Înlocuitor al modelului Tiguan Allspace, noul Volkswagen Tayron vizează europenii care își doresc un SUV mai mare și mai bine dotat decât Tiguan, dar nu sunt atrași de dimensiunile mari ale Touareg.
Volkswagen se bazează pe noul său Tayron pentru a umple un gol în portofoliul său de crossovere din Europa. Acest vehicul – care va fi disponibil pe piață în configurații cu cinci și șapte locuri și se adresează familiilor care caută un model spațios la un preț mai accesibil – înlocuiește modelul Tiguan Allspace și, conform lui Thomas Schaefer, CEO al mărcii germane, va juca un rol cheie în segmentul extrem de competitiv al SUV-urilor medii.
Deși va avea premiera mondială la expoziția auto de la Paris care începe săptămâna viitoare, detaliile noului Volkswagen Tayron au fost deja anunțate, inclusiv prețul versiunii Life pentru care pot fi deja plasate comenzi începând cu 10 octombrie. Această versiune, propulsată de un sistem mild-hybrid care dezvoltă 150 CP, costă 45.475 de euro pe piața germană.
Inițial, Tayron va fi disponibil pe cele mai mari piețe din Europa, precum Germania, Franța și Italia. De la finalul lui noiembrie noul Tayron va fi disponibil pentru comenzi și în România, clienții de aici având la dispoziție două sisteme de propulsie – eTSI de 150 CP și TDI de 193 CP.
În timp, Volkswagen Tayron va fi disponibil cu șapte opțiuni de propulsie, inclusiv două sisteme plug-in hybrid cu autonomii electrice de 100 km și un mild hybrid de 48 de volți.
„Noul Tayron este un Volkswagen pur sânge: calitatea sa se reflectă în fiecare detaliu; este confortabil și practic pentru viața de zi cu zi și este disponibil cu o gamă variată de sisteme de propulsie. Cu acest nou SUV Volkswagen ne extindem și mai mult gama de modele, într-o segment aflat în creștere, și acoperim breșa dintre modelul nostru best seller Tiguan și SUV-ul nostru de lux, Touareg. Sunt convins că Tayron își va lăsa amprenta și va fi bine primit de clienții noștri”, a declarat Thomas Schaefer, CEO al mărcii Volkswagen.
Cu o lungime de circa 4,8 m, Volkswagen Tayron este caracterizat de un design clar de SUV. În partea din față farurile LED și emblema standard Volkswagen iluminată creează o semnătură inconfundabilă la căderea nopții. Același lucru este valabil și pentru partea din spate, cu bara transversală LED pe întreaga lățime și logoul Volkswagen iluminat. Linii cu un desen precis accentuează senzația premium a modelului și silueta sa alungită.
Această abordare este reflectată și în interior. Aici, designul este dominat de suprafețe ce oferă o senzație plăcută și, în funcție de echipare, materiale elegante precum ArtVelours Eco (microfibră) și lemn autentic, precum și ornamente decorative iluminate.
Pachetul de bază al SUV-ului, linia de echipare Life, oferă o gamă largă de echipări standard în care sunt ncluse nouă airbaguri, climatizare automată cu trei zone, iluminare ambientală în 10 culori, control multifuncțional al experienței la volan (comenzile profilurilor de deplasare – inclusiv profiluri de deplasare cu tracțiune integrală pentru modelele 4MOTION –, volumul audio și activarea Atmosferelor ca ambianță cu iluminare și audio pre-programată), un sistem Infotainment (ecranul dispune de o diagonală de 32 de centimetri) cu o funcție de navigație activabilă și App-Connect Wireless (pentru Apple CarPlay și Android Auto), instrumente digitale, faruri LED inclusiv control automat al fazei lungi (Light Assist), logo Volkswagen iluminat în față și în spate, blocuri optice spate 3D, jaluzele la ușile spate, precum și jante de aliaj de 17 inch.
Sistemele standard de asistență ale versiunii Tayron Life includ tempomat adaptiv (ACC), funcția de frânare la virare dacă apare un autovehicul din sens opus, sistem de asistență la schimbarea benzii (Side Assist), sistem de menținere a benzii (Lane Assist), un sistem automat de frânare de urgență inclusiv monitorizare pietoni și bicicliști (Front Assist), Park Assist Plus, sistem de camere video retrovizoare, afișare dinamică a indicatoarelor rutiere și noul sistem de avertizare la ieșire. Ca extensie a sistemului de asistență la schimbarea benzii, acesta din urmă poate – în cadrul limitelor sistemului – preveni deschiderea uneia dintre uși dacă un alt participant la trafic se apropie din spate.
Cei care își doresc mai mult vor putea opta pentru versiunile Elegance sau R-Line.
După lansarea tuturor versiunilor cu un propulsor mild hybrid (eTSI), Volkswagen va oferi Tayron și cu două propulsoare hibrid plug-in (eHybrid), două motoare pe benzină cu turbosuflantă (TSI) și două motoare diesel cu turbosuflantă (TDI). Toate sistemele de propulsie sunt cuplate la o cutie de viteze automată cu ambreiaj dublu (DSG).
Pe lângă sistemul eTSI cu o putere de 150 CP (mild hybrid cu tehnologie de 48 V) disponibil deja în ofertă, clienții vor putea opta în viitor și pentru variante plug-in hybrid (PHEV) care furnizează o putere a sistemului de 150 kW (204 CP), respectiv, 200 kW (272 CP). Datorită bateriei de 19,7 kWh (net), ambele versiuni Tayron eHybrid pot atinge autonomii electrice de peste 100 km. Bateriile lor pot fi încărcate cu până la 11 kW la o stație de încărcare AC și cu până la 50 kW la stații de încărcare rapidă DC.
Cel mai mare motor TDI, de 142 kW (193 CP), va fi cuplat cu tracțiunea integrală 4MOTION în echiparea standard. Toate modelele Tayron 4MOTION sunt proiectate pentru mase maxime ale remorcii de până la 2.500 kg. Datorită sistemului de asistență la manevrare Trailer Assist, care este oferit standard în combinație cu cupla de remorcă (rabatabilă), chiar și remorci mari, precum cele pentru cai sau peridocuri, devin ușor de manevrat.