Toyota prezintă două concepte electrice inedite

Toyota prezintă două noi concepte inedite la Salonul Auto de la Tokyo din acest an. Intitulate i-Ride și i-Walk acestea oferă o nouă viziune asupra mobilității fără emisii.

toyota (3)Toyota adaugă două noi studii la seria de prototipuri futuriste „i-Concept”. La începutul acestui an, am putut face cunoștință cu Concept-i, lansat la Consumer Electronics (CES) din Las Vegas. Acum, Toyota pare să ducă și mai departe ideea de vehicul electric al viitorului. Modelele de studiu care primesc inițiala în numele lor prefigurează cu nerăbdare un viitor plin de inteligență artificială și funcții complexe de conducere autonomă.

În cazul în care precedentul Concept-i putea acomoda patru ocupanți și avea o autonomie electrică de 300 km, studiul i-ride are o lungime de 2,5 metri, o lățime de 1,3 metri și doar două locuri. Conceptul electric are o autonomie de 100-150 de kilometri. Ușile cu arcuri ar trebui sa garanteze un acces facil la interior, chiar și pentru utilizatorii de scaune cu rotile. De asemenea, scaunul se rotește electric, 100% automat, către exterior, tot pentru a ușura urcarea și coborârea persoanelor cu disabilități. Controlul asupra direcței nu se face cu un volan, ci cu un joystick, iar pedalele au fost complet eliminate.

Al doilea concept este ineditul i-Walk, o previzualizare a unei creații asemănătoare cu Segway. Transmisia pe trei roți se poate întoarce pe axa proprie, dispune de o gamă largă de senzori și de un ampatament care se adaptează la viteza vehiculului. De asemenea, i-Walk este, desigur, un concept cu propulsie 100% electrică. Autonomia este relativ redusă, tipică unui vehicul gen Segway: 10-20 de kilometri.

toyota (4)

Adaugati comentariu