Toyota GR Yaris transformată în mașină de raliu

Toyota GR Yaris CNR

Echipajul Cătălin Ienășel/ Adrian Diaconescu împreună cu dealerii Toyota București Nord și Lexus București Nord au prezentat primul model Toyota GR Yaris pregătit pentru participarea în 2023 în Campionatul Național De Raliuri și în Campionatului Național de Viteză în Coastă.

După multiple victorii în etapele Campionatului Mondial de Raliuri și mai ales după câștigarea în 2022 atât a titlului mondial la piloți cât și la constructori în WRC, legendarul model dezvoltat de Toyota Gazoo Racing ajunge și în competițiile autohtone datorită proiectului coordonat de echipajul Cătălin Ienășel / Adrian Diaconescu.

Toyota GR Yaris CNR

Pregătirea mașinii a durat peste 4 luni, timp în care a fost montat un rollcage omologat, au fost aplicate puncte suplimentare de sudură pentru rigidizarea caroseriei, montarea unei transmisii secventiale X Shift, instalarea unor calculatoare ECU Syvecs pentru controlul motorului si al sistemului de tracțiune integrală, precum și adaptarea componentei software a acestor calculatoare în concordanță cu specificațiile mașinii. Datorită acestor modificări, în versiunea de putere maximă, motorul dezvoltă aproximativ 300 CP (putere limitată de restrictorul de 36 mm aferent reglementarilor de la clasa Național 11 din Campionatul Național de Raliuri).

Toyota GR Yaris CNR

Toyota GR Yaris transformată în mașină de raliu de către o echipă din Brașov

“Transformarea unui Toyota GR Yaris de stradă într-un vehicul de competiție pentru raliuri și viteză în coastă a fost o provocare extraordinară, dar cu ajutorul echipei mele tehnice și în special a copilotului meu Adrian Diaconescu, am reușit să depășim toate obstacolele și să obținem o mașină care va lăsa o amprentă puternică pe retina fanilor motorsportului din România. Le mulțumesc din suflet partenerilor noștri pentru încrederea acordată în acest proiect și pentru sprijinul lor necondiționat în toate etapele dezvoltării mașinii noastre de curse” a precizat Cătălin Ienășel.

Toyota GR Yaris CNR

Încununarea acestui efort va avea loc odată cu debutul în cadrul primei etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă Masters, de la Râșnov, în weekendul 22-23 aprilie.

În afara debutului, calendarul competițional al mașinii mai include 4 prezențe în Campionatul Național de Raliuri (la clasa Național 11) și 2 prezente în Campionatul Național de Viteză în Coastă Masters, prezentate mai jos în ordine cronologică:

–       22-23 Aprilie – Viteză în Coastă Masters – Râșnov

–       5-6 Mai – Raliul Harghitei

–       27-28 Mai – Raliul Argeșului

–       24-25 Iunie – Raliul Maramureșului

–       2-3 Septembrie – Viteză în Coastă Masters – Cheile Grădiștei

–       29-20 Septembrie – Raliul Clujului

–       14-15 Octombrie – Viteză în Coastă Masters – Poiana Brașov

Evenimentul de prezentare a modelului Toyota GR Yaris a marcat și prezentarea noului concept de showroom al brandului Toyota, implementat la începutul anului 2023 în cel mai mare dealer al mărcii din București – Toyota București Nord.

Test drive cu Toyota GR Yaris

Via Toyota

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top