Volkswagen Autovehicule Comerciale iniţiază dialogul pentru mobilitate urbană

Sub titlul „Oraşul inteligent – Interconectarea şi divizarea sustenabilă a mobilităţii”, Volkswagen Autovehicule Comerciale a organizat împreună cu oraşul Hanovra o zi a viitorului pe tema provocărilor conceptelor inteligente de trafic şi logistică.

Cercetători renumiţi din domeniul traficului şi al
viitorului au discutat despre strategiile viitorului în vederea redefinirii
spaţiului complex de viaţă din mediul urban, pentru a permite mobilitatea
eficientă individuală, conformă cu nevoile şi menajatoare de resurse.Primarul general al oraşului Hanovra, Stefan
Schostok, a apreciat în discursul său de deschidere forumul de experţi iniţiat
de Volkswagen Autovehicule Comerciale: „Datorită schimbărilor societăţii şi ale
tehnicii, astăzi suntem confruntaţi cu noi provocări, precum cerinţele crescute
faţă de flexibilitatea şi mobilitatea companiilor şi oamenilor, modificarea
comportamentului de consum şi o conştientizare mai ridicată a nevoii protecţiei
mediului. E-commerce-ul şi dezvoltarea proceselor de producţie, numite
Industria 4.0, accelerează acest proces şi oferă totodată noi posibilităţi şi
şanse.”Schostok a mai spus că Hanovra a devenit în ultimele
şase decenii un centru al mobilităţii şi un centru excelent pentru logistică,
iar în acest sens o contribuţie importantă au avut Volkswagen Autovehicule
Comerciale, precum şi multe alte companii din industria auto şi industria
furnizoare a acestui domeniu.Primarul general a mai explicat că oraşul Hanovra
are sarcina de a dezvolta un management integrat al traficului şi mobilităţii
şi de a concepe dezvoltarea structurilor de trafic şi urbanistice existente. În
acest sens trebuie pus accent, printre altele, pe  dezvoltarea unor concepte pentru o logistică
urbană funcţională, eficientă şi sustenabilă.Din partea organizatorului, ziua viitorului a fost
deschisă de Dr. Eckhard Scholz, preşedintele Consiliului de Administraţie al
Mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale: „Autovehiculele comerciale ușoare asigură cea mai mare
parte a transportului urban pentru servicii şi aprovizionare. Fiind unul dintre
cei mai mari producători şi producând de aproape 60 de ani modelul Transporter
în Hanovra, ne simţim obligaţi să contribuim la conceperea mobilităţii urbane
viitoare.”În prezentarea sa de deschidere, Scholz a mai arătat
soluţii fezabile pentru traficul urban de aprovizionare. De la motoare diesel
convenţionale, cu măsuri de optimizare a consumului prin recuperarea energiei
de frânare, sistemul automat Start-Stop şi până la motoare cu gaz şi propulsii
hibride şi propulsii pur electrice, Volkswagen Autovehicule Comerciale oferă
încă de azi tehnologii de reducere sau chiar eliminare completă a emisiilor de
CO₂. Autovehiculele electrice sunt în oraş mijloacele de transport ideale pentru
servicii şi aprovizionare, deoarece trebuie să parcurgă rute repetate de până
la 100 de kilometri pe zi şi pot fi reîncărcate peste noapte în parcările
companiilor de aprovizionare, ale administraţiilor oraşului, furnizorilor de energie
şi ale altor administratori de flote. În Hanovra, Volkswagen Autovehicule
Comerciale a testat pe termen lung cu mare succes autovehicule electrice Caddy
pentru administraţii locale şi furnizorul local de energie electrică, enercity.Disponibilitatea de a utiliza autovehicule
comerciale uşoare electrice pentru transportul urban este mare din partea
parcurilor auto comunale şi a multor altor utilizatori comerciali, de exemplu a
celor din domeniul logisticii. În privinţa costurilor de exploatare şi a
legislaţiei privind protecţia mediului există doar avantaje. „Motorul electric
nu necesită o întreţinere amplă. La nivel local are emisii zero şi este
potrivit mai ales atunci când presupune scutirea de taxe de poluare şi taxe de
drum.” Conform celor spuse de Scholz, este însă adevărat că încă există
obstacole în ceea ce priveşte costul general al autovehiculului, din cauza
preţurilor mari ale acumulatorilor. De asemenea trebuie create stimulente
financiare şi avantaje privind traficul, pentru a încuraja mai mult impunerea
propulsiei electrice.În continuarea evenimentului s-au mai discutat opţiunile
pentru acţiuni concrete de interconectare a traficului şi eliminare a emisiilor,
fără a limita mobilitatea persoanelor şi a bunurilor. Un element central au
fost de asemenea noile medii digitale, care nu permit doar modele comerciale
inovatoare prin sharing (partajare) şi connectivity (interconectare), ci
deschide de asemenea şi forme complet noi pentru implicarea în politica la
nivel comunal.

Scholz a mai subliniat că Volkswagen Autovehicule
Comerciale intenţionează continuarea dialogului cu oraşul şi alţi parteneri.
Forumurile de experţi pot fi o soluţie în acest sens, la fel ca şi proiecte de
studii şi alte proiecte-pilot cu flote de autovehicule. Marca Volkswagen
Autovehicule Comerciale este interesată să se implice când orașul va iniţia dialogul
pentru viitor „Hanovra 2030” cu cetăţenii săi.

 

Adaugati comentariu