Toyota va lansa primul model SUV full-electric în data de 19 aprilie. Este vorba de un SUV de dimensiuni similare cu Rav4 dezvoltat în colaborare cu Subaru.
Noul model Toyota electric va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Shanghai în data de 19 aprilie. Numele viitorul SUV electric nu a fost comunicat încă, dar știm că acesta va avea dimensiuni similare cu actualul Rav4.
Toyota spune că noul model a fost gândit special pentru piața europeană și va fi fabricat în Japonia. Noul SUV va fi primul dintr-o serie de șase modele ce vor folosi noua platformă e-TNGA, dezvoltată în colaborare cu Subaru. Arhitectura este modulară, putând fi adaptată pentru automobile de diverse lungimi și ampatamente.
Oficialii mărcii japoneze au mai spus că designul noului model electric va fi foarte european, iar dimensiunile similare cu RAV4 vor face din noul SUV un model global.
Toyota a declarat anterior că noua platformă e-TNGA va mai include un SUV compact dezvoltat împreună cu Suzuki, un crossover, un SUV full-size, un sedan și un monovolum.
Planul japonezilor pentru Europa este lansarea a peste 60 de modele noi sau faceliftate cu tren de rulare electrificat până în anul 2025.
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…
Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…