World Cup 2018- Meciul 33: Cronică Uruguay-Rusia 3-0

Uruguay-Rusia

Uruguay-Rusia ne-a arătat o față mai aproape de adevăr a formației gazdă și un încântător joc ofensiv al sud-americanilor, care, iată, termină grupa cu victorii pe linie și fără gol primit.

Olanda în 74. Brazilia în 86. Italia în 90. Argentina în 98. Și-acum, după 20 de ani, Uruguay. Ce au aceste echipe în comun? Termină grupa cu maximum de puncte și fără gol primit. Cadou pentru echipă, cadou pentru Muslera, aflat la meciul cu numărul 100 și, în plus, la cel cu numărul 14 la turneele finale, un record pentru Uruguay.

Altfel, am mai putu nota ceva. Dacă golul lui Suarez însemna, conform tradiției, că Uruguay se va impune, pentru că nicicând n-a cedat în condițiile în care atacantul Barcei a marcat, de data aceasta a spart și Cavani ghinionul. Echipa sa a pierdut mereu când el a înscris, iar acum, iată, în fine, a schimbat, și cu ajutorul colegilor, lucrurile.

Momentul cheie

Clar, golul lui Suarez. Doi jucători uruguayeni s-au așezat în zid la o lovitură liberă de la 18 metri, din poziție centrală. Fundașii ruși, în loc să facă paravan, au înceract să-i îndepărteze. Perfect pentru Suarez, care a trimis plasat, tare, către colțul lung, a deschis scorul și Uruguay a putut să se distreze cu o formație care a rămas și în 10 la 2-0.

Golurile

10: Suarez deschide scorul din lovitură liberă: 1-0.

23: Cheryshev deviază în proprie poartă un șut al lui Laxalt de la 20 de metri: 2-0.

90: Cavani devine al doilea jucător uruguayan după Suarez care marchează la ediții consecutive ale Mondialului: 3-0.

Formații

Uruguay: Muslera – Coates, Godin, Caceres – Nandez (73 C. Rodriguez), Vecino, Torreira, Bentancur (63 De Arrascaeta), Laxalt – Suarez, Cavani (93 M.Gomez). Selecționer: Oscar Tabarez

Rusia: Akinfeev – Smolnikov, Kutepov, Ignashevich, Kudriashov – Samedov, Zobnin, Al. Miranchuk (60 Somolov), Gazinskii (46 Kuzyayev), Cheryshev (38 M.Fernandez) – Dzyuba. Selecționer: Stanislav Cherchesov

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Cupra Raval VZ AutoExpert

Test Cupra Raval VZ

Cupra Raval, numită așa după cel mai rebel cartier al orașului spaniol Barcelona, este o mașină electrică mică, definită de caracteristici contrarii:

Leapmotor B05 AutoExpert

Test Leapmotor B05

Nu rupe norii, așa cum ar fi vrut proiectanții. Totuși, are o altă calitate, mult mai importantă: echilibrul. Leapmotor B05 știe să

Scroll to Top