Vali Porcișteanu este fără îndoială unul dintre cei mai spectaculoși piloți din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Iar această părere nu este doar a noastră, ci este împărtășită de majoritatea celor care urmăresc această competiție.
Pentru a vă face o idee despre motivele ce i-au determinat pe mulți sa-l catalogheze astfel pe Vali, vă aducem o mostră a talentului său. Cele două filmulețe prezintă evoluția popularului pilot atât din exterior, de pe marginea probelor speciale, cât și din habitaclul automobilului său de concurs, Mitsubishi Lancer Evo IX.
Vă invităm să urmăriți atenți coordonarea extraordinară pe care o are Porcișteanu în efectuarea diferitelor manevre, cu un plus pentru jocul picioarelor. Pentru cei neinițiați în ale motorsportului, modul în care Vali frânează cu piciorul stâng, se poate dovedi foarte interesant.
Filmările au fost făcute la Raliul Sibiului 2011, competiție la startul căreia Porcișteanu, lider în clasamentul general al campionatului da raliuri, s-a prezentat din postura de mare favorit. Din păcate un accident stupid petrecut pe ultima probă a cursei, l-a forțat pe Vali să abandoneze, un motociclist inconștient, pătruns haotic pe traseul de concurs, interzicându-i popularului pilot, bucuria încă unui podium în carieră.
În urma accidentului, automobilul de concurs a fost serios avariat, dar va fi remediat la timp pentru următoarea etapă din campionat – Raliul Aradului (5-6 august 2011). În plus, trebuie să precizăm și faptul că pe parcursul probelor alergate la Sibiu, Porcișteanu a întâmpinat probleme tehnice, mașina sa turându-se mai greu decât ar fi fost normal. Acest aspect se poate sesiza și în filmarea onboard de mai jos.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…