid

test Renault Koleos dCi190 X-Tronic facelift 2020

Renault a operat un facelift toamna trecută la cel mai mare SUV al său, Koleos, în încercarea de a impulsiona vânzările care s-au prăbușit aproape la jumătate în primele 9 luni din 2019 în Europa. Test Renault Koleos dCi 190 X-Tronic All Mode 4x4i, singura motorizare disponibilă la noi.

Koleos nu este un mare succes pentru Renault. SUV-ul de clasă medie s-a vândut în  2019 în Europa de zece ori mai slab decât compactul Kadjar, înregistrând doar 12.378 unități înmatriculate în Europa (-35% față de 2018) față de 88.516 Skoda Kodiaq sau 76.104 Peugeot 5008, principalii săi rivali.

De aceea, în toamna lui 2019 Renault a operat un facelift în speranța de a impulsiona vânzările, ocazie cu care a lansat și două motoare diesel complet noi: 1.7 dCi 150 CP introdus de curând și la Qashqai/Kadjar și 2.0 dCi 190 CP ambele cu catalizator SCR.

test Renault Koleos dCi190 X-Tronic facelift 2020

Din păcate, la fel ca și înainte, singura cutie disponibilă este o transmisie CVT cu 7 rapoarte prestabilite atât pentru versiunea 1.7 dCi cu tracțiune față cât și pentru 2.0 dCi cu tracțiune integrală în timp ce concurența are cutii cu dublu ambreiaj cu 7 trepte sau automate clasice cu 8 trepte.

La exterior nu s-au modificat prea multe lucruri. Remarcăm lamela cromată care se întinde pe toată lățimea mașinii unind practic proiectoarele de ceață și scutul de protecție mai pronunțat. La versiunea testată cu echiparea de top Initiale Paris notăm și jantele de aliaj de 19 inci, culoarea exclusivă negru Amethyst și inscripția Initiale Paris.

La interior, scaunele sunt noi, mari, au reglaj al lungimii șezutului, multiple reglaje electrice, oferă mai mult confort și la Initiale Paris sunt îmbrăcate în piele nappa gri sable Quilt, au funcție de ventilație, încălzire și masaj și tetiere duble reglabile.

Practic, scaunele față oferă un confort demn de cele mai bune modele premium. Față de vechea generație se oferă acum banchetă spate cu spătarul înclinabil sub două unghiuri însă în continuare nu se poate comanda banchetă culisantă și nici al treilea rând de scaune în spate, opțiune bifată la rivali de 40% din clienții europeni.

Configurează Renault Koleos 

Însă bancheta este bine profilată, tunelul median e scund și la nevoie pot călători decent și trei persoane în spate. Când sunt două persoane în spate acestea se bucură de o cotieră centrală lată cu comenzi pentru încălzirea banchetei și două prize USB.

Spațiul interior este generos fiind în media clasei, iar podeaua mobilă permite crearea unei suprafețe aproape plane prin rabaterea banchetei. Volumul măsurat al portbagajului, de 436 litri (498 litri oficial) este inferior rivalilor Kodiaq sau 5008 dar oferă totuși un volum vast.

test Renault Koleos dCi190 X-Tronic facelift 2020

Sistemul multimedia R-Link 2 cu ecran portret de 8,7 inci este similar cu cel de la Talisman și Megane, are comandă vocală, este compatibil Apple CarPlay și Android Auto și permite descărcarea unor aplicații precum Waze, utile pentru navigație.

Însă în continuare ergonomia are unele minusuri cum ar fi butonul de volum tactil cu + și – amplasat în dreapta ecranului, departe de șofer. Iar indicatoarele de bord nu sunt configurabile, putându-se schimba doar culoarea afișajului din meniul de lumină ambientală.

Initiale Paris vine standard și cu un sistem audio de top de la Bose care oferă o audiție superbă. Scaunele îmbrăcate în piele fină mai ridică calitatea interiorului, dar materialele și ambianța nu sunt la nivelul oferit de liderii segmentului Kodiaq sau 5008.

Cum merge? Noul motor turbodiesel de 2 litri are suficientă putere pentru gabaritul de aproape 4,70 metri și masa la gol de 1.770 kg însă cutia CVT penalizează dinamica și nu are mod Auto Hold.

Iar la rece și la accelerare, dieselul este zgomotos pentru pretențiile acestui segment unde prețurile sar de 30.000 euro.

test Renault Koleos dCi190 X-Tronic facelift 2020

Nu există nici tren de rulare adaptiv, iar suspensia generează un ruliu moderat.Nici agilitatea nu impresionează, Koleos oferind o experiență de condus doar medie. Spre deosebire de Peugeot 5008, Koleos vine cu tracțiune integrală, sistemul fiind similar celui de la Duster/Kadjar/Qashqai: 4×2, Auto când se cuplează tracțiunea integrală în funcție de anumiți parametri și 4×4 Lock cu cuplajul central blocat pentru o distribuție 50/50% a cuplului.

Ținuta de drum este exemplară și chiar în modul 4×2 pe macadam Koleos este ușor de controlat și spatele este foarte neutru. Acest lucru era de așteptat deoarece Koleos utilizează platforma CMF-C care se regăsește și la Renault Talisman.

În modul Auto, Koleos trece rapid prin virajele de macadam și conferă multă siguranță celui de la volan. Dacă era și mai agil, ne-am fi bucurat și de mai multă plăcere în conducere.

Versiunea de top Initiale Paris costă 42.500 euro, un preț mare la prima vedere dar include o echipare standard ultra completă cu navigație R-Link2, scaune cu tapițerie de piele reglabile electric, cu masaj, încălzire și ventilație, jante de aliaj de 19 inci, faruri LED Pure Vision.

test Renault Koleos dCi190 X-Tronic facelift 2020


Verdict

Renault a modernizat Koleos cu două noi motoare diesel, iar echiparea Initiale Paris oferă mai mult confort și lux. Are o ținută de drum foarte sigură, dar nu pare să fie suficient în lupta cu corifeii clasei, cutia CVT și lipsa unui tren de rulare adaptiv mai cizelat ca și unele minusuri de modularitate inclusiv lipsa celor 7 locuri fiind în continuare un handicap.

  • Ținută de drum sigură și neutră
  • Scaune foarte confortabile
  • Echipare standard completă
  • Motor diesel puternic
  • Spațiu interior generos
  • Motor diesel zgomotos
  • Cutie CVT lentă
  • Tren de rulare fără reglaj adaptiv
  • Manevrabilitate doar medie
  • Lipsă opțiune 7 locuri
DATE TEHNICE Renault Koleos
Model Blue dCi 190 X-Tronic AllMode 4x4-i Initiale Paris
Motor/nr.cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.995
Putere max./turație (CP/rpm)190/3.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)380/1.750
Transmisie integrală
Cutie de vitezeautomată CVT, 7 rapoarte
L/l/h (mm)4.672/1.813/1.667
Ampatament (mm)2.704
Volum portbagaj (l)498-1.706
Accelerație 0-100 km/h (s)10,1
Viteză maximă (km/h)198
Consum mediu (l/100km) nc
Emisii CO2 (g/km)150
Preț (euro cu TVA)42.500

Adaugati comentariu