Volkswagen e-up! PrichindElectric

VOLKSWAGEN

Primul Volkswagen electric de serie e o mașină reușită. Dar pentru a înțelege de ce „e”-ul din e-up! merită mai mult decât TDI sau TSI, trebuie condusă mașina. Iar VW e-up! chiar e la fel de distractiv de condus precum arată.

Micul VW up! a devenit rapid o mașinuță de oraș foarte apreciată încă de la apariție, așa încât nu are rost
acum să mai laud modul foarte pertinent în care nemții au reușit să-i confere citadinei un interior rezonabil de spațios în condițiile unui gabarit exterior atât de mic.

Totuși, țin să fac precizarea că, în cazul lui e-up!, adaptarea propulsiei electrice și plasarea bateriei în podea nu prezintă dezavantaje pentru ocupanții banchetei: spațiul la cap este corect, iar spațiul pentru genunchi este decent, la fel ca la varianta cu motor convențional.

În plus, portbagajul are sub podea un spațiu chiar mare, iar rabatarea fracționată a banchetei asigură o modularitate bună. Într-un cuvânt, VW e-up! e o mașină de oraș foarte practică. Iar aspectul simplist, dar simpatic, este îmbogățit doar cu niște baghete LED care-i conferă un aer ceva mai high-tech.

VOLKSWAGEN
Dimpotrivă, modul în care se conduce este mai puțin normal. Să nu mă înțelegeți greșit: nu-ți trebuie permis special de condus un e-up!, trebuie doar să fii cât de cât familiarizat cu o cutie automată și cu lipsa zgomotului
motorului.

Volkswagen e-up! PrichindElectric

Termenul „anormal” se referă la eficiența de trei-patru ori mai bună a motorului electric față de a motorului pe benzină. În traducere, dacă vrei să fii bad-boy, la plecarea în trombă de la semafor îi vei face pe mulți să plângă de ciudă: cum poate un șoricel albastru să facă de râs mașini de sute de cai putere, până pe la 60- 70 km/h? Simplu: cuplul motor maxim, apropiat ca valoare de al TDI-ului de 1,6 litri, este disponibil încă de la pornire, deci demarajele îți dau impresia că ești într-un mini-hot-hatch.

Apoi intervine avantajul centrului foarte jos de greutate, datorită plasării bateriei sub podea: ruliul este extrem de mic, iar stabilitatea pe traiectorie amintește, din nou, de veleitățile unui hot-hatch. Iar datorită distribuției ideale a maselor prin montarea bateriei între punți, sub podea, versiunea electrică a lui up! nu subvirează aproape deloc, fiind incredibil de plăcută la condus.

De asemenea, e-up! are marele avantaj că suspensia nu este rigidă, ci oferă un confort neașteptat de bun pentru un mini cu ampatament mic.VOLKSWAGEN

La prețul de 26.222 de euro aproape că-ți poți lua un Golf GTI sau noul Passat 1.6 TDI! Perfect adevărat, dar comparăm mere verzi cu banane sau ananas.

Pentru că o mașină electrică este avantajată când vine vorba de costurile de rulare: 100 km pe curent electric sunt de 10, respectiv 8 ori mai ieftini decât cu dieselul sau benzina. Plus costuri de întreținere mult mai mici, plus fiabiliate mult mai bună a motorului electric.

În plus, noul ecotichet de 20.000 de lei pentru mașinile electrice, combinat cu avantajele programului
„Rabla 2015”, care mai înseamnă încă 6.500 lei plus alte două bonusuri, de 750 lei pentru emisii mai mici de 100 g/km CO2 și 2.500 lei pentru hibride Plug-In coboară prețul la 19.537 euro.

Dar ca la orice mașină electrică există un dezavantaj structural cauzat de autonomia de maximum 160 km în condiții optime. Folosind modul ECO+ și un stil de condus cât mai cuminte, am observat că e posibil să te apropii și în realitate de această valoare – mă aștept ca 150 km să țină fără probleme un „plin” al bateriei în stil de super-pensionar super-atent la consum.

Însă, dacă întoarcem foaia (stil agresiv, demaraje bruște, folosirea aerului condiționat), autonomia va scădea sub 100 km. Perfect logic, din punct de vedere ingineresc, dar detractorii primesc astfel apă la moară. Cu ecotichetul, prețul este rezonabil dacă ești open-minded și înțelegi avantajele și necesitatea unei mașini electrice.

DATE TEHNICEVolkswagen
Modele-up!
Motorelectric
Putere max./turație (CP/rpm)82/12.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) 0210 /0-2.80
Transmisiefa??
Cutie de vitezeautomat? 1 treapt?, reductor
L/l/h (mm)3.540/1.645/1.498
Ampatament (mm)2.42
Mas? la gol/sarcin? util? (kg)1.214
Volum portbagaj (l)250-923
Accelerație 0-100 km/h (s)12,4
Viteză maximă (km/h)130
Capacitate baterie (kWh) 18,7
Autonomie maximă (km)160
Timp de încărcare la 220V (h)9
Preț de bază (euro cu TVA)19.537*

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top