Volkswagen are în plan reintroducerea în producție a modelului electric e-Up!

Volkswagen e-up!

Presa germană scrie că oficialii Volkswagen au decis să reia producție modelului electric e-Up! la presiunea dealerilor care mai au de așteptat până la lansarea înlocuitorului ID.2.

Succesul repurtat de grupul Renault cu modelul electric cu preț redus al subsidiarei sale Dacia, Spring, a stârnit invidie în cadrul grupului german Volkswagen, cel mai puternic producător european.

Așa cum au anunțat oficialii Dacia, micul model Spring, care şi-a făcut debutul pe piaţa vehiculelor 100% electrice, în primăvara lui 2021, a fost deja comercializat în 27.876 de unități și avea, la finalul anului trecut, peste 46.000 de comenzi.

„Conceput pentru a democratiza accesul la mobilitatea electrică pentru deplasările zilnice, Spring se afirmă ca un automobil urban de referință pe numeroase pieţe. În mod remarcabil, 80% din cei care au achiziționat un vehicul Spring nu erau anterior clienți ai mărcii Dacia”, spun oficialii mărcii românești, parte a grupului francez Renault.

Cum un astfel de rezultat nu putea fi ignorat, oficialii germani ai grupului rival Volkswagen par gata să contraatace prin relansarea modelului e-Up! la care renunțaseră în 2020. Mai exact, conform mai multor publicații germane, printre care și Automobilwoche sau Golem, micul model electric german ar urma să fie reintrodus în producție în cursul acestui an.

„Am scos temporar e-Up de pe piață în 2020 deoarece timpii de livrare crescuseră dramatic din cauza cererii mari. Acum s-a decis reintroducerea e-Up! în programul de comenzi”, citează site-ul german Golem un răspuns oficial al Volkswagen pe această temă.

Se pare că reacția Volkswagen vine, pe lângă rivalitatea cu Renault, ca urmare a presiunii dealerilor, deranjați de lipsa din ofertă a unui vehicul electric cu preț redus. Totodată, având în vedere că în ciuda anunțului oficial al scoaterii din producție în 2020, sute de unități e-Up! au tot apărut pe piață în ultima perioadă, este speculată intenția germanilor de a utiliza micul model electric pentru a echilibra emisiile medii de CO2 la nivel de grup astfel încât să nu fie necesară plata penalităților impuse de autoritățile europene pentru depășirea pragului maxim.

Fie că este vorba despre unul dintre aceste motive sau de toate la un loc, reintrarea în producție a modelului Volkswagen e-Up! pare a deveni o certitudine. Iar prezența sa pe piață s-ar putea menține până la lansarea înlocuitorului său, modelul electric ID.2, care este pregătită pentru anul 2025.

Deja, unii dintre dealerii germani ai Volkswagen par să fi demarat campaniile de rezervări pentru e-Up!. Iar interesul este foarte mare și din partea companiilor de leasing sau închirieri auto.

Conform Automobilwoche, compania de închirieri de vehicule Nextmove, și-a anunțat unii clienți că e-Up! este pe cale să revină pe piață cu o singură versiune al cărei preț va fi de circa 26.500 de euro. Totodată, Nextmove și-a avertizat clienții că „oferta va fi epică și un răspuns rapid este critic”.

Volkswagen e-Up!, caracteristci apropiate de Dacia Spring

În primăvara anului 2020, pe piața din România soseau aproape simultan două modele al căror preț îi uimea pe toți cei care analizau piața mașinilor 100% electrice. Skoda Citigo e-iV și fratele său ceva mai pretențios, Volkswagen e-Up!, ajungeau la clienți cu prețuri cuprinse între 19.900 de euro și 25.000 de euro. Aproape identice sub caroserie, ambele modele ofereau o baterie de 32,3 kWh, o autonomie maximă de 260 km și un motor electric de 61 kW (83 CP).

În România, model Volkswagen e-Up! a dispărut doar temporar din oferta importatorului el fiind disponibil din nou, chiar și acum, la un preț de 25.595 de euro. Din nefericire, despre fratele său chiar mai ieftin, Skoda Citigo e-iV, nu sunt deloc vești.

Se pare că oficialii Volkswagen nu sunt deloc dornici de a menține pe piață astfel de modele mai mult decât este neapărat necesar din cauza marjei de profit foarte mici care nu justifică o producție pe scară largă.

– Sosirea Daciei Spring a schimbat puternic piața auto din România în 2021
– Volkswagen are în plan două noi uzine de baterii, una în Europa de Est

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Finaliste Car of the Yeari AutoExpert

Car Of The Year 2025

După acceptarea intrării României în elita presei auto europene – juriul Car Of The Year (detalii aici https://www.caroftheyear.org/jury.php ) – am participat

Scroll to Top