Urmașul lui FIAT Linea se cheamă Aegea

În cadrul salonului auto din Istanbul, Turcia, FIAT a prezentat astăzi noul sedan care va lua locul bătrânului Linea. Numele lui este Aegea și, spune FIAT, este un model complet nou. 

FIAT Aegea a fost proiectat din start pentru a fi un sedan, urmând ca mai târziu să primească și alți derivați cu caroserii diferite precum un hatchback sau un break.

Dimensiunile noului model – care nu-și va păstra numele pentru toate piețele în momentul lansării – sunt de 4,5 metri în lungime, 1,78 metri lățime și 1,48 metri înălțime, suficient pentru a transporta cinci oameni, spune FIAT și cu un portbagaj de 510 litri.

În absența unor prețuri, oferta de echipamente standard sună foarte bine: sistemul Uconnect cu ecran tactil de cinci inci, conexiuni Bluetooth, USB și auxiliară sau comenzi pe volan. Opțional, FIAT Aegea poate fi echipat cu un sistem de navigație TomTom și o cameră video pentru marșarier.

Motoarele disponibile vor fi, cel puțin pentru început, patru, două diesel și două pe benzină, cu puteri cuprinse între 95 și 120 CP și cu cifre de consum foarte bune.

Până când se întoarce omul nostru trimis la fața locului, astea sunt toate informațiile disponibile, însă fii cu ochii pe site-ul nostru în continuare pentru că vom urmări subiectul.

Vlad Mitrache

Leave a Comment

*

Pentru majoritatea europenilor, „mașină” a devenit sinonim cu „SUV”

Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…

26 de secunde

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

2 zile

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

2 zile

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

7 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

7 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

o săptămână