Volvo XC40 se comandă pe bandă rulantă! 20.000 de unități în trei luni

volvo-xc40 (15)

Cel mai mic SUV suedez se vinde ca pâinea caldă! Peste 20.000 de clienți au comandat deja Volvo XC40 în trei luni de la momentul lansării. Volvo urmează să lanseze mașina pe piața chineză și mizează pe creșterea cifrelor de vânzări.

Prezentat în septembrie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Milano, Volvo XC40 s-a alăturat familiei de SUV-uri de la Volvo, XC60 și XC90. Mezinul a intrat în producție în luna noiembrie a anului trecut și a cucerit rapid un teritoriu necunoscut până atunci pentru constructorul suedez, care a primit ulterior, un număr record de comenzi.

Disponibil pentru moment în Europa și în Statele Unite, XC40 va fi prezentat în aprilie, la Salonul Auto de la Beijing, acela fiind și momentul în care va fi lansat oficial și pe piața chineză.

volvo-xc40

Volvo XC40 este primul model al constructorului suedez construit pe platforma compact[ CMA. Sub capota lui XC40 se regăsesc două unități de 2.0 litri cu patru cilindri: dieselul D4 cu 190 de cai putere și T5 pe benzină cu 250 CP, ambele cu transmisie automată cu opt trepte și tracțiune integrală standard.

Anul acesta ar trebui să sosească pe piață și noua familie de motoare în trei cilindri, de 1,5 litri, iar anul viitor așteptăm o versiune hibridă. În 2020, va ajunge în showroom-uri și mașina electrică, aceasta făcând parte dintr-un plan al emisiilor zero lansat de Volvo, care intenționează să reducă treptat producția de motoare pe combustie.

Adaugati comentariu