Vizită la Antipozi înaintea vacanței de vară

O dată cu Raliul Noii Zeelande, Campionatul Mondial de Raliuri a ajuns la jumătatea sezonului. Ținând cont că nu pot pierde prima poziție în clasamentele constructorilor și piloților, echipa Citroën Total și echipajul Sébastien Loeb/Daniel Elena vor să transforme totul într-o experiență pozitivă. Și echipajul Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen, aflat pe doi în ierarhia generală, va face tot posibilul pentru a-și apăra poziția.

Raliul Noii Zeelande nu a fost inclus in calendarul pe anul trecut (pentru ca alterneaza cu Raliul Australiei), dar aceasta etapa este una dintre cele mai apreciate de pilotii care prefera specialele pe macadam. Comparativ cu ultima editie din WRC, raliul include o mare parte din probele din jurul localitatilor Raglan si Wangarei, inclusiv legendara Whaanga Coast, considerata de multi ca fiind cea mai frumoasa proba din Campionatul Mondial de Raliuri. In ziua a treia sunt programate specialele din jurul orasului Auckland, speciale care nu au mai fost folosite din anii’90. 

Castigatori a patru dintre cele sase raliuri desfasurate pana acum, Sébastien Loeb si Daniel Elena au un avans de 30 de puncte, fata de colegii lor de echipa Mikko Hirvonen si Jarmo Lethtinen, in clasamentul general. Indiferent de deznodamantul etapei din Noua Zeelanda, campionul mondial en-titre isi va pastra pozitia. Lasand insa calculele deoparte, Sébastien este pregatit sa obtina un rezultat cat mai bun in acest raliu special. 

„Acest raliu este printre cele mai spectaculoase pe macadam. Seamana cu Finlanda, cu exceptia faptului ca pomii sunt mai departe de drum. Se spune ca este un raliu foarte rapid, dar eu cred ca este unul variat care include si unele sectiuni mai lente si foarte dificile. Este un raliu in care trebuie sa mergi la limita tot timpul. Daca nu mergi cu 100% din potential vei vedea asta in timpii de pe proba imediat”, a spus Loeb.

Castigator al raliului in 2005 si 2008, amintirile lui Sebastien Loeb nu sunt toate foarte placute: „Este adevarat ca am castigat raliul in doua dintre cele sase participari, dar am si facut unele greseli aici. Unele cand am mers la limita, altele cand am mers mai prudent. Aici este important sa ramai concentrat pe tot parcursul raliului.”

Chiar daca a urcat de trei ori pe podium pana acum, Mikko Hirvonen nu a castigat niciodata in Noua Zeelanda. Finlandezul se numara insa printre cei mai infocati suporteri ai acestei etape. „Cu siguranta merita sa zbori 24 de ore ca sa ajungi la Auckland. Dupa raliurile mai dure pe macadam sunt incantat ca ajungem iarasi pe o suprafata unde se pune accent pe viteza. Am urcat de patru ori pe podium in acest sezon si sper sa obtinem si aici un rezultat bun”, a spus Hirvonen.

„Cu patru victorii in primele sase raliuri, inclusiv doua duble, echipa Citroën Total este in forma si in acest sezon”, spune Yves Matton, directorul Citroën Racing. „Aici in Noua Zeelanda trebuie cel putin sa ne pastram pozitia de lideri, daca nu chiar sa ne marim avantajul in ambele clasamente. Niciodata nu poti sa stii ce se intampla in Noua Zeelanda si s-a vazut pana acum ca diferenta intre echipele de top este foarte mica. Toate aceste lucruri ma fac sa cred ca vom avea inca o etapa cu o lupta extrem de disputata pentru puncte!”

Tot pe un model Citroën DS3 WRC va lua startul si echipajul Thierry Neuville/Nicolas Gilsoul. Pentru cei doi acest raliu a fost inclus in program cu sustinerea lui Nasser Al-Attyiah si Qatar World Rally Team. Nasser Al-Attyiah se afla in mijlocul pregatirilor pentru Jocurile Olimpice de la Londra unde va participa in proba de tir cu pusca si a renuntat la participarea in Raliul Noii Zeelande in favoarea colegilor sai din echipa Citroën Junior.

Adaugati comentariu