Volkswagen a prezentat conceptul unui robot pentru încărcarea automobilelor electrice

Volkswagen a prezentat conceptul unui robot mobil ce poate încărca o mașină electrică în zonele fără infrastructură.

Volkswagen propune un concept interesant pentru viitorul automobilelor electrice. Divizia de componente a grupului Volkswagen și-a imaginat un robot mobil echipat cu o baterie de 25 kWh ce poate fi folosit, de exemplu, într-o parcare subterană, pentru a încărca mașini electrice.

Conceptul Volkswagen poate deveni foarte util în zonele unde nu există infrastructură de stații pentru încărcarea automobilele electrice.

Robotul este complet autonom și este echipat atât cu bateria care va furniza energia cât și cu cablul necesar pentru încărcări rapide de până la 50 kW. Robotul poate fi folosit prin intermediul unei aplicații de telefon inteligent.

Deși este doar un concept, Volkswagen spune că acest tip de robot poate fi dezvoltat pentru producția de serie, dacă va exista cerere în viitor.

Adaugati comentariu