Verificarea amortizoarelor

Ţinuta de drum a unui automobil depinde în mod direct de starea amortizoarelor sale.

La uzura sau chiar defectarea unui amortizor, pot contribui unul sau mai mulţi dintre următorii factori: incompatibilitatea modelului amortizorului cu parametrii tehnici ai automobilului, montarea necorespunzătoare, uzura în timp şi datorită calităţii drumurilor pe care se rulează, eventualele accidente în care este implicat automobilul. 

Dacă la maşinile noi, acestea funcţionează la capacitate maximă, în cazul maşinilor mai vechi starea de uzură a amortizoarelor este una dintre problemele care necesită o evaluare exactă. Evaluarea se poate face cu ajutorul unui banc de probă unde specialiştii pot face o apreciere exactă. 

Dar până a ajunge cu maşina la o unitate service, există anumite indicii, destul de uşor de observat, care vă pot ajuta să vă formaţi o părere despre starea suspensiilor automobilului. În primul rând, se va apăsa caroseria în scopul de a comprima suspensia. În momentul în care această forţă de apăsare încetează, suspensia trebuie să reducă maşina la poziţia iniţială fără ca aceasta să oscileze mai mult de o singură dată. 

Starea anvelopelor este un alt reper care vă poate ajuta în evaluarea amortizoarelor dumneavoastră. Uzura neuniformă a acestora poate fi în unele cazuri rezultatul amortizoarelor uzate. În timpul rulării pe şosea, observaţi cu atenţie comportamentul automobilului la frânare, în curbe, pe carosabilul umed şi în condiţii de vânt lateral. Dacă simţiţi că maşina nu răspunde destul de bine la comenzile dumneavoastră în cazurile de mai sus, una dintre posibilele cauze poate fi şi amortizorul. 

Sigur că aceste metode nu sunt foarte exacte însă ele vă pot ajuta să vă formaţi o părere în legătură cu starea amortizoarelor. Dacă luaţi în calcul şi numărul de kilometri rulaţi, vă puteţi da seama când este cazul să ajungeţi la un atelier service.

Testarea amortizoarelor în service se face pe un banc de probe special care, în cele mai multe cazuri, este parte integrantă a staţiilor ITP (Inspecţia Tehnică Periodică). Aici se poate măsura eficienţa suspensiilor pe puntea faţă sau spate şi veţi şti cu siguranţă dacă este cazul să cumpăraţi amortizoare noi. 

De asemenea, tot la service, se va putea face o verificare vizuală a acestora, pentru a se vedea dacă există deformări ale corpurilor amortizoarelor sau scurgeri de lichid din acestea. Deasemenea se poate verifica starea bucşilor sau a tijei pistonului. 

În cazul în care sunteţi primul proprietar al autovehiculului, în perioada de garanţie, acestea se verifică în general atunci când efectuaţi reviziile tehnice periodice caracteristice perioadei de garanţie, în service-ul dealerului. În cazul în care nu dispune de un banc de probe veţi merge la un service recomandat de acesta. După expirarea perioadei de garanţie, puteţi face aceste verificări contra cost  tot în service. 

Pentru maşinile second hand, cumpărate de la dealeri, puteţi avea certitudinea că amortizoarele sunt deja verificate, iar maşina respectivă a trecut printr-o inspecţie tehnică riguroasă înainte de a fi pusă la vânzare. Însă dacă maşina dumneavoastră second hand provine de la un târg auto sau de la o persoană particulară, este indicat să efectuaţi o verificare a amortizoarelor, având în vedere că nu cunoaşteţi istoricul automobilului respectiv. 

Chiar dacă un test credibil al eficacităţii amortizoarelor se poate efectua la un service specializat, autotestarea acestora rămâne totuşi o acţiune care vă poate feri de incidente neplăcute. Testarea amortizoarelor, prin metode recomandate de producătorul acestora), se poate realiza în două feluri. 

Dacă după producerea unui balans automobilul efectuează mai mult de 1-1,5 oscilaţii, înseamnă că amortizorul/amortizoarele au o problemă tehnică. De asemenea, la o succesiune de viraje la diferite viteze, în funcţie de gradul de uzură, amortizoarele creează instabilitatea automobilului. 

Dacă problema este la amortizoarele faţă, maşiina derapează. În cazul uzurii prea mari la cele din spate maţina are tendinţa de a se răsuci. Dacă amortizoarele dvs. reacţionează în acest fel după efecuarea acestor teste, este recomandabil să faceţi o vizită la un atelier specializat pentru înlocuirea lor. 

Verificarea vizuală a amortizoarelor este o altă metodă de care vă puteţi folosi pentru a preîntâmpina deteriorarea altor componente ale maşinii. Uzura neuniformă a anvelopelor vă poate anunţa şi o defecţiune a amortizorului/ amortizoarelor. De multe ori o defectare accidentală a corpului amortizorului poate conduce la blocarea pistonului. 

Adaugati comentariu