Grupul AutoExpert Media lansează un nou concept: o competiție relevantă dedicată celor mai noi automobile electrice: Best Electric Car in Romania 2021.
Automobilul electric câștigă teren, iar românii au demonstrat că sunt din ce în ce mai interesați de achiziția unei mașini electrice în viitorul apropiat. România are în prezent cel mai mare bonus din Europa pentru achiziția unui automobil electric: 45.000 lei (peste 9.000 euro) prin programul Rabla Plus, astfel încât, pe fondul atingerii unor autonomii mai mult decât decente, mulți românii sunt tentați să treacă la acest tip de propulsie ecologică.
AutoExpert Media lansează competiția Best Electric Car in Romania, aliniindu-se astfel trendului european care premiază cele mai bune mașini electrice, ținând cont de specificul fiecărei piețe. Prima ediție Best Electric Car in Romania va avea loc în luna aprilie, chiar de Ziua Pământului, organizatorii dorind să transmită, prin această asociere de evenimente, un mesaj puternic în favoarea accelerării luptei împotriva încălzirii globale și a poluării, în special a celei din marile orașe.
Juriul care va acorda premiul Best Electric Car este format din 14 dintre cei mai importanți jurnaliști auto români, care acoperă întreaga zonă de media (TV, print, online și social media). Este pentru prima dată când o competiție din domeniul auto coagulează cea mai relevantă parte a presei de profil din țara noastră, astfel încât premiul Best Electric Car in Romania este cât se poate de relevant atât pentru clienții și potențialii clienți de mașini electrice din țara noastră, cât și pentru producătorii de mașini electrice.
În finală au ajuns șapte dintre cele mai importante automobile electrice disponibile pe piața din România. Acestea sunt:
Pe lângă premiul Best Electric Car in Romania acordat de juriul format din 14 jurnaliști auto va exista și un Premiu de Popularitate acordat de către cititori. Pentru a vota, accesați site-ul bestelectriccar.ro unde puteți vota modelul preferat. Mai mult, organizatorii Best Electric Car pun la dispoziția celor interesați un scurt, dar foarte interesant chestionar ale cărui rezultate centralizate vor reflecta ce apreciază cel mai mult potențialii clienți la o mașină electrică și condițiile în care ar lua în calcul trecerea la mobilitatea electrică.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…