Toyota a decis să suspende temporar programul referitor la mașinile autonome după accidentul fatal din SUA al mașinii dotate cu tehnologia Uber.
Măsura nu afectează cercetările, potrivit celor de la The Car Connection, ci numai testele pe șosele. ”Fără îndoială, incidentul are urmări emoționale asupra publicului și nu este momentul potrivit pentru a continua verificările pe drumurile publice”, a explicat un reprezentant al companiei nipone. Acesta nu a fost însă în măsură să ofere detalii referitoare la perioada pentru care programul este suspendat sau dacă vor exista modificări de ordin tehnologic.
De precizat că Toyota a început să investeascp în Uber în 2016, iar recent a purtat discuții pentru a cumpăra tehnologia autonomă a acestora. Afacerea nu a fost concretizată pentru moment și, susține presa americană, nu este pusă în pericol de incidentul consemnat în urmă cu câteva zile.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…
Un șofer cu experiența își ia niște măsuri de precauție, mașina autonoma ar trebui sa aibe in Luș o camera cu Infrarosu și una termică și sa știe ce se întâmpla pe o raza mai mare decât cea vizuala in mod normal și doar așa va putea “intui” eventualele pericole. Dacă vede doar cât văd farurile mai ales cu faza scurta regulamentara, nu va reuși sa evite niciodată un accident, degeaba mașina conduce corect când ceilalți colegi de trafic nu o fac