Toyota, Mazda și Subaru colaborează pentru noi generații de motoare termice

Motor Toyota 1.5 in dezvoltare Mazda Subaru

Corporațiile Toyota Motor, Mazda Motor și Subaru au anunțat dezvoltarea în comun a unei noi linii de motoare „curate, puternice și cu dimensiuni reduse”, care pot funcționa cu o varietate de carburanți.

Noua familie de motoare pe care o vor folosi cele trei companii nipone este adaptată pentru electrificare, iar modelele Toyota, Mazda și Subaru care o vor integra, vor putea utiliza diferite tipuri de carburanți. Astfel, modelele viitoare ale celor trei mărci vor putea ave sub capotă atât sisteme de propulsie strict termice, cât și hibride.

Pe lângă dimensiunile compacte ale noii familii de motoare – fapt ce va permite reducerea greutății mașinilor, dar și utilizarea spațiilor din caroserie într-un cu totul alt mod decât cel actual – rezultatul va fi și o reducere importantă a emisiilor grație utilizării drept carburant a combustibililor sintetici, biocombustibililor și chiar a hidrogenului lichid.

„Pe lângă faptul că sunt foarte eficiente și puternice, noile motoare vor revoluționa, de asemenea, organizarea vehiculelor, fiind mai compacte decât modelele existente. Mai mici, ele vor permite realizarea unor capote și mai joase îmbunătățind posibilitățile de design și performanța aerodinamică și contribuind în același timp la o mai bună eficiență a consumului de combustibil”, notează oficialii Toyota.

Pe lângă efortul Toyota de a dezvolta această nouă generație de motoare, Mazda va lucra la îmbunătățirea motorului său rotativ pentru a funcționa cu o gamă de combustibili cu emisii neutre de carbon, iar Subaru vizează o evoluție a motorului său boxer orizontal pentru a funcționa cu un sistem electrificat.

Acest efort coordonat, prezentat de directorii generali ai celor trei companii într-o conferință de presă comună extrem de rară, reflectă eforturile depuse de producătorii auto japonezi de a urma o așa-numită abordare multiplă pentru reducerea emisiilor de carbon.

„Pentru a le oferi clienților noștri diverse opțiuni de a atinge neutralitatea în materie de emisii de carbon este necesar să ne asumăm provocarea de a dezvolta motoare care să fie în ton cu energiile viitorului. Cele trei companii, care împărtășesc aceleași aspirații, vor perfecționa tehnologiile motoarelor printr-o competiție prietenoasă”, a declarat Koji Sato, președinte al Toyota Motor Corporation.

De asemenea, Masahiro Moro, președinte și director executiv al Mazda Motor Corporation, a menționat că „vom continua să le oferim clienților mașini interesante, perfecționând motoarele cu combustie internă pentru era electrificării și extinzând posibilitățile multiple de obținere a neutralității emisiilor de carbon. Având în vedere compatibilitatea motorului rotativ cu electrificarea și combustibilii cu emisii neutre de carbon, Mazda va continua să dezvolte tehnologia prin creație comună și competiție”.

„Atingerea țelului unei societăți neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon este o provocare care trebuie asumată de toate industriile japoneze și de întreaga societate. Pe măsură ce continuăm să perfecționăm tehnologia de electrificare vom îmbunătăți, de asemenea, motoarele noastre orizontale cu scopul de a utiliza în viitor combustibili cu emisii neutre de carbon. Mergând mai departe, cele trei companii care împărtășesc aceeași aspirație vor continua să avanseze în urmărirea excelenței durabile în producția de automobile japoneze”, a declarat și Atsushi Osaki, președinte și CEO al Subaru Corporation.

În opinia șefilor grupului Toyota, noile abordări ale vechilor tehnologii vor ajuta la câștigarea războiului împotriva emisiilor de carbon, salvând în același timp locuri de muncă și păstrând „mirosul, sunetul și senzația” pe care fanii înrăiți ai mașinilor le doresc. Încrederea niponilor în viitorul combustiei interne – o tehnologie care a stat la baza industriei auto timp de mai bine de un secol – vine în contextul în care creșterea vânzărilor de vehicule electrice încetinește, iar rivalii internaționali își regândesc planurile de investiții în fabrici de baterii și linii de asamblare dedicate mașinilor complet electrice.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Fiat Topolino Castagna AutoExpert

Fiat Topolino modificat pentru sezonul estival

Carrozzeria Castagna prezintă interpretarea sa a modelului Fiat Topolino. Gioacchino Acampora a ales micuța mașină electrică pentru a crea o versiune specială

Scroll to Top