World Cup 2018- Meciul 27: Avancronică Belgia-Tunisia

Belgia-Tunisia

Belgia-Tunisia este primul meci al zilei de sâmbătă.

Belgia a fost una dintre puținele echipe importante care și-a respectat statutul la debutul său la actuala ediție a Campionatului Mondial. De partea cealaltă, Tunisia a fost la un pas să dea lovitura contra Angliei, cedând însă în prelungiri. Acum, africanii joacă meciul decisiv, o înfrângere fiind echivalentă cu eliminarea, în timp ce Belgia vrea cele 3 puncte și să se impună cît mai detașat pentru a avea și șansa egalului în derbyul contra Angliei.

Belgia. Europenii au venit la acest campionat cu dorința de a obține un rezultat pe măsura valorii acestei generații extraordinare de care dispune la acest moment. Fie și numai faptul că un jucător precum Naingolan a fost lăsat acasă, demonstrează forța acestei formații.

Tunisia. Africanii au câțiva jucători interesanți, dar ca echipă este clar că reprezintă una dintre cele mai slabe garnituri prezente în Rusia. Fie și un punct contra Belgiei ar reprezenta un rezultat mare pentru Tunisia, însă șansele de a-l obține sunt aproape de zero.

La ce ne așteptăm…

După cum au arătat echipele în primele lor meciuri la acest turneu, probabil că tunisienii vor căuta să înghețe rezultatul de pe tabelă cât mai mult posibil. Belgia are însă forța de a se impune și, în opinia noastră, o va face la măcar două goluri diferență.

Știați că…

Autor al unei duble la debutul în actuala ediție a Campionatului Mondial, Lukaku are șanse mari să devină cel mai prolific jucător belgian la o ediție a World Cup. Și cum tunisienii nu reprezintă o trupă mare, belgianul are șanse bune să se apropie sau chiar să-l depășească pe Ronaldo în cursa pentru titlul de golgeter.

Formații

Belgia: Courtois – Alderweireld, Boyata, Vertonghen – Meunier, De Bruyne, Witsel, Carrasco – Hazard, Lukaku, Mertens. Selecționer: Roberto Martinez

Tunisia: Mustapha – Bronn, Ben Youssef, Meriah, Maaloul, Khaoui, Skhiri, Sassi – Ben Youssef, Khazri, Badri. Selecționer: Nabil Maaloul

Adaugati comentariu