Volkswagen construiește vehiculul cu numărul 150 de milioane

Volkswagen record

Volkswagen a lăsat în urmă Dieselgate și are motive de petrecere zilele acestea. Compania germană tocmai a produs vehiculul cu numărul 150 de milioane. Mașina aniversară este un Golf GTE, care a ieșit de pe linia de asamblare a uzinei din Wolfsburg.

În 80 de ani, compania fondată în 1937 a produs 150 de milioane de mașini în peste 50 de uzine aflate în 14 țări din lumea întreagă. Mașina aniversară, un Golf GTE, demonstrează angajamentul Volkswagen pentru o piață a vehiculelor cu emisii reduse sau zero. S-au vândut, până în 2013, 30 de milioane de unități Golf, modelul aflat la a șaptea generație fiind best-seller-ul companiei. De atunci, numărul a ajuns la 34 de milioane.

Volkswagen a construit și 17 milioane de unități Polo, a vândut 19,5 milioane de unități Jetta și 20 de milioane de clienți au ales limuzina Passat, de-a lungul istoriei brand-ului german. Și vechiul Beetle a fost un model decisiv în atingerea numărului record, care a modelat istoria post-belică a companiei. 21,5 milioane de “gărgărițe” s-au vândut până la încetarea producției în Mexic, în anul 2003. Cele mai multe dintre mașinile cu logo-ul Volkswagen s-au construit însă la Wolfsburg, 44 de milioane de vehicule în 72 de ani.

Volkswagen plănuiește să lanseze peste 10 vehicule numai annul acesta. Începând cu 2020, nemții vor lansa propria gamă de mașini electrice sub titulatura I.D. și are ca obiectiv comercializarea a un milion de EV-uri până în 2025.

https://www.youtube.com/watch?v=BH3uXTl-Yws

Adaugati comentariu