Viitoarea generație Porsche 911 va avea versiune cu propulsie hibridă

Porsche 911 (1)

Porsche plănuiește nu numai una, ci două versiuni cu propulsie hibridă pentru noua generație a sportivei 911, care va fi prezentată în 2019. Producătorul german nu confirmă zvonurile conform cărora va fi disponibil și un 911 electric.

Vor fi două 911 plug-in hybrid, una dintre ele poziționându-se în centrul gamei, alături de Carrera, în timp ce a doua versiune va fi o alternativă la 911 Turbo. Noua propulsie le va adăuga 250 de kilograme, dar nemții promit că vor păstra agilitatea modelului.

Șefii de la Stuttgart dezbat și ideea construirii unei versiuni hibride de top, care să se poziționeze chiar deasupra versiunilor Turbo și Turbo S. Dar un lucru este sigur, la ora actuală: platforma viitoarei generații Porsche 911 este dezvoltată pentru a accepta propulsia hibridă. Aceștia nu sunt siguri că fanii brand-ului ar accepta o versiune 911 ultra-performantă hibridă, indiferent de cât de rapidă și de puternică ar fi.

Porsche 911 (2)

Ne putem aștepta ca viitorul 911 hibrid să alerge de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 4 secunde și ar putea ajunge la o viteză maximă în jurul a 300 km/h.

Pentru puriști, producătorul intenționează să păstreze în familia 911 transmisia manuală, pe lângă transmisia automată PDK cu dublu ambreiaj.

Având în vedere orientarea către electrificare a companiei, care lucrează intens la viitorul Mission E și care și-a confirmat prezența în Formula E, cele două versiuni electrificate Porsche 911 sunt aproape bătute în cuie.

Adaugati comentariu