Ups! Tesla Model S intră sub o mașină de pompieri. Era pe Autopilot!

Tesla Model S accident

Istoria se repetă! Un automobil Tesla Model S a intrat în plin într-o autospecială de pompieri în Culver City, California. Limuzina electrică rula cu o viteză de 105 km/h, cu sistemul Autopilot activat.

Șoferul a confirmat că mașina sa rula cu sistemul Autopilot pornit. Acesta a scăpat teafăr și nevătămat din impactul frontal, dar mașina sa este grav avariată. Partea frontală este complet distrusă. Autospeciala de pompieri s-a ales doar cu zgârieturi și un stop spart.

“În timp ce degajam zona în care avusese loc un accident pe autostradă, Autospeciala cu numărul 42 a fost lovită de un vehicul Tesla, care se deplasa în același sens de mers cu 105 km/h. În mod surprinzător, nimeni nu a fost rănit! Vă rugăm să fiți atenți la drum în timp ce conduceți”, au anunțat pe o rețea de socializare cei de la brigade de pompieri din Culver City. Postarea lor a fost însoțită de hashtag-ul “distracted driving” (“neatenție la volan”).

Verdict în cazul accidentului mortal cu o Tesla

Nu este prima oară când un automobil Tesla este implicat într-un accident în timp ce sistemul Autopilot era activat. Mai multe Model S și X au fost distruse în timp ce șoferii lor se relaxau la volan. Unul dintre aceste accidente s-a încheiat tragic în 2015.

Compania lui Elon Musk continuă să le recomande șoferilor de Tesla să fie atenți la drum, chiar și atunci când mașina rulează pe pilot automat, pentru că – spune producătorul american – tehnologia de rulare autonomă este pentru “utilizarea de către un șofer atent la drum”. Autoritățile americane le-au atras atenția celor de la Tesla să implementeze un sistem care să solicite confirmarea atenției de către șofer.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top