Victorie muncită pentru BCR Leasing Rally Team

Raliul Aradului, cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, s-a desfăşurat în perioada 17-18 august 2012, ca etapă comună pentru campionatele naţionale din România şi Ungaria, aliniind la start 65 echipaje.

Cu o lungime totală de 494,20 km, competiţia s-a disputat pe 11 probe speciale de macadam, cu o lungime de 125,20 km. Pentru BCR Leasing Rally Team, Raliul Aradului a marcat o nouă victorie la echipe, asigurând şi câştigarea titlului de Campion Naţional la clasa 3 şi la clasa 5.

Înaintea etapei de la Arad, echipajele BCR Leasing Rally Team conduceau clasele la care concurează. Valentin Porcişteanu recâştigase prima poziţie a clasamentului general, fiind lider la clasa 2, Edwin Keleti ocupa prima poziţie a clasei 3, Alex Filip conducea clasa 5, iar Bogdan Năstase ocupa poziţia a patra a clasei 9. Totuşi, abordarea celei de-a şasea etape a CNR a fost una obiectivă din partea BCR Leasing Rally Team, prezenţa mai multor modele S2000, extrem de rapide, anunţând o luptă interesantă şi deloc uşoară. 

Valentin Porcişteanu şi Dan Dobre au fost în grafic în prima parte a raliului, fiind „pe podium” până pe PS6, când a survenit o pană, consumatoare de timp. După care au mers la recuperare, într-un ritm foarte bun, locul 6 obţinut de aceştia în clasamentul general aducând puncte importante pentru echipă.

Edwin Keleti a reuşit, după un parcurs bun, constant şi fără probleme, clasarea pe primul loc la clasa 3 şi poziţia a patra în clasamentul general la etapa de la Arad. Cu două etape înainte de final, echipajul Edwin Keleti / Botond Csomortani este noul echipaj campion al clasei 3.

„Unul din cele mai frumoase trasee de macadam din ţară ne-a permis cucerirea titlului de Campioni Naţionali ai Clasei 3, cu două etape înainte de final! Cu o opoziţie extrem de puternică, cursa a fost viu disputată, iar ritmul foarte ridicat. Mergând fără greşeală, am reuşit să ne dominăm adversarii şi suntem extrem de fericiţi! Această victorie este aceea a unui echipaj serios şi aplicat, susţinut de o echipă tehnică minuţioasă şi de parteneri puternici şi de cursă lungă. În final vreau să-l felicit în mod particular pe Boti Csomortani, care cucereşte primul său titlu de campion.” – Edwin Keleti

Problemele avute cu servodirecţia, pe ultimele două probe, au făcut ca Alex Filip şi Bogdan Iancu să piardă secunde importante, fapt care nu i-a împiedicat însă să-şi asigure titlul de Campioni Naţionali ai clasei 5, cu două etape înainte de finalul campionatului. Următorul obiectiv al lor este victoria la Două Roţi Motrice, pentru care vor lupta la etapa de la Braşov şi pentru cucerirea căreia le sunt necesare şase puncte.

 „A fost o cursă care mi-a plăcut, mai ales că adversarii mei erau în formă şi au mers foarte repede. Îl felicit pe Vlad Cosma pentru rezultat şi-mi pare sincer rău de abandonul lui Sebi Barbu. Cu Sebi rămas în luptă, am fi avut un final de cursă şi mai incendiar. Etapa de la Arad ne-a adus şi atingerea primului obiectiv din acest an, acela de campioni ai clasei 5. Urmează încă două etape în care vom încerca să obţinem şi victoria în clasamentul 2RM, dar şi rămânerea în top 10 FIA. Mulţumesc echipei şi sponsorilor noştri pentru susţinere, începem să ne pregătim pentru etapa următoare – Raliul Ţara Bârsei. ” – Alex Filip.

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012 va fi Raliul Ţara Bârsei (Braşov), în perioada 7-8 septembrie 2012.

Clasament general FIA după şase etape:
1.Francois Delecour  / Dominique Savignoni  – Peugeot 207 S2000 – 105,5 puncte
2.Valentin Porcişteanu / Dan Dobre – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 105,5 puncte
3.Csaba Spitzmuller  / Tamas Szoke  – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 76 puncte
4.Dan Gârtofan / Eugen Rotaru – Skoda Fabia S2000 – 66 puncte
5.Gergo Szabo / Karoly Borbely – Skoda Fabia S2000– 58 puncte

Clasament echipe după şase etape:
1.BCR Leasing Rally Team – 412 puncte
2.ESD Rally Team – 366,5 puncte
3.Napoca Rally Academy – 331,5 puncte
4.Jack Daniel’s Rally Team – 235 puncte
5.SRC Rally Team – 97 puncte

Adaugati comentariu