Industrie auto

Vedete motorizate la SAB 2022: Honda Civic Type R și SUV-uri chinezești

Ediția din 2022 a Salonului Auto București (SAB) și-a deschis astăzi porțile având printre exponate atât modele deja cunoscute românilor cât și premiera Honda Civic Type R sau surprinzătoarele modele Seres 3 și Fengon 5 „made in China”.

Între 6 și 16 octombrie se desfășoară la Romexpo o nouă ediției a Salonului Auto București & Accesorii, eveniment dedicat pasionaților de automobile.

Deși standurile dedicate mașinilor găzduiesc destul de puține mărci, printre care BMW, Citroen, Ford, Hyundai, Honda, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz, Mitsubishi sau Suzuki, restul pavilionului B2 fiind dedicat producătorilor și comercianților de componente auto și servicii conexe, vizitatorii pot descoperi cel puțin două surprize interesante.

Prima dintre acestea este modelul de performanță Honda Civic Type R, prezentat oficial pentru prima dată la un salon auto european. Vitezist pur-sânge, modelul are acum cel mai puternic motor VTEC cu care a fost dotat vreodată un Type R. Deși este doar o evoluție a versiunii anterioare, propulsorul prezintă modificări importante ale turbocompresorului, ale sistemelor de evacuare și de frânare și ale transmisiei manuale cu șase trepte.

Noul Honda Civic Type R va fi pus în vânzare anul viitor, primele livrări către clienții din Europa fiind programate pentru începutul lui 2023.

Aflată pentru prima dată la SAB, compania SUVCARS, rezultată din colaborarea dintre MAG Automobile și New Car Trading prezintă pentru prima dată în România modele ale mărcilor chinezești DFSK, SERES și BAIC. În portofoliul firmei se mai află și mărcile Bestune, JAC și Brilliance – SWM Motors.

La standul SUVCARS se află așadar modelele Dong Feng Sokon Automobile (DFSK) Fengon 5 și Fengon 580, dar și modelul electric Seres 3 sau furgoneta Cargovan Kombi EC 35.

DFSK Fengon 5 este un SUV cu cinci locuri, dotat cu un motor de 1.5 litri alimentat cu benzină. Acesta pune la dispoziția șoferului 137 CP și este cuplat la o transmisie CVT. Prețul cu TVA afișat la SAB pentru acest vehicul este de 29.675 euro.

DSFK Fengon 580 este și el un SUV însă are trei rânduri de scaune și poate găzdui până la șapte pasageri. Propulsat tot de motorul de 1.5 litri și 137 CP acesta are un preț de 27.866 de euro.

Chiar mai interesant decât cele două modele anterioare, SUV-ul 100% electric SERES este propulsat de un motor care dezvoltă 163 CP. Grație bateriei de 53,61 kWh mașina asigură o autonomie de 300 km. Prețul afișat de comerciant este de 39.947 euro și nu include subvenția guvernamentală Rabla Plus.

Conform lui Emanuel Medvedev, director executiv al SUVCARS, toate mașinile din portofoliul companiei sale sunt omologate în Europa și le sunt asigurate toate serviciile conexe, de la garanție la finanțare și de la reparații la asigurare.

Oficialul a declarat că, spre deosebire de alte mărci, cele reprezentate în România de compania sa pot fi livrate în cel mai scurt timp, perioada de livrare fiind „între două săptămâni și patru luni”.

„Piesele de schimb sunt disponibile ca la orice alt importator prezent în România. Asta înseamnă că piesele uzuale sunt disponibile în trei – cinci zile, iar celelalte în câteva săptămâni. Avem parteneri pentru vânzări și service în Iași, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureș, Suceava, Tulcea și, foarte curând, vom avea în București, Brașov și Craiova. E o abordare în sens invers, pornim din țară către București”, a explicat Emanuel Medvedev.

Tot la SAB 2022 cei interesați pot găsi standuri ale unor companii care oferă servicii conexe mașinilor, precum stații de încărcare pentru mașini electrice, spălătorii auto automate sau cu „self service”, signalistică rutieră, sisteme audio și de navigație

Robert Stan

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

3 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână