VIDEO: Cel mai Ferrari din istorie

Un Ferrari exclusivist. Stai, cum vine asta? Un Ferrari poate fi și altfel decât exclusivist? Nu prea… doar că, din când în când, italienii lansează câte un model special, mai cu moț.

Ultima creație de acest fel a fost Enzo, iar numele său s-a transformat de mult în renume. Anul acesta cu ocazia celei de-a 83-a ediții a Salonului Internațional de Automobile de la Geneva și-a făcut apariția LaFerrari. Adică „Ferrari-ul”, mai pe românește.

LaFerrari este puiul de Enzo, sau, cu permisiunea dumneavoastră, cel mai Ferrari din istorie. 499 de fericiți vor plăti aproximativ 1 milion de euro pentru a parca în garaj 963 CP obținuți dintr-un sistem de propulsie hibrid botezat HY-KERS. Tot ei vor avea nevoie de sub 3 secunde să atingă 100 km/h și vor alimenta în medie cu 14,2 l/100 km. Dar, pe cine interesează consumul de combustibil în acest caz? Serios! 

Adaugati comentariu