Volkswagen a anunțat data prezentării oficiale a noului model sedan electric din familia de modele ID. Noul ID.7 va fi prezentat în Europa, China și America de Nord pe data de 17 aprilie 2023.
Volkswagen se pregătește pentru lansarea modelului electric ID.7 peste câteva zile. Modelul va fi dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, dar prezentarea va fi transmisă simultan și în Europa și America de Nord. Modelul a fost arătat publicului sub camuflaj la CES Las Vegas, la începutul acestui an.
Va intra în gamă sub numele oficial de Volkswagen ID.7 și va fi disponibil ca sedan cu hayon (liftback) și, ulterior, în versiune break.
Este al șaselea model electric din gama ID și va deveni, în timp, singurul model oferit de Volkswagen în segmentul D al pieței europene. Germanii mai au în gamă modelele Arteon și Passat. Oficialii Volkswagen spun să modelele sedan sunt în declin, chiar și pe piețele unde erau cândva preferate (China, de exemplu).
Noul ID.7 utilizează platforma MEB și va avea 4940 mm lungime, 1859 mm lățime și 1529 mm înălțime. Ampatamentul este de 2969 mm, identic cu cel al modelului ID.Buzz. Noul ID.7 este, astfel, mai lung față de actualele modele Arteon și Passat.
Noul model va fi disponibil inițial cu un singur motor electric, ulterior urmând să fie lansată și o versiune GTX cu tracțiune integrală ce va concura direct cu modele ca Tesla Model 3, Polestar 2 sau Hyundai Ioniq 6.
Prezentarea oficială a noului model Volkswagen ID.7 poate fi urmărită pe Volkswagen Newsroom.
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…