Test drive Seat Leon 2014

 

Oh, Golf frumos

seat leon (19)

 

Cei de la VW s-ar supăra, probabil că și cei de la SEAT. Dar adevărul este mai aproape de mine, Leon fiind fratele geamăn, dar mai frumos, al lui Golf. Acum și într-o versiune break, botezată ST.

 seat leon (16)

 

Îmi place noua generație SEAT Leon și-am mai avut ocazia s-o spun atât pentru versiunea clasică, hatchback cu cinci portiere, cât și atunci când m-am intersectat cu frumosul SC, un Audi A3 de buget, în viziunea mea. Frate bun, bun cu Golf-ul celor de la Volkswagen, Leon împarte cu acesta de acum celebra platformă constructive MQB, dar și gama de motoare. Atâta doar că reușește să împacheteze totul mult mai frumos. Poate că nu e la fel e sofisticat ca fratele din Wolfsburg, dar nici la fel de scump; și reușește să se desprindă clar de acesta la capitolul prezență scenică.

seat leon (7)

Dacă ești dispus să plătești sulimentar pentru detalii, Leon te poate întâmpina cu un flash dat de farurile full-LED, care îți sar în ochi de la primul contact. Atenția acordată design-ului în cazul versiunilor cu trei sau cinci uși s-a păstrat și în cazul lui ST, care, privit din profil este peste medie de dinamic pentru o versiune break, ba chiar elegant. Sigur, linia plafonului cu arcuire mai pronunțată știrbește din capacitatea finală de încărcare , dar nici nu te apropie cu gândul de imaginea de furgonetă, pe care o avea prima generație Logan MCV, spre exemplu.

seat leon (17)

La interior se inversează puțin raporturile comparativ cu fratele de concern. Atmosfera este mult mai sobră, cu foarte mult negru și cu unele materiale care pe alocuri sunt doar rezistente și atât. Calitatea fabricației nu poate fi contestată și nici senzația generală de robustețe, de lucru care va rezistă uzurii timpului, dar parcă ceva mai multă îndrăzneală hispanică, atât cromatică dar mai ales de textură pentru unele finisaje n-ar fi stricat. În rest Leon ST se prezintă foarte bine la capitolul ergonomie oferită atât șoferului cât și pasagerilor. Cei de pe banchetă stau confortabil, nu se lăfăie în spațiu dar nici nu se pot plânge de neajunsuri. Parcă te-ai aștepta la mai multe artificii de flexibilitate interioară și pentru spațiile de depozitare, dacă te gândești că este un automobil mai de familie, proiectat de nemți, până la urmă, dar nu e chiar așa. Senzația care se împământenește este că Leon ST se poziționează confortabil în media clasei.

seat leon (3)

Voiam să ajung mai repede la capitolul tehnic, la motorizarea pe care am avut-o la dispoziție în test. Este vorba de propulsorul TDI de 1,6 l și 105 CP. Dacă până acum, de fiecare dată când m-am întâlnit cu el într-o variantă cu transmisie manuală am avut mereu câte ceva de obiectat, în cazul lui Leon ST este pentru prima dată când mă împac foarte bine cu unitatea în cauză. Poate și pentru că, spre deosebire de momentul în care l-am testat pe noul Golf, am fost mai corect în așteptări, ținând cont că eram totuși la bordul unui break. E clar că motorizarea aceasta nu se vrea una cu pretenții sportive exagerate, deși, dacă tragi tare de ea poți să te miști destul de „cu talent”. Așteptările sunt mai mari pe partea de economicitate și eficiență, acolo unde TDI, ca marcă în sine, a excelat mereu, dar pe un segment de piață (cel al motoarelor de 1,6 litri) pe care grupul VAG a primit ceva lovituri în plex de la competitorii direcți în ultimul timp.

seat leon (2)

Dacă până acum senztia vis-a-vis de 1.6 TDI îmi era îndulcită de transmisiile automate doar, Leon ST era echipată cu o cutie clasică, manuală, dar bine etajată, așa că nu am simțit în nicio situație că n-aș cădea pe turația potrivită, indiferent de treaptă utilizată. Asta a contribuit destul de mult la impresia dinamică bună cu care am rămas. Leon ST calcă foarte bine pe stradă, în primul rând, suspensia fiind foarte echilibrată și bine setată înspre un confort apreciabil, nu dintr-ăla deranjant, moale. Direcția la fel, este comunicativă, plăcută în oraș, iar toată mașină este foarte închegată. Chiar am constatat de multe ori că dacă n-ai privi în oglinzi ai ajunge de multe ori să uiți de plusul de gabarit dintre ST și Leon clasic, hatch.

seat leon (14)

Cu toate punctele puse cap la cap eu cred că SEAT a reușit cu ST. A venit cu un model corect cu utilizatorul, avansat mecanic și care, mulțumită aspectului mult trâmbițat de mine până acum, ar avea chiar șanse să mai tempereze din „teama” românilor față de această versiune de caroserie. Mai trebuie doar ca aceștia să facă primul pas, spre un test drive, iar apoi sunt sigur că multe (pre)concepții s-ar risipi instant.

 

Date tehnice1.6 TDI
pret de baza17.970 euro cu TVA inclus
masa proprie/totala (kg)1.255/1.835
L/l/h (mm)4.535/1.815/1.450
volum portbagaj (L)587/1.470
combustibilmotorina
cilindree (cmc)1.598
putere max. (kW(CP)/rpm)77(105)/3.000-4.000
cuplu max. (Nm/rpm)250/1.500-2.750
cutie de viteze/treptemanuala/5
viteza maxima (km/h)191
sprint 0-100 km/h (s)11,1
consum urban/extra/mixt (L)4,6/3,3/3,8
norma poluare/emisii CO2 g/kmEuro5/99

Adaugati comentariu