Un rover cu însemnele Audi pe el va ajunge pe Lună

Audi anunță că în anul 2017, un rover purtând logoul mărcii din Ingolstadt va ajunge pe Lună. Vestea bună? Nu seamănă deloc cu niciunul dintre modelele Audi actuale, ceea ce reprezintă o noutate absolută pentru marcă.

De fapt, Audi susține o echipă intitulată foarte încurajator Part-Time Scientists care ia parte în competiția Lunar XPRIZE organizată de Google. Provocarea este să trimiți un vehicul pe Lună, iar premiul constă în 30 de milioane de dolari, deci dacă ai absolvit politehnica și ai o cunoștință la bancă dispusă să-ți împrumute câteva milioane de euro, dă-i bătaie și ai putea să-ți multiplici investiția în clipa în care roverul tău trimite date de pe Lună.

Vei avea concurență serioasă, însă, pentru că e clar că nu e joacă de copii atunci când companii precum Audi se implică. Nemții le vor furniza celor de la Part-Time Scientists (oameni de știință cu normă redusă, într-o traducere liberă) din cunoștințele lor despre materialele ușoare, robotică și sisteme de propulsie. În schimb, roverul care probabil că va ajunge pe Lună se va chema Audi Lunar Quattro.

luna - autoexpert.ro (3)

Premiul nu va fi acordat decât celor care construiesc un vehicul capabil să se deplaseze măcar 500 de metri pe suprafața selenară și să trimită înapoi imagini HD și secvențe video. Planul oamenilor de știință este să lanseze misiunea selenară în anul 2017, urmând ca aselenizarea să aibă loc aproape de zona în care Apollo 17 a făcut-o în 1972.

Vehiculul în sine este opera echipei independente, însă Audi îl va brandui (în schimbul unei finanțări, desigur) și va asigura partea de testare.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Cupra Raval VZ AutoExpert

Test Cupra Raval VZ

Cupra Raval, numită așa după cel mai rebel cartier al orașului spaniol Barcelona, este o mașină electrică mică, definită de caracteristici contrarii:

Leapmotor B05 AutoExpert

Test Leapmotor B05

Nu rupe norii, așa cum ar fi vrut proiectanții. Totuși, are o altă calitate, mult mai importantă: echilibrul. Leapmotor B05 știe să

Scroll to Top