World Cup 2018- Meciul 49: Franța-Argentina 4-3

Franța-Argentina

Franța-Argentina ne-a oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri (din punctul de vedere al numărului de goluri și al desfășurării ostilităților) de la actuala ediție a World Cup.

Argentina a sperat într-o minune, însă Mbappe i-a spulberat visul. După ce contribuise la primul gol, obținând penalty-ul din care a deschis scorul Griezmann, a marcat de două ori în 4 minute pentru a desprinde Franța la două lungimi într-un moment în care scorul era egal, 2-2.

Mbappe este cel mai tânăr jucător după Owen care marchează de două ori într-un meci de la Mondiale. În plus, poate deveni starul acestui turneu final dacă va continua pe această linie.

Momentul cheie

Intervalul de timp dintre minutele 64 și 68, atunci când puștiul naționalei Franței a izbutit dubla care a desprins echipa sa la două lungimi. Argentina a fost groggy și chiar dacă a reușit să reducă din handicap spre final a pierdut calificarea.

Golurile

13: Mbappe face o cursă de 60 de metri, este faultat în careu, iar Griezmann transformă penalty-ul: 1-0.

41: Trasor al lui Di Maria și argentinienii egalează: 1-1.

48: Mercado înscrie deviind un șut al lui Messi: 1-2.

57: Șut superb al lui Pavard care-l lasă fără replică pe Armani: 2-2.

64: Mbappe iese la rampă și Franța este din nou în avantaj: 3-2.

68: Mbappe izbutește dubla: 4-2.

93: Aguero reduce din handicap din pasa lui Messi: 4-3.

Formații

Franța: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez – Pogba, Kante, Matuidi (75 Tolisso) – Mbappe (89 Thauvin), Griezman (83 Fekir), Giroud. Selecționer: Didier Deschamps

Argentina: Armani – Mercado, Otamendi, Rojo (46 Fazio), Tagliafico – Perez (66 Aguero), Mascherano, Banega – Pavon (75 Meza), Messi, Di Maria. Selecționer: Jorge Sampaoli

 

Adaugati comentariu