Un american își încearcă norocul în Europa: Chevrolet Malibu

Malibu este cel mai longeviv model de dimensiuni medii din industria auto, înregistrând o existenţă de 35 de ani, de-a lungul a şase decenii şi opt generaţii. De la debutul acestuia în anul 1964, Chevrolet a produs în SUA peste 8,5 milioane de autovehicule Malibu.

De la modelele hot rod la autovehiculele de poliţie, la decapotabile și până la sedan-urile de dimensiuni medii de pe străzile americane, nu există multe autovehicule de dimensiuni medii care să fi atras un număr atât de mare de persoane, precum modelul Chevrolet Malibu. 

A opta generaţie a modelului Malibu este primul autovehicul Chevrolet de dimensiuni medii comercializat la scară internaţională şi prima ediţie din toate timpurile a acestui model care va fi lansată în Europa. Având premiera la nivel european la Salonul Auto de la Frankfurt în septembrie 2011, noul Malibu, va fi comercializat pe continent începând cu anul viitor şi va fi noul reprezentant de vârf al mărcii.

Fiind prezentat ca reprezentantul de vârf al gamei de modele de dimensiuni medii Chevrolet Chevelle şi datorită faptului că modelul Malibu era o combinaţie între un design sportiv și un nivel înalt al finisajelor şi al dotărilor standard, în primul an și-a consolidat rapid poziția înregistrând vânzări de 200.000 de autovehicule. În perioada 1964 – 1967, Malibu a fost disponibil cu o gamă completă de modele de caroserie, inclusiv modele hardtop cu două uși, decapotabile cu două uși, sedan cu patru uși şi modele station wagon. 

În anul debutului său, gama de modele Malibu includea acum deja legendarul Malibu SS coupe şi decapitabil, cu motor V8 ce dezvolta o putere de 300 cp, o cilindree de 5.359 cm3 (327 inch3); anul următor a fost introdus un model cu motor „small block” mai puternic, ce dezvolta o putere de 350 cp şi avea o cilindree de 5.359 cm3 (327 inch3). Pachetul Malibu SS Z16 – disponibil exclusiv pentru modelul hardtop – prezenta primul motor „big block” al modelului Malibu, cu o cilindree de 6.489 cm3 (396 inch3) şi o putere de 375 cp. 

Pentru anul model 1966, Malibu SS a fost înlocuit de SS396. Acest model era echipat cu suspensii rezistente la sarcini mari şi alte îmbunătăţiri ale performanţei. Motorul 396 V8 era disponibil în versiunile de 325, 360 şi 375 cp.

Designul modelului Malibu a fost modificat semnificativ în 1968, deoarece industria auto începea să fie dominată de stilul hatchback. Această a doua generaţie a modelului Malibu a continuat să aibă o configuraţie cu motorul amplasat în faţă şi tracțiune pe puntea spate, dar oferea ampatamente diferite pentru versiunile cu două şi patru uși.

În anul 1973, Chevrolet a lansat a treia generaţie a modelelor Chevelle, ce includea un model Malibu, gama fiind prezentă pe piață până în 1977. Modelul Malibu era disponibil în versiunea coupe, sedan şi station wagon. Pachetul Malibu SS era disponibil pentru toate versiunile de caroserie, inclusiv pentru station wagon. În anul 1974, Malibu a devenit modelul de bază al gamei de modele Chevelle.

Cea de-a treia generaţie a modelului Malibu a avut, de asemenea, succes în NASCAR (Asociaţia naţională americană a curselor de maşini de serie). Modelul din perioada 1973-1977 avea o caroserie aerodinamică şi a cumulat 25 de apariţii pe podium pentru piloţii mărcii Chevrolet, Cale Yarborough, Bobby Allison, Darrell Waltrip şi Benny Parsons.

În anul 1978 a fost lansat un model Malibu de dimensiuni mai mici, ca răspuns al necesităţii de economie a carburantului. Prima epocă a modelelor Malibu cu tracţiune pe puntea spate s-a încheiat cu modelul anului 1983, iar în 1997, după o perioadă de pauză de 14 ani, a fost lansată o generaţie complet nouă de autovehicule de dimensiuni medii cu tracţiune pe puntea faţă.

Malibu a renăscut sub forma unui sedan cu patru uși, cu un motor cu patru cilindri ce dezvolta o putere de 150 cp şi un motor V6 de 155 cp. Malibu și-a consolidat rapid o reputaţie de autovehicul bine construit, orientat spre valoare, creat pentru a putea concura cu liderii segmentului de autovehicule de dimensiuni medii, câştigând şi titlul de maşina anului acordat de revista Motor Trend  în anul 1997.

Cea de-a şasea generaţie a modelelor Malibu a debutat în 2004 cu sedanul cu patru uși şi versiunile sedan echipate cu motorul Ecotec cu 4 cilindri şi motorul V6. Aceasta a primit din nou premii şi recomandări din partea presei auto, a grupurilor independente de studii de piaţă şi promotorilor siguranţei în domeniu. Modelul Malibu s-a clasat pe cea mai bună poziţie în segmentul său în cadrul studiului de calitate efectuat în anul 2005 de compania independentă  J.D. Power şi Asociaţii. În anul 2006, a fost relansat modelul Malibu SS, cu un motor V6 de 240 cp, cu partea frontală şi cea din spate mai agresive, jante de 18 inch şi scaune sport tip „bucket”.

În anul 2007, Chevrolet a lansat generaţia a şaptea. Acesta a devenit unul dintre cele mai premiate autovehicule ale diviziei, câştigând peste 40 de distincţii ale industriei auto, inclusiv titlul de Maşina anului în America de Nord, în anul 2008.

În anul 2010, modelul Malibu a fost autoturismul cel mai bine vândut al Chevrolet (şi al General Motors), totalizând aproape 200.000 de unităţi vândute (198.770). Malibu este singurul reprezentant al segmentului autovehiculelor de dimensiuni medii care a câştigat premiul „Best Buy” (cea mai bună achiziție) al publicaţiei Consumers Digest Automotive trei ani consecutivi: 2011, 2010 şi 2009. Acesta a primit şi titlul de „Top Safety Pick” (selectat pentru siguranţă de vârf) acordat de Institutul de asigurări pentru siguranţa traficului pe autostradă, doi ani consecutivi (2010 şi 2011). Modelul Malibu a contribuit la creşterea cotei de piaţă a companiei Chevrolet cu 2 procente în cadrul segmentului autovehiculelor de dimensiuni medii, de la puţin sub 7 procente în 2008, la aproape 9 procente în anul 2010.

Cea de-a opta generaţie a modelului Malibu de la Chevrolet, primul autovehicul internaţional de dimensiuni medii pentru clienţi din aproape 100 de pieţe de pe şase continente, va deveni reprezentantul de vârf al mărcii în multe zone ale lumii, inclusiv China, Coreea, Europa, Australia. În Europa, modelul Malibu va fi echipat cu motorul diesel de 164 cp, cu 4 cilindri şi o cilindree de 2,0 litri sau cu motorul pe benzină cu cilindree de 2,4 litri şi o putere de 169 cp. Începutul producţiei este programat pentru primele luni ale lui 2012, la Fairfax, Kan., SUA şi în cursul verii viitoare, la uzina de asamblare Detroit-Hamtramck (Michigan, SUA).

Reperele importante ale istoricului modelului Malibu:
1964 – A fost lansat în calitate de model de vârf al noii game de autovehicule de dimensiuni medii ale Chevrolet şi vândut în peste 200.000 de unităţi în cursul primului an.
1968 – Schimbare semnificativă a designului; vânzările au crescut la peste 260.000 de unităţi.
1973 – A fost lansat un model complet nou, proiectat pentru a răspunde noilor cerinţe de siguranţă.
1978 – A fost lansat un model Malibu de dimensiuni mai mici, mai elegant, cu rezultate semnificative în reducerea greutăţii componentelor. 
1983 – Ultimul an în care s-a utilizat configuraţia cu tracţiune pe puntea spate.
1997 – Modelul Malibu a renăscut sub forma unui sedan de dimensiuni medii, cu tracţiune pe puntea faţă, obţinând distincţii pentru valoare, siguranţă şi calitate.
2004 – Având un design nou pe o nouă platformă de autovehicul, modelul Malibu şi-a sporit renumele de concurent de înaltă calitate, sigur şi orientat spre valoare în cadrul segmentului de dimensiuni medii.
2008 – A fost lansată generaţia a şaptea a modelului Malibu, având un design distinctiv, un ampatament mai mare şi caracteristici precum economia de carburant, sistemul de propulsie cu motor cu patru cilindri/transmisie automată cu şase trepte de viteză. Modelul Malibu de generaţie actuală a fost vândut în peste 700.000 de unităţi începând cu anul 2008.

Adaugati comentariu