Volvo vrea ca jumătate din mașinile vândute în 2025 să fie electrice

Volvo XC40 T5

Volvo a anunțat că își propune ca până în 2025 jumătate din vânzările companiei să fie reprezentate de mașinile electrice. Precizarea completează promisiunea făcută anul trecut, atunci când oficialii mărcii au declarat că toate modelele lansate începând din 2019 urmează să fie mild hybrid, plug-in hybrid sau electrice.

Orientarea celor de la Volvo către acest segment ține de strategia celor de la Geely, care vor ca brand-ul pe care îl dețin să reprezinte un jucător important pe piața din țara lor natală, China, cea mai importantădin lume în domeniul mașinilor electrificate. De altfel, guvernul chinez a anunțat că și-a propus ca până în 2025 acest segment de vehicule să aibă o cotă de piață anuală de peste 20%, ceea ce ar reprezenta, după estimările specialiștilor, peste 7 milioane de exemplare.

Volvo Cars realizează actualmente în China modelele S90 și S90 L T8 Twin Engine, iar în această săptămână a început și asamblarea lui XC60 T8 Twin Engine, astfel că în curând toate cele trei uzine ale mărcii din această țară – Luqiao, Chengdu and Daqing – vor produce mașini plug-in hybrid sau electrice. Mai mult, la Beijing Auto Show, toate modelele expuse sunt electrificate, fiind pentru prima dată în istorie când un constructor ia o astfel de decizie. O altă premieră este faptul că Volvo expune gama globală de SUV-uri, XC90, XC60 și noul XC40, Beijing reprezentând și prima apariție publică pentru versiunea T5 plug-in a lui XC40. Și aceasta pentru a permite o lansare în forță pentru modelul care a fost recompensat cu titlul de European Car of the Year 2018, a înregistrat deja peste 60.000 de comenzi la nivel global, dar încă nu este prezent pe piața chineză.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Finaliste Car of the Yeari AutoExpert

Car Of The Year 2025

După acceptarea intrării României în elita presei auto europene – juriul Car Of The Year (detalii aici https://www.caroftheyear.org/jury.php ) – am participat

Scroll to Top