Vehicule Humvee și URO Vamtac din dotarea Armatei Române sunt prezente pe străzile din București pentru a impune carantina generală

Începând de astăzi, 25 martie 2020, ora 12.00, România este în carantină totală pentru controlarea pandemiei de coronavirus. Armata Română ajută la impunerea restricțiilor de circulație cu ajutorul vehiculelor militare din dotare: Humvee și URO Vamtac.

Foto: Constantin Barbu

Astăzi, pe străzile din București și-au făcut apariția vehicule militare care de obicei erau văzute doar la parada de 1 Decembrie sau în teatrele de operațiuni de peste hotare.

În centrul capitalei, Armata Română a scos pe străzi modele Humvee și URO Vamtac aflate în dotarea militarilor pentru a putea impune restricțiile de circulație adoptate prin Ordonanța Militară nr.3.

Primele vehicule militare și-au făcut apariția în Piața Unirii, militarii fiind prezenți ca ajutor pentru polițiști. Mașinile fac parte din dotarea Batalionului 265 Poliție Militară Tudor Vladimirescu.

Armata Română are în dotare vehicule de teren Humvee de producție americană. Modelul este și sub cunoscut ca Hummer H1 în versiunea sa civilă. Există 300 de exemplare în dotarea militarilor români în versiunea HMMWV M1113 ce folosește un motor diesel V8 de 6.5 litri ce oferă 160 CP. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze automată cu patru trepte.

La datorie! România, fii puternică!

Suntem mereu acolo unde este nevoie de noi!Militari din mai multe structuri ale Forțelor Terestre Române au plecat în misiune. Toate măsurile sunt luate în vederea limitării răspândirii virusului. Împreună suntem mai puternici!Începând cu ora 12.00 au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe durata stării de urgență. Ieșiți doar dacă aveți urgențe și nu uitați să aveți la voi documentul de identitate și adeverința sau declarația pe proprie răspundere.#RomâniaFiiPuternică

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Miercuri, 25 martie 2020

Pe lângă Humvee-urile americane, pe străzi au putut fi observate și vehiculele militare de producție spaniolă URO Vamtac. Acest vehicul cu tracțiune integrală este produs de compania UROVESA și este similar ca design cu Humvee-ul american.

Modelul militar spaniol folosește un motor diesel Steyer cu șase cilindri în linie de 3.2 litri ce oferă 188 CP și o cutie de viteze automată cu cinci trepte. Armata Română are în dotare 42 de unități Vamtac S2 și 20 exemplare Vamtac S3-HD.

Adaugati comentariu