Volkswagen, lider în România la hibride plug-in

Conform datelor APIA, Volkswagen a vândut cele mai multe hibride plug-in în România, în 2025. Cumulând un total de 1619 unități, germanii au întregistrat o creștere spectaculoasă, de 414% față de 2024.

Într-o piață în care vehiculele electrificate au întregistrat un avans important al vânzărilor, Volkswagen a reușit să depășească toate celelalte companii angrenate în segmentul PHEV. Astfel, în 2025, cota de piață a vehiculelor electrificate a crescut în România, ajungând la 55,2%, în condițiile în care electricele au scăzut cu 9%. În aceste condiții, în care Programul Rabla a avut disfuncționalități majore, Volkswagen a reușit să înregistreze un progres de 414% față de anul precedent. Vânzările de hibride plug-in ale mărcii au ajuns la 1619 unități.

Volkswagen Tiguan hibrid plug-in AutoExpert.ro

Rezultatul a fost influențat puternic de succesul SUV-ului compact Volkswagen Tiguan. Acesta a fost lider de vânzări în segmentul vehiculelor plug-in hybrid din România în septembrie și noiembrie 2025. Realizarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât pe piață au pătruns companii chineze care au în ofertă o mulțime de modele cu propulsie PHEV.

Hibride plug-in cu autonomii mari

Atributul definitoriu al modelului german este bateria mare, de 19,7 kWh, care permite o rulare fără emisii de până la 126 km cu o singură încărcare. Pe lângă autonomia mare, alimentarea la curent continuu permite o încărcare 10-80% în doar 23 min, în cazul stațiilor de 50 kW sau mai puternice. Folosind și motorul termic, autonomia totală poate depăși 900 km. Impresionează și consumul de curent în modul EV. Acesta are valoarea de 13,6 kWh/100 km, fapt care dovedește eficiența deosebită a ansamblului.

Volkswagen Passat model 2025 AutoExpert.ro

➡ Configurează un Tiguan aici! 💡

Pe lângă Tiguan, Volkswagen mai oferă în România câteva modele cu propulsie PHEV. SUV-ul de clasă medie Tayron oferă spațiu mai mare, fiind mai adecvat familiilor. De cealaltă parte a gamei, în ofertă există modele mai incisive, precum Golf și Passat. Autonomiile electrice ale acestora sunt și mai impresionante. Astfel, Golf poate parcurge până la 142 km cu un plin de baterie, în ciclu WLTP, iar Passat, 134.

 

Oferta Suzuki

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top