Aflat la cea de-a șaptea ediție și pentru prima dată în Călimănești, GT Auto Club Sportiv, vă invită la cel mai pasionant campionat de îndemânare auto, INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE, TROFEUL CĂLIMĂNEȘTI 2017!
Gazde ale evenimentului, Expo Nord Oltenia și Primăria Călimănești, puternic implicate în organizarea acestei competiții, alături de “GT Auto Club Sportiv” și Automobil Clubul Român, ne oferă un spațiu generos și, totodata, ne asigură condiții excelente de concurs, atat pentru piloții vâlceni cât și pentru cei veniți din toată țara.
Sâmbătă 29 iulie, între orele 14,00 – 20,00 vor avea loc antrenamentele libere, iar startul evenimentului se va da duminică 30 iulie, la ora 10:30, cu antrenamentele cronometrate, manșa I de concurs urmând să înceapă la ora 12:30.
Pe parcursul celor două zile, pasionații de automobilism, iubitorii de senzații tari și amatorii de adrenalină vor putea urmări zeci de mașini special preparate pentru competiții auto, executând manevre de mare precizie și finețe printre jaloane, într-un ritm nebun, totul contracronometru. Sunt invitați să se înscrie atât piloți experimentați, posesori de automobile de competiție, cât și șoferi amatori cu mașini de stradă, care vor să își pună la încercare reflexele și abilitatea la volan. Sunt bine-veniți tinerii peste 10 ani și șoferițele – care beneficiază de grupe de concurs speciale.
Clasa A2 – automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc,
Clasa A3 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc,
Clasa A4 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc
De asemenea, se vor premia primii trei clasati Open, echipe și Cel mai bun timp al zilei.
Totodată, câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, premii de la Metabond, Tegee International, vinuri spumante Angelli, înghețată Avanti și service de roți gratuit de la AutoZone – Vianor, pentru toți piloții participanți în concurs.
Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, formarea și dezvoltatea abilităților specifice automobilismului.
Pentru înscrieri în concurs și alte informații legate de IAC 2017 , fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina de web www.gtautoclub.ro.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…