World Cup 2018- Meciul 39: Avancronică Nigeria-Argentina

Nigeria-Argentina

Nigeria-Argentina este un meci de care pe care. Africanii au învins Islanda și le-au oferit șanse de calificare lui Messi&Co, dar, în egală măsură, s-au pus în situația de a depinde doar de ei pentru a se califica.

Argentina are nevoie de victorie, dar depinde și de rezultatul Islandei contra Croației. De partea cealaltă, nigerienii ar putea merge mai departe dacă nu pierd în acest joc. Iar dacă judecăm presdtațiile de până acum ale celor două echipe nici nu ar reprezenta o surpriză prea mare.

Nigeria. Deși a debutat cu stângul, pierzând în fața Croației, Nigeria s-a mobilizat reușind să se impună în fața Islandei. Nigerienii au avut un joc dinamic, energic, dominând întreaga partidă. S-au mișcat bine în teren, au pasat de două ori mai mult decât islandezii și au șutat spre poartă mai des decât aceștia, 16 ocazii de gol versus 10.

Argentina. Este cea mai mare dezamăgire a acestui Mondial. A remizat cu Islanda la capătul unui meci în care Messi a ratat un penalty, iar apoi a cedat, rușinos, la scor de forfait, contra Croației, după o partidă în care starul său a expediat un singur șut pe poartă.

La ce ne așteptăm…

Nigeria este într-o formă bună și nu va lăsa garda jos tocmai acum, luptând pentru cel puțin un egal.În aceste condiții, dar și punând la socoteală desele momente în care defensiva argentiniană se clatină este de așteptat ca ambele echipe să marcheze.

Știați că…

Echipele s-au întâlnit de 9 ori până acum, Argentina impunându-se de cinci ori, iar Nigeria de trei. În 2014 s-au întâlnit la Cupa Mondială în faza grupelor, Argentina reușind să se impună cu 3-2 în acel meci în care Musa a dat două goluri. Ultimul rezultat direct, victorie a Nigeriei cu 4-2.

Formații probabile

Nigeria: Uzoho – Balogun, Ekong, Omeruo – Moses, Etebo, Obi Mikel, Ndidi, Idowu – Musa, Ihenacho. Selecționer: Gernot Rohr

Argentina: Armani – Mercado, Otamendi, M. Rojo, Tagliafico – E. Perez, Mascherano, Banega, Di Maria – Higuain, Messi. Selecționer: Jorge Sampaoli

Adaugati comentariu