VIDEO: Copiii spun lucruri trăznite?

2077_702995_510842242289189_1514080856_n

La 4 ani și 8 luni Adi Iliescu dădea ochii cu Virgil Ianțu în cadrul emisiunii „Copiii spun lucruri trăznite” și își făcea public visul. La mai bine de 11 ani distanță, cei doi s-au reîntâlnit și au tras concluziile.

Adi Iliescu a făcut primii pași, la propriu, printre automobilele de competiție. Fiul pilotului de viteză în coastă Sorin Iliescu și-a acompaniat tatăl în concursuri de când se știe. Dovadă că așchia nu sare departe de trunchi este faptul că încă de atunci Adi își dorea să-i calce pe urme părintelui său. Iar intențiile sale au fost făcute publice în momentul în care a participat din postura de invitat la emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite”, prezentată de apreciatul realizator Virgil Ianțu. 

Adi avea la acel moment 4 ani și 8 luni, iar declarația sa că își dorește să devină „campion la curse” stârnea amuzamentul celor ce au urmărit acea ediție. Viața ne-a învățat însă că oricât de trăznite sunt gândurile unui copil, dorințele și ambiția sa pot răzbi. Finalul anului 2012 a consemnat mai multe gale în care au fost premiați sportivii cu rezultate deosebite în competițiile automobilistice din România. 

În cadrul unui astfel de eveniment, Adi Iliescu (16 ani) a primit un premiu pentru debutul său foarte apreciat în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, unde a reușit să cucerească titlul juniorilor (piloți cu vârsta mai mică de 26 de ani), concurând la bordul unei Dacia Logan de Grupa H, Clasa 2. Cel care i-a oferit efectiv acest premiu pe podium a fost nimeni altul decât Virgil Ianțu, într-un moment cu o încărcătură emoțională deosebită, ce a marcat o punte între ani pentru cei doi protagoniști.

„M-am simțit foarte emoționat în momentul premierii mele de către domnul Ianțu, iar de fiecare dată când revăd acel material mă încearcă o ușoară nostalgie. Am satisfacția că am ajuns unde am visat de mic, dar, în același timp, știu că am obligația față de toți cei care au crezut în mine de-a lungul timpului să merg mai departe pe acest drum… cât mai departe! Vreau să le mulțumesc în primul rând părinților mei pentru tot ceea ce-au făcut pentru mine, pentru spijinul necondiționat, pentru răbdare și pentru toate sacrificiile de orice natură. Îmi cer scuze pentru momentele în care le-am dar emoții, și-mi iau angajamentul să încerc să-i fac și mai mândri de mine pe viitor! Le mulțumesc de asemenea celor de la Auto Leluțiu, tuturor celor ce m-au ajutat de-a lungul scurtei mele cariere în automobilism și celorlalți concurenți, fără de care spectacolul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop n-ar exista.”

Adi Iliescu, primii pași în Automobilism:

 Adi Iliescu, urcare de concurs la Păltiniș – CNVCD 2012: 

Adaugati comentariu