VIDEO: Încă un podium pentru juniorul Iliescu și pe Valea Cetății

Penultima etapă din CNVCD a fost una de bun augur pentru Adi Iliescu. Deși a fost sâcâit de mofturile vremii, tânărul de 17 ani a reușit încă un podium la grupa la care evoluează, confirmând forma foarte bună arătată în sezonul 2013.

Trofeul Râșnov este una dintre cele mai tehnice etape de viteză în coastă din România, doar că, de parcă ar fi un făcut, vremea pare că are o plăcere deosebită în a se jucă cu nervii piloților, în cazul competițiilor organizate în jurul Brașovului. Ăsta este și marele of al lui Adi, dar una peste alta, trăgând linie la final, a fost un weekend foarte bun.

Sâmbătă, în antrenamentele libere și în cele cronometrate, constrâns de buget, Adi a alergat cu anvelope ceva mai vechi, starea lor punându-și amprenta pe evoluția sa. Chiar și așa ritmul a fost foarte bun, Iliescu reușind să țină aproape de Aurelian „Dode” Andronache, etalonul Grupei A, Clasa 2, în cadrul căreia concurează cei doi.

Duminică, echipa tehnică a decis să se meargă pe un set de gume mult mai bune, iar acest lucru s-a simțit în evoluția pilotului bucureștean, care prin prisma avântului vârstei a reușit să smulgă ropote de aplauze spectatorilor prezenți pe margine, stilul împins la extrem de abordare a virajelor (unele pe două roți, la propriu) fiind extrem de spectaculos. 

Rezultatele n-au întârziat să apară, Adi fiind încă o dată cel mai rapid junior al unei etape a CNVCD. La Clasa 2 a Grupei A, Iliescu jr. a ocupat poziția a treia a podiumului, în urma câștigătorului Dode Andronache și a lui Dan Florea, iar în clasamentul general Open a terminat pe locul 27, din cei aproape 90 de participanți la Trofeul Râșnov 2013.

„A fost o etapă nu tocmai pe gustul meu. Nu neapărat din punct de vedere al traseului, care-mi place foarte mult și pe care îl consider unul dintre cele mai tehnice din România, dar am fost oarecum frustrat de capriciile vremii. Sigur că și dacă nu a plouat, faptul că suprafața de concurs a fost când umedă, când uscată, împiedicându-ne să evoluăm la potențial maxim, a fost un hop în calea evoluției noastre. Aș fi preferat să plouă, măcar era vorba de o cursă udă și gata, dar așa… În altă ordine de idei, mașina s-a comportat excelent, iar pentru asta îi mulțumesc tatălui meu și tuturor celor care mă ajută cu pregătirea ei! Cum nu am un buget foarte mare, iar a trebuit să jonglez urcări cu anvelope noi și altele cu anvelope uzate, iar asta nu e tocmai bine; totuși, diferențele au fost vizibile în timpii obținuți. 

Am avut mare noroc în momentul ieșirii lui Bogdan Ungureanu, când traseul a fost murdărit cu ulei, noroc că nu am sfârșit și eu în decor; am trăit ceva emoții. Cât despre rezultat, n-am cum să fiu nemulțumit, mai ales când mă uit la partenerii de podium de la A2, Dode și Dan Florea fiind doi piloți foarte buni și foarte rapizi. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la participarea mea la Trofeul Râșnov 2013 și privesc încrezător către ultima etapă, la Straja, unde îmi doresc un rezultat foarte bun, care să încununeze un sezon reușit pentru mine, din toate punctele de vedere”, a declarat juniorul de 17 ani.Credit foto: RallyZoom.ro   

Adaugati comentariu