Volkswagen prezintă prima imagine oficială cu noua generație T-Roc

noua generație T-Roc

Volkswagen a publicat prima imagine oficială a noii generații T-Roc, model care urmează să fie dezvăluit în următoarele săptămâni, înaintea debutului său programat pentru Salonul Auto de la München din luna septembrie. SUV-ul compact se remarcă printr-o linie a plafonului ceva mai înclinată și vine cu o serie de noutăți pentru portofoliul mărcii germane.

Cea mai importantă premieră este introducerea unui sistem de propulsie full hybrid, ce folosește resursele combinate ale unui motor termic pe benzină, alături de care funcționează un motor electric. Acest tip de tehnologie, similară cu cea utilizată de Toyota, va fi implementată și pe viitoarele generații ale altor modele din gamă. Este pentru prima dată când Volkswagen adoptă un astfel de sistem pe un model de serie.

„Experimentăm acum deoarece anumite regiuni adoptă soluțiile HEV (hibrid electric). În America de Sud, există cerere clară pentru astfel de trenuri de rulare, iar T-Roc este produs acolo atât pentru piața locală, cât și pentru cea din China. Interesant este că hibridul a redevenit un subiect major și în SUA, unde încetinirea adopției vehiculelor electrice a readus în prim-plan tehnologia hibridă”, a declarat Thomas Schäfer, CEO Volkswagen.

Introducerea acestei tehnologii marchează o etapă importantă pentru companie, care se pregătește ca, în mai puțin de un deceniu, să treacă la o gamă complet electrică pe piața europeană. Totuși, pentru anumite regiuni, soluțiile hibride rămân esențiale.

Reprezentanții Volkswagen au precizat că sistemul nu va fi implementat pe toate modelele construite pe platforma MQB, însă va fi disponibil pe Golf și Tiguan în următorii doi ani.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top