Tetiera, confort şi siguranţă

Multă vreme s-a considerat că tetierele sunt doar elemente pasive de susţinere a capului pe timpul călătoriei cu automobilul, adică elemente de confort. De fapt ele sunt destinate în primul rând reţinerii capului în caz de impact, fiind elemente de protecţie şi siguranţă pasivă.

Introducerea primelor tetiere pe automobile a avut loc prin anii ’50 în SUA de către American Motors/ Daimler Chrysler ca urmare a concluziilor unor analize asupra accidentelor de circulaţie. Se observase, analizând accidentele produse prin coliziunea din spate, că în momentul coliziunii scaunul împinge corpul înainte în timp ce capul şi gâtul au tendinţa de a rămâne pe vechea poziţie, adică în spate.

Prin deplasarea bruscă, în sens invers, a gâtului în raport cu restul corpului se producea o aşa-numită „mişcare de bici” care provoca o gamă variată de răniri ale gâtului (ruperea unor ligamente din zona gâtului, deformări ale coloanei vertebrale cervicale, ale discurilor coloanei, fracturarea unor vertebre cervicale etc.).

Cauzele accidentelor
Printre factorii favorizanţi ai accidentărilor cervicale sunt enumeraţi:
-înălţimea ocupantului (cu cât ocupantul este mai înalt cu atât riscul de accidente creşte, în timp ce persoanele mai scunde sunt mai bine protejate de marginea de sus a scaunului şi de tetieră);

-sexul ocupantului (femeile, care au o musculatură mai slabă în zona gâtului decât bărbaţii, sunt de două ori mai predispuse riscului de rănire a gâtului la coliziunile din spate; în plus, acestea au tendinţa să stea mai departe de tetiere);

-poziţia incorectă la volan. Pentru a asigura o poziţie corectă se va urmări aşezarea comodă în scaun, umerii trebuie să fie lipiţi de spătarul scaunului, mâinile să fie situate pe volan în dreptul orelor 9-3, iar centura de siguranţă să fie reglată corect şi fixată pe corp pentru a limita deplasarea acestuia în faţă;

-reglarea incorectă a poziţiei tetierei. Fiecare ocupant trebuie să regleze corect poziţia tetierei potrivit dimensiunilor corpului său. Se va urmări ca tetiera să fie poziţionată puţin mai sus de nivelul urechilor astfel încât  să poată ajunge până la 3,5 inch (12,7 cm) faţă de creştetul capului. În 1998 au intrat în vigoare standardele UE pentru montarea şi reglare înălţimii tetierelor, înălţimea minimă şi maximă a acestora putând fi reglată din montaj între 75 – 80 cm deasupra punctului de referinţă a scaunului. Totodată se impune necesitatea ca distanţa dintre corpul ocupantului şi suprafaţa tetierei să fie menţinută cât mai mică în plan orizontal, sub 4 inch (10 cm) pentru ca în timpul impactului din spate capul să nu se deplaseze prea mult înapoi;

-dimensiunea tetierelor, forma, fixarea şi rigiditatea lor. Dimensiunile foarte mici, fixarea şi reglarea necorespunzătoare a poziţiei lor pot micşora efectul protector. De asemeni rigiditatea tetierelor poate influenţa gradul de amortizare al şocului resimţit de capul şi gâtul ocupantului. Dar dimensiunile tetierelor nu pot fi mărite prea mult deoarece ar implica vizibilitatea spre partea din spate a maşinii. 
 
Rezultatele pozitive înregistrate la maşinile dotate cu tetiere au făcut ca tot SUA să fie prima ţară care a introdus obligativitatea montării acestora pe toate tipurile de maşini pentru locurile din faţă (în afara celor comerciale sau camioanelor) în anul 1969.

Tetiera activă
Suedezii au fost primii care au montat tetiere active (Active Head Restrain) pe automobilele Saab în anul 1997. Tetiera activă acţionează selectiv, diferit, în funcţie de greutatea corpului, de înălţime, de sex şi de viteza de deplasare a automobilului care suferă impactul. 

Tetiera scaunelor se mişcă înainte, spre faţă, în cazul unui impact din spate pentru a atenua şocul coliziunii, iar după impact, sub acţiunea unor arcuri, revine în poziţia iniţială. Din statisticile accidentelor rezultă că tetiera activă asigură o bună protecţie femeilor în 55% din cazurile de impact şi de numai 31% în cazul bărbaţilor. 

S-a constatat că prin folosirea tetierelor active, dacă coliziunile survin la viteze mai mici de 24 km/h, numărul de răniri scade cu peste 50%. Eficienţa tetierelor poate fi maximă doar dacă sunt reglate corect şi acţionează în strânsă legătură cu centurile de siguranţă. 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top