VIDEO: Porsche 911 GT3 R Hybrid aleargă la Nurburgring

Pe 25 iunie, Porsche îsi va ocupa poziția pe linia de start a Cursei de 24 de ore de la Nürburgring cu o versiune optimizată a modelului Porsche 911 GT3 R Hybrid. Îmbunătățirile s-au concentrat mai ales asupra ameliorării eficienței, prin optimizarea componentelor sistemului hibrid, a cărui greutate a putut fi redusă cu 20 %.

911 GT3 R Hybrid în versiunea 2.0 este astfel conceput încât să obțină aceiasi timpi ca si predecesorul, dar în condițiile unui consum mai redus. Layout-ul general al sistemului hibrid a fost preluat de la modelul din 2010. 

Axul cu bară stabilizatoare, cu două motoare electrice, antrenează roțile frontale si completează motorul boxer cu sase cilindri, de 4,0 litri, care, în funcție de clasificarea „Balance of Performance“, furnizează aproximativ 470 CP pentru puntea spate. Puterea celor două motoare electrice a crescut de la 60 la 75 kW. 

Per total, piloții 911 GT3 R Hybrid 2.0 au la dipoziție o putere suplimentară de circa 200 CP, disponibilă timp de câteva secunde. În funcție de modul de programare, această putere este activată automat, la acționarea pedalei de accelerație. În plus, piloții au si posibilitatea de a activa manual această putere adițională, de exemplu pentru manevrele de depăsire.

Acumulatorul volant, al cărui rotor se învârte cu până la 40.000 de rotații pe minut si care stochează mecanic energia, sub forma energiei de rotație, este încorporat acum, împreună cu restul componentelor hibride, într-o celulă fabricată din fibră de carbon si poziționată pe partea pasagerului.

Noul GT3 R Hybrid se deosebeste de versiunea din 2010, deja de la prima privire. Mulțumită optimizării sistemului de răcire a componentelor de înaltă tensiune ale sistemului hibrid, s-a putut renunța la prizele mari de aer care erau poziționate în fața aripilor posterioare. Astfel a fost redusă rezistența la înaintare, ceea ce contribuie si la diminuarea consumului. Per total, masa masinii a putut fi redusă de la 1.350 la 1.300 kg.

“Am strâns foarte multe informații participând la cursele de la Nürburgring, cursa ALMS în Road Atlanta din SUA, precum si la cursa ILMC din Zhuhai, China. Aceste date au fost extrem de valoroase pentru optimizările centrului nostru mobil de testare pentru curse”, a declarat seful Porsche-Motorsport, Hartmut Kristen. 

“Munca noastră a fost direcționată în principal asupra optimizării eficienței. Aceasta înseamnă că pentru timpi similari cu cei din 2010, dorim să reducem si mai mult energia furnizată din exterior, deci să consumăm mai puțin combustibil. Astfel susținem si proiectarea viitoare a masinilor sport de serie cu propulsie hibridă.” 

De asemenea, a fost complet revizuit si bordul 911 GT3 R Hybrid. Astfel, mare parte dintre afisaje si elementele de comandă au fost mutate pe volan. Pilotul operează restul funcțiilor cu ajutorul tastelor iluminate, de pe consola centrală orientată spre el. Prioritatea a constat în asigurarea caracterului ergonomic si a orientării facile pentru pilot, mai ales pe întuneric.

Noul 911 GT3 R Hybrid este un exemplu perfect pentru filozofia „Porsche Intelligent Performance“, un principiu aflat la baza oricărei masini Porsche: mai multă putere, în condițiile reducerii consumului, mai multă eficiență cu emisii reduse de CO2 – atât pe pistă, cât si pe sosea.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top