Test ride trotinetă E-TWOW Booster German Edition

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

Momentul ăsta e special pentru mine. Este pentru prima oară când urc pe o trotinetă românească. ”Jucăria” asta a fost imaginată, gândită, proiectată în totalitate de un inginer român. Am primit-o la redacție pe o perioadă nedeterminată. Scopul: s-o testăm așa cum știm noi mai bine. O să merg cu ea câteva mii de kilometri și o să-ți povestesc totul despre E-TWOW Booster German Edition, pe măsură ce o s-o folosesc. Doar așa vei înțelege cât de bine rezistă în timp. Am scos-o din cutie zilele trecute și am avut timp să-mi fac o primă părere. Una excelentă, după cum poți citi mai jos! Foto: Bogdan Paraschiv

Da, ai citit bine, trotineta asta a fost imaginată și proiectată până la ultimul detaliu în România. Iar mândria crește exponențial când urci pe platformă și începi să-i descoperi atuurile.

Vizual, nimic nu-ți dă de bănuit că ții sub picioare o jucărie performantă. Booster e atât de compact și de fin desenat, încât pare una dintre acele trotinete inofensive, care sacrifică autonomia și dinamica în favoarea laturii șic. Fals. Trotineta asta nu sacrifică nimic. E un strop de tehnologie și versatilitate concentrat în 12,5 kg. Pliată, are o lungime de 94,2 cm, iar dacă luăm în calcul faptul că toate hatch-urile de familie au portbagajele mai late de un metru, este clar că o poți transporta ușor cu mașina, chiar dacă nu-i „scurtezi“ furca telescopică.

Se pliază imediat – apeși cu piciorul clapa de la baza furcii și gata. Se extinde apăsând aripa din spate. Două secunde pentru fiecare acțiune. Zero efort. Apropo de gabarit, un mare atu este ghidonul îngust. Doar 38 cm sunt între extremitățile manșoanelor, iar asta crește mult agilitatea în spații strâmte, prin care Booster se strecoară fără emoții.

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

E-TWOW Booster – bateria, autonomia, încărcarea

Bateria, produsă de E-TWOW cu celule Samsung, are 124,5 Wh, fix cât cea a sistemului mild hybrid de la modelele Suzuki. Cu cele 75 kg pe care le am complet echipat, a avut o autonomie de 30 km, la temperaturi de 25–30°C și un mers rapid, pentru a ține pasul cu traficul. După primii 25 km, când, conform ecranului, bateria se golise complet, viteza a scăzut la 17 km/h, pentru a proteja bateria și a crește autonomia. Deci, mai ai 6 km „distanță de grație“ în care poți căuta o priză, ca să nu rămâi în pana prostului.

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

De încărcat, se încarcă repede. După o oră de ținut în priză, bateria se umple cu 70% curent! După două ore, e plină. De fapt, n-o s-o ții niciodată două ore, pentru că, teoretic, n-o s-o golești niciodată complet, așa cum am făcut eu. Ideal ar fi s-o încarci de la 20% și s-o scoți la 80%, caz în care o oră e suficientă. Poți urmări permanent progresul încărcării pe ecranul color. E compact, are 3 × 2,6 cm, iar grafica este simplă, intuitivă, cu informații bine grupate, afișate în patru culori. Citești totul dintr-o privire, fără să bâjbâi. În zona superioară, viteza curentă și nivelul de încărcare a bateriei, cu incremente de 10%. Jos, temperatura ambientală și jurnalierul.

 

Comenzile

Ecranul e flancat de cele două clapete, accelerația în dreapta și frâna în stânga. Se apasă natural, cu degetul mare, deci nu te obligă să schimbi poziția mâinii. Frâna este electromagnetică, acționează roata din față și are un sistem de recuperare a energiei cinetice (KERS). Îl auzi clar, ca pe un zumzăit, aidoma celui de la Renault Zoe. Dacă „culci clapeta“, decelerația e suficient de puternică (însă fără a bloca roata), încât să nu fii nevoit să folosești și frâna de urgență. Fiindcă Booster are și așa ceva. O manetă ca la biciclete pentru mâna dreaptă acționează tamburul din roata spate.

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

Are și lumini, care se pot aprinde automat când lumina ambientală scade, exact ca la mașini. Are și claxon manual. Iar prin combinația a două taste, poți accesa un meniu mai detaliat, din care poți selecta o limită superioară a vitezei și poți activa câteva funcții, precum pilotul automat și pornirea electrică din repaus. Aplicația pentru telefon mobil nu este compatibilă cu acest model, care nu are un modul Bluetooth.

Confortul

Are însă suspensii pe ambele roți. Sunt cruciale pentru o rulare relaxată, în condițiile în care anvelopele sunt pline, deci elimină complet riscul penelor de cauciuc. Suspensia de pe față e reglată mai tare, așadar asigură un control bun al direcției, iar în spate, denivelările sunt amortizate cu talent. Ținând cont că riderul își sprijină greutatea pe piciorul din spate, cu care și dictează direcția trotinetei, e clar că beneficiază de un confort bun la rulare.

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

Dinamica

Se simte rapidă. Rapidă de 500 de wați, ca să fiu mai exact. Dacă îi scoți limitările de viteză din meniu, atinge 33 km/h, adică e suficient de vioaie încât să nu zbârnâie mașinile pe lângă tine și suficient de ponderată ca să nu pierzi controlul. Sigur, poți s-o limitezi la 25 km/h, viteza maximă legală pentru trotinete. Poți s-o limitezi și la 20 km/h, dacă i-o încredințezi unui începător. Deși bateria se găsește în platformă, este foarte plată, deci nu te simți cocoțat ca pe trotinetele masive. Practic, stai aproape la fel de jos ca pe trotinetele cu bateriile în ghidon.

Avantajul major e obținerea celui mai coborât centru de greutate posibil și, prin urmare, atingerea unei manevrabilități excepționale. E-TWOW Booster German Edition e ca un kart al trotinetelor. Al doilea avantaj e distribuția bună a maselor pe roți. Nu perfectă, pentru că motorul este în față. Dar e mai bine așa, în ideea că 500 W nu sunt chiar puțini, iar ruperea aderenței roții din față e mai ușor de gestionat decât a celei din spate.

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.ro

➡ O poți comanda aici! 💡

Trage repede încă de la start. Poate, prea repede pentru unii, fapt care necesită un deget fin la controlul accelerației la viteze mici. Pe măsură ce te obișnuiești cu puterea motorului însă, stropul de entuziasm al trotinetei îți pătrunde în sânge și se transformă în adrenalină. Îți place senzația de control absolut, condimentată cu forță de tracțiune.

Verdict AutoExpert

E-TWOW Booster German Edition autoexpert.roE-TWOW Booster, cea mai surprinzătoare trotinetă cu care am mers. Greutatea și gabaritul nu trădează dinamica excelentă și autonomia reală bună. O mostră de excelență născută în România!
  • Accelerații bune, viteză maximă mare
  • Manevrabilitate de top
  • Frâne de primă clasă
  • Autonomie excelentă
  • Compactă și ușoară
  • Accelerație nu foarte fină la viteze mici
Date tehniceE-TWOW
ModelBooster German Edition
Putere maximă (W)500
Transmisiefață
Cutie de vitezeReductor planetar
L x l x h nepliat (mm)1062 x 388 x 1165
L x l x h pliat (mm)942 x 388 x 145
Masă la gol/sarcină utilă (kg)12,5/100
Viteză maximă (km/h)36
Capacitate baterie (Ah)10,2
Autonomie max. (km)40
Timp încărcare (h)<3
Preț (lei cu TVA)3690

Adaugati comentariu