World Cup 2018- Meciul 56: Columbia-Anglia 4-5

Columbia-Anglia

Columbia-Anglia s-a decis la loviturile de departajare, câștig de cauză având englezii.

Fără James, nerefăcut, Columbia n-a mai avut strălucire. Englezii au dominat și puteau încheia conturile încă din timpul regulamentar. Kane a marcat iar, din penalty. Și cum vârful lui Tottenham a înscris în toate cele 3 partide în care a evoluat la acest acest turneu final și în ultimele 3 amicale ale naționalei, devine primul jucător englez din ultimii 79 de ani care reușește să înscrie în 6 meciuri consecutive. Kane l-a egalat și pe Lineker, care marcase de șase ori în Mexic 1986, dar și pe Stoicikov, care a înscris de 3 ori din penalty în SUA 1994.

Columbienii au scăpat și de o eliminare, ca și de un al doilea penalty, și aveau să egaleze în final de joc, la primul lor corner, prin același Mina, cel care a înscris în toate cele 3 partide în care a evoluat, de fiecare dată cu capul. Prelungirile nu au avut darul de a decide formația calificată, chiar dacă englezii au presat. Și s-a ajuns la penalty-uri. Henderson a ratat primul, dar au făcut-o și Uribe și Bacca, astfel că Anglia scapă de blestemul eliminărilor la loviturile de departajare și se pregătește de duelul cu Suedia.

Momentul cheie

Bacca ratează al doilea penalty pentru columbieni și, la fel ca Uribe, stă acum cu inima ca un purice în urma amenințărilor cu moartea. Căci conaționalii lor, se știe (vă aduceți aminte de Escobar), obișnuiesc să pedepsească cu moartea pe cei care le risipesc speranțele la Mondiale.

Golurile

57: Kane este faultat în careu și tot el transformă lovitura de la 11 metri: 0-1.

93: Mina se înalță peste toți apărătorii adverși și restabilește egalitatea: 1-1.

Formații

Columbia: Ospina – Mojica, Mina, D. Sanchez, Arias (116 Zapata) – Lerma (61 Bacca), C. Sanchez (79 Uribe), Barrios, Cuadrado, Quintero (88 Muriel) – Falcao. Selecționer: Jose Pekerman

Anglia: Pickford – Walker (113 Rashford), Stones, Maguire – Young (102 Rose), Henderson, Dele Alli (81 Dier), Lingard, Trippier – Sterling (88 Vardy), Kane. Selecționer: Gareth Southgate

 

 

Adaugati comentariu